Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Oficialii Armeniei, deranjaţi de cum au fost primiţi în Ghencea: "Suntem foarte 'mulţumiţi' de ospitalitatea voastră"

Oficialii Armeniei, deranjaţi de cum au fost primiţi în Ghencea: "Suntem foarte 'mulţumiţi' de ospitalitatea voastră"

Echipa națională

Comentarii

Naţionala României s-a impus cu 1-0 în meciul cu Armenia şi a devenit principala favorită în cursa pentru clasarea pe locul al doilea în Grupa J a preliminariilor pentru Campionatul Mondial de anul viitor.

Alexandru Mitriţă a marcat unicul gol al partidei disputate pe Stadionul Steaua, iar pe lângă înfrângerea suferită la Bucureşti, oficialii armenilor s-au confruntat şi cu alte probleme la finalul meciului de luni seara.

Reporterul Telekom Sport prezent în Ghencea a asistat la o "luptă" între români şi armeni. Iniţial, spectatorii de la tribuna zero i-au înjurat pe oficialii armenilor prezenţi lângă echipa lor naţională, iar aceştia din urmă au ripostat.

În acea zonă s-a format un meleu, după ce şi membri ai staff-ului Armeniei "s-au aprins" şi au sărit la bătaie, încercând să urce în tribună. Aceştia au fost opriţi doar de stewarzi, care au intervenit în forţă, pentru a stopa o încăierare generală. În cele din urmă, situaţia a fost detensionată. 

Despre aceste evenimente a vorbit şi Hayk Karapetyan, şeful departamentului de Relaţii Publice al Federaţiei de Fotbal din Armenia.

"Comisia de disciplină va lansa o investigaţie şi va lua o decizie. Pot spune doar că suntem foarte <<mulţumiţi>> de ospitalitatea românilor. A fost o ospitalitate ieşită din comun", a declarat Hayk Karapetyan pentru armsport.am.

România - Armenia 1-0

Echipa naţională a României a revenit după mai mult de 12 ani pe Stadionul Steaua şi a învins, luni, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Armeniei, în etapa a VIII-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii au urcat pe locul 2 în clasamentul grupei şi sunt favoriţi pentru a ajunge la barajul care va avea loc la finalul lunii martie.

A marcat: Mitriţă '26.

Clasamentul grupei înaintea acestor partide este următorul: Germania - 21 puncte, România - 13 puncte, Macedonia de Nord - 12 puncte, Armenia - 12 puncte, Islanda - 8 puncte, Liechtenstein - un punct. Germania este prima echipă europeană calificată la CM din Qatar.

În ultimele două etape al grupei, România va evolua, acasă, cu Islanda, la 11 noiembrie, şi cu Liechtenstein, în deplasare, la 14 noiembrie.

Afla mai multe despre: romania 

viewscnt
Articole similare