Experiențe împreună.
You are here:

OFICIAL | Liviu Ciobotariu a fost demis de la Hermannstadt!

OFICIAL | Liviu Ciobotariu a fost demis de la Hermannstadt!

Liga 1

Comentarii

Hermannstadt a rămas fără antrenor! Liviu Ciobotariu a fost demis de conducerea clubului din Sibiu din cauza rezultatelor slabe din ultima vreme.

Omul care l-a înlocuit pe Ruben Albes pe banca tehnică a lui Hermannstadt, Ciobotariu, şi-a terminat şi el prematur mandatul la capătul unei serii de rezultate nefavorabile.

Hermannstadt a anunţat despărţirea de Ciobotariu prin intermediul unui comunicat oficial.  „Mulţumim, Liviu Ciobotariu!

A.F.C.Hermannstadt şi antrenorul Liviu Ciobotariu au reziliat astăzi înţelegerea contractuală în condiţii amiabile. Fostul fundaş central al Generaţiei de Aur a fotbalului românesc a preluat banca tehnică după primul meci din returul sezonului regulat.

Cu Liviu Ciobotariu în calitate de antrenor principal, FCH a obţinut o victorie, 5 rezultate de egalitate şi 6 înfrângeri, ocupând în prezent locul 15 în clasamentul Ligii I.

Alături de Liviu Ciobotariu, şi-au încetat relaţiile contractuale şi antrenorul secund, Adrian Iordache, dar şi preparatorul fizic Lucian Păun. Vom reveni în perioada următoare cu precizări despre numirea unui nou antrenor principal şi a eventualelor schimbări din staff”, este comunicatul emis de ardeleni.

De-a lungul carierei, Ciobotariu a antrenat în România: Progresul, CS Otopeni, Pandurii, CF Brăila, Dinamo, Poli Iaşi, FC Vaslui, ASA Tg Mureş sau FC Botoşani. De asemenea a pregătit în Arabia Saudită pe Al Ta’ee şi Faisaly

Hermannstadt, cu Ciobotariu pe bancă, a înregistrat nouă meciuri fără victorie din ultimele zece, al zecelea fiind succesul surpriză cu FCSB, 1-0.

viewscnt
Articole similare