Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | UEFA a anunţat candidaţii pentru posturile din Comitetul Executiv UEFA şi Consiliul FIFA. Burleanu este pe listă

OFICIAL | UEFA a anunţat candidaţii pentru posturile din Comitetul Executiv UEFA şi Consiliul FIFA. Burleanu este pe listă

FRF

Comentarii

Cei de la UEFA au anunţat listele cu candidaţii pentru posturile din Comitetul Executiv UEFA şi Consiliul FIFA. Printre candidaţii la un post de membru în Consiliul FIFA se află şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

UEFA a anunţat candidaţii pentru posturile din Comitetul Executiv UEFA şi Consiliul FIFA

Comitetul Executiv UEFA şi cele 55 de asociaţii membre UEFA au fost informate cu privire la lista candidaţilor pentru alegerile care vor avea loc cu ocazia celui de al 45-lea Congres UEFA la Montreux, Elveţia, la 20 aprilie 2021. Printre candidaţii la un post de membru în Consiliul FIFA se află şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, se arată pe site-ul frf.ro.

Până la data limită stabilită, 2 ianuarie 2021, Administraţia UEFA a primit următoarele nouă candidaturi pentru cele opt locuri de membri ai Comitetului executiv UEFA (fiecare pentru un mandat de patru ani): Mehdi Bayat (Belgia), Zbigniew Boniek (Polonia), Alexander Dyukov (Rusia), David Gill (Anglia), Gabriele Gravina (Italia), Rainer Koch (Germania), Karl-Erik Nilsson (Suedia), Just Spee (Ţările de Jos) şi Servet Yardımcı (Turcia).

Toţi candidaţii menţionaţi mai sus au trecut cu succes verificarea dosarului de candidatură efectuată de Comitetul de guvernanţă şi conformitate UEFA (în conformitate cu articolul 21 alineatul 6 din Statutele UEFA şi articolul 4bis din Regulamentul care reglementează punerea în aplicare a Statutelor UEFA).

În plus, până la data de 2 decembrie 2020 administraţia UEFA a primit următoarele candidaturi pentru funcţia de vicepreşedinte FIFA rezervată celor patru asociaţii britanice, precum şi pentru poziţiile a cinci membri obişnuiţi în Consiliul FIFA, acolo unde, conform statutului, trebuie să fie şi o femeie:

Candidaţii pentru funcţia de vicepreşedinte FIFA: David Martin (Irlanda de Nord), Michael Mulraney (Scoţia) şi Kieran O’Connor (Ţara Galilor).

Candidaţii pentru postul rezervat unei persoane de sex feminin: Evelina Christillin (Italia) şi Laura McAllister (Ţara Galilor)

Candidaţii pentru cele patru posturi rezervate UEFA în Consiliul FIFA: Răzvan Burleanu (România), Georgios Koumas (Cipru), Peter Peters (Germania) şi Dejan Savicevic (Muntenegru).

Candidatura preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, este o premieră pentru România, de la afilierea FRF la FIFA în 1923 până azi. Obţinerea mandatului echivalează şi cu poziţia de membru al Comitetului Executiv UEFA.

Afla mai multe despre: burleanu uefa fifa frf 

viewscnt
Articole similare