Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Oficialii Rin din Bucureşti reacţionează după ce hotelul a fost vandalizat de ultraşii lui Dinamo: "A fost depusă plângere penală!"

Oficialii Rin din Bucureşti reacţionează după ce hotelul a fost vandalizat de ultraşii lui Dinamo: "A fost depusă plângere penală!"
Comentarii

Fani ai echipei Dinamo au protestat, marţi seară, la Rin Grand Hotel, care aparţine acţionarului dinamovist Ionuţ Negoiţă, faţă de demiterea antrenorului Mircea Rednic. "Dinamo suntem noi", au strigat cei prezenţi, care au scadat şi numele lui Rednic.

În urmă cu puţin timp, oficialii hotelului Rin au emis un comunicat despre incidentele produse de fanii dinamovişti.
 
“Este regretabil modul în care aşa zisii  "suporteri" înţeleg să-şi manifeste opiniile personale referitor la cel mai iubit sport al planetei. Din fericire cele manifestate aseară în faţa hotelului nu s-au soldat cu victime, iar incendiul din spaţiul verde al proprietăţii a fost imediat înlăturat, de către angajaţii hotelului, nefiind nevoie de evacuarea vizitatorilor sau a personalului.
 
RIN Grand Hotel a adunat toate probele necesare şi a fost depusă plângere penală pentru vandalism, tulburarea ordinii şi liniştii publice, tulburarea de posesie, ameninţare, înjurii, distrugere prin incendiere şi prin folosirea neautorizată de materiale pirotehnice, urmând ca autorităţile competente  să ia toate măsurile de urgenţă împotriva celor implicaţi în această acţiune reprobabilă asupra proprietăţii hoteliere. 
 
Ne dorim să transmitem cu această ocazie ca situaţia FC Dinamo Bucureşti în România, nu ar trebui să afecteze sub nicio formă imaginea tării noastre la nivel turistic, prin crearea unui disconfort în faţa oaspeţilor cazaţi în unităţile noastre hoteliere”, spun oficialii hotelului.
 

Afla mai multe despre: scandal 

viewscnt
Articole similare