Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | Magic Johnson a devenit miliardar. Fostul superstar din NBA, doar al patrulea sportiv din lume care atinge acest statut

OFICIAL | Magic Johnson a devenit miliardar. Fostul superstar din NBA, doar al patrulea sportiv din lume care atinge acest statut

NBA

Comentarii

Magic Johnson (64 de ani), unul dintre jucătorii de legendă ai ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a ajuns la statutul de miliardar.

Magic Johnson este miliardar

Magic Johnson este unul dintre cele mai mari nume din istoria NBA-ului, acesta având o carieră impresionantă la Los Angeles Lakers.

Iar acum a devenit şi miliardar, conform revistei de specialitate Forbes. Ajuns la 64 de ani, Magic Johnson a acumulat din afaceri 1,2 miliarde de dolari.

Alături de el, doar alţi trei sportivi au mai reuşit să atingă un astfel de statut: Michael Jordan, LeBron James şi Tiger Woods. Dintre aceştia, primii doi sunt tot din NBA.

''Nu ştiu de ce m-a binecuvântat Dumnezeu cu aceste mari oportunităţi. Dar vreau să excelez, nu doar pentru mine şi familia mea, ci pentru toţi afro-americanii, asigurându-mă că ne putem vedea noi înşine în aceste locuri. Şi vreau ca oamenii să ştie că noi ne putem face treaba'', a declarat Magic Johnson.

În cariera sa de sportiv, el a strâns circa 40 de milioane de dolari, dar cea mai mare parte a averii sale actuale provine de la investiţia din compania de asigurări EquiTrus.

După retragerea din cariera de baschetbalist, Johnson a cumpărat pachete de acţiuni la cele trei echipe din Los Angeles, inclusiv Los Angeles Dodgers din campionatul de baseball (MLB), dar a făcut investiţii şi în Starbucks, Burger King şi 24 Hour Fitness.

Recent, în luna iulie a acestui an, fostul baschetbalist a devenit oficial coproprietar la echipa de fotbal american Washington Commanders.

De subliniat şi faptul că portofoliul de afaceri al lui Johnson conţine şi un parteneriat cu un alt miliardar, Ron Burkle, alături de care, în 2012, deţineau 20 de posturi de radio, inclusiv WBLS, cel mai apreciat din New York.

Magic Johnson, un nume de legendă în NBA

Cariera lui Magic Johnson în NBA începe 1979, când a fost selecţionat de Los Angeles Lakers, singura sa echipă din activitatea de sportiv.

Avea sî câştige cinci titluri şi nenumărate alte distincţii, premii şi trofee, dar şi să fie infectat cu HIV, în 1991, an în care a fost nevoit să se retragă prematur.

A revenit în 1992 şi a condus echipa Statelor Unite, cunoscută şi ”Dream Team”, spre medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1992 în Barcelona, unde avea să fie considerat cel mai bun jucător din turneu.

Mai ia patru ani de repaus, dar se întoarce pe terenul de baschet pentru ”ultimul dans”, în 1996, alături de LA Lakers.

NBA se vede în exclusivitate pe Orange Sport, pentru al 14-lea sezon la rând. Program luna noiembrie:

  • 12.11, 1:00 (noaptea de sâmbătă spre duminică), Milwaukee Bucks - Orlando Magic, Orange Sport 1
  • 12.11, 22:30, Los Angeles Clippers - Memphis Grizzlies, Orange Sport 3
  • 17.11, 5:00 (noaptea de joi spre vineri), Golden State Warriors - Oklahoma City Thunder, Orange Sport 1
  • 19.11, 1:00 (noaptea de sâmbătă spre duminică), Charlotte Hornets - New York Knicks, Orange Sport 1
  • 19.11, 22:00, Philadelphia 76ers - Brooklyn Nets, Orange Sport 1
  • 26.11, 0:00 (noaptea de sambătă spre duminică), Oklahoma City Thunder - Philadelphia 76ers, Orange Sport 1
  • 26.11, 22:30, Milwaukee Bucks - Portland Trail Blazers, Orange Sport 3
  • 01.12, 5:00 (noaptea de joi spre vineri), Golden State Warriors - Los Angeles Clippers, Orange Sport 1

Afla mai multe despre: nbamagic johnsonla lakers 

viewscnt
Articole similare