Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | ”Nagelsmann de România” s-a întors! Cu ce echipă a semnat Dragoş Militaru

OFICIAL | ”Nagelsmann de România” s-a întors! Cu ce echipă a semnat Dragoş Militaru

Liga 2

Comentarii

Dragoş Militaru (33 de ani) a revenit la Unirea Dej, echipă cu care a reuşit promovarea în Liga 2 în urmă cu doi ani. Va fi a doua experienţă ca antrenor pentru ”Nagelsmann de România” în acest sezon, după cea de la Chindia.

Conducerea Unirii Dej le-a făcut pe plac fanilor: Dragoş Militaru revine!

”Bine ai (re)venit, Dragoş MILITARU!

Cel mai tânăr antrenor (33 de ani) din primele două divizii ale României revine pe banca Unirii Dej. Tehnicianul originar din Gorj a semnat un contract valabil până în vara anului viitor, cu posibilitatea de a-şi prelungi înţelegerea pentru încă un sezon. Militaru îi va avea ca secunzi pe Eusebio Şuvagău şi Moundir Moussaddak, în timp ce antrenor cu portarii va fi Vasile-Mircea Şleam.

 Cu Dragoş Militaru pe banca tehnică, în sezonul 2020/2021, la 100 de ani de la înfiinţare, echipa noastră a revenit pe a doua scenă fotbalistică. Apoi, tehnicianul în vârstă de 33 de ani şi elevii săi au reuşit cea mai mare performanţă din istoria clubului: calificarea în Play-off-ul Ligii 2. La începutul acestui an, Dragoş Militaru a fost desemnat ”cel mai bun antrenor din Liga 2” de către Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) România”, se arată în comunicatul postat de Unirea Dej pe Facebook.

Situaţie delicată la Dej

Militaru a plecat de la Unirea după finalul stagiunii trecute şi a semnat cu Chindia Târgovişte, formaţie care nu şi-a ascuns intenţia de a promova în Superligă. Cu toate acestea, tânărul antrenor, în vârstă de 33 de ani, a plecat după doar trei etape, Vasile Miriuţă fiind numit antrenor principal pe banca târgoviştenilor.

Plecarea lui Militaru de la Dej nu a fost benefică nici pentru antrenor, dar nici pentru echipă. În actuala stagiune, alb-albaştrii au acumulat doar 10 puncte după 11 jocuri şi sunt pe locul 18.

Spre deosebire de sezonul trecut, în care clujenii au reuşit o performanţă istorică şi au intrat în play-off-ul ligii secunde, în acest an obiectivul echipe pare a fi evitarea retrogradării. 

Următorul meci al Unirii esste programat pe 4 noiembrie, în deplasare, contra Corvinului Hunedoara.

 
 

Afla mai multe despre: unirea dejdragoş militaru 

viewscnt
Articole similare