Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Oferte din Italia, Anglia şi Germania pentru un fotbalist de la FC Barcelona! Cât cer catalanii

Oferte din Italia, Anglia şi Germania pentru un fotbalist de la FC Barcelona! Cât cer catalanii

FC Barcelona

Comentarii

Jean-Clair Todibo (20 de ani), fotbalistul împrumutat de Barcelona la Schalke 04, e dorit de mai multe echipe din Anglia, Italia şi Germania. Sosit pe Camp Nou în urmă cu mai bine de un an, tânărul francez ar putea fi vândut de şefii catalani pentru a face rost de bani pentru ţintele pe care le au pe piaţa de mercato.

Împrumutat la Schalke 04, Todibo are o clauză de cumpărare definitivă de 25 de milioane de euro, dar rămâne de văzut dacă va continua la formţia din Gelsenkirchen. Şefii Barcei sunt conştienţi că vor face afaceri cu Todibo în această vară, deşi francezul a fost cumpărat de doar un an de la Toulouse. Mundo Deportivo scrie că mai multe cluburi din Italia, Germania şi Anglie s-au interesat deja de posibilitatea de a-l transfera pe Jean-Clair Todibo de la FC Barcelona.

Barcelona speră să obţină nu mai puţin de 25 de milioane de euro în schimbul serviciilor tânărului fotbalist francez care poate juca fundaş central, dar şi mijlocaş la închidere. Bayer Leverkusen, Everton şi AC Milan sunt interesate de Todibo, care poate fi inclus în tranzacţii pe care Barcelona le negociază cu Juventus sau Inter Milano.

Locul său în echipa catalană va fi luat de un alt tănăr, din academia Barcelonei, Ronald Arajuo (20 de ani), un fundaş central din Uruguay. Jean-Clair Todibo mai are contract cu FC Barcelona până în 2023.



La FC Barcelona, Todibo a jucat doar 325 de minute în cinci meciuri în acest sezon, fără să marcheze sau să ofere pase de gol.

Afla mai multe despre: jean-clair todibofc barcelonaoferte 

viewscnt
Articole similare