Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O singură întrebare, trei răspunsuri. Cum se diferenţiază Lupescu, Burleanu şi Puşcaş pe un subiect sensibil

O singură întrebare, trei răspunsuri. Cum se diferenţiază Lupescu, Burleanu şi Puşcaş pe un subiect sensibil

FRF

Comentarii

Miercuri, 18 aprilie, au loc alegerile pentru sefia FRF. Telekom Sport te va ţine la curent cu toatea informaţiile pe întreg parcursul zilei. Lupescu, Burleanu şi Puşcaş au dezbătut, în compania lui Vlad Enăchescu, situaţia Şcolii de Antrenori a FRF.

Marcel Puşca critică în termeni duri actuala şcoală de antrenori a Federaţiei şi spune că aceasta nu respectă prevederile legale şi este folosită de actuala conducere a FRF pentru a-şi suplimenta veniturile.

”Această şcoală de antrenori a Federaţiei, impropriu spus şcoală, ea acordă licenţe unor absolvenţi de şcoli sportive sau de fotbal. Această şcoală de antrenori neavând avizele Ministerului Muncii, necesare să acorde licenţe care îngrădesc sau nu dreptul la muncă a unor antrenori, nu cred că e permis, nu ai voie.

De exemplu, există o lege în ţara asta care reglează activitatea de antrenor pe teritoriul României, se numeşte Hotărâre de Guvern 343/2011. În ea o să regăsiţi cum antrenorul de toate felurile, de toate disciplinele să activeze pe teritoriul României. Ori tu, Federaţie, nu poţi să spui dacă n-ai licenţa A, B sau PRO nu poţi să antrenezi FCSB. Legea din România îţi permite. UEFA, sigur, recomandă, dar UEFA recomandă şi Islandei care e membră UEFA şi FIFA şi care n-are niciun posesor de PRO pe teritoriul Islandei şi ne bat şi la juniori şi la tineret şi la seniori. Deci UEFA doar recomandă. Noi am forţat nota cu mult pentru că e o sursă de venit a FRF. Din păcate are şi un profund substrat ilegal şi treaba asta trebuie reglată de urgenţă.

Sunt foarte multe cazuri în care această şcoală de antrenori a îngrădit dreptul la muncă unor meseriaşi din fotbalul românesc”, a spus Marcel Puşcaş.

Pe de altă parte, Ionuţ Lupescu este un susţinător al şcolii de antrenori şi spune că România are o problemă cu antrenorii specializaţi la categoriile de copii şi juniori.

”Eu i-am spus lui Dan Apolzan, pentru că ei mă tot băteau la cap să vină cu licenţa PRO, cu cursul de licenţă PRO... zic <<domnule nu cred că România are o problemă cu antrenorii de licenţă PRO. Eu cred că marea noastră problemă e în educarea copiilor>>. Nu cred că avem antrenori specializaţi cum trebuie la 8-10, 12-14 ş.a.m.d. şi aici cred că trebuie să lucrăm, e un proiect foarte important, pentru că pe timpul comuniştilor, unde am crescut eu, antrenorii la copii şi juniori, ăia erau antrenori de copii. Ăia erau foarte bine plătiţi că aşa era sistemul. Acum antrenorul de copii şi juniori nu sunt bine plătiţi”, a spus Ionuţ Lupescu.

Spre deosebire de contracandidaţii săi, Răzvan Burleanu, actualul preşedinte al FRF, vorbeşte despre şcoala de antrenori ca despre o realizare în mandatul său. 

”Acum doi ani şi jumătate noi am demarat pentru prima dată în România programul Football Mangement Skill, am solicitat atunci, dacă nu greşesc, vreo 100 de mii de euro de la UEFA, au venit cei mai renumiţi lectori şi în acelaşi timp ”executivi” din cele mai renumite cluburi şi federaţii din Europa. Au participat atunci cred că vreo 25-30 de oameni , în primul rând toţi conducătorii, toţi presedinţii cluburilor de Liga 1, câţiva reprezentanţi de la Liga a II-a, de Liga a III-a, cluburi de fotbal feminin, asociaţii judeţene de fotbal, cluburi de futsal, cluburi de copii şi juniori.

Ăsta a fost primul pas, al doilea pas în care am intrat a fost împreună cu Universitea de Sport din Lausanne în care am organizat, la Bucureşti, pentru alţi 20-25 de participanţi. După care am spus că trebuie să mergem cât mai mult în teritoriu şi acest lucru îl facem nu numai în zona de mangement, îl facem şi în zona de antrenorat. Nu în mod întâmplător pe 1 aprilie a debutat, şi nu e păcăleală, la Alba Iulia, primul curs de licenţa B în teritoriu, deci practic am produs o descentralizare”,  a spus Răzvan Burleanu.

Afla mai multe despre: frfalegeri frfionut lupescurazvand burleanumarcel puscas,  

viewscnt
Articole similare