Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Oficialul FRF pune sare pe rana dinamoviştilor după înfrângerea cu FCSB: "E inadmisibil ca nişte copii de 2002 şi 2003 să depăşească nişte adulţi. Pentru Dinamo e tragic"

Oficialul FRF pune sare pe rana dinamoviştilor după înfrângerea cu FCSB: "E inadmisibil ca nişte copii de 2002 şi 2003 să depăşească nişte adulţi. Pentru Dinamo e tragic"

FCSB

Comentarii

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a oferit primele impresii, după derby-ul din semifinalele Cupei României, scor 3-0 pentru FCSB în faţa lui Dinamo.

VIDEO | Dinamo - FCSB 0-3 (Ad. Popa 32, Olaru 74, Dumitru 82)

Mihai Stoichiţă a susţinut că fotbaliştii dinamovişti au fost depăşiţi mult prea uşor de jucătorii tineri de la FCSB. Oficialul FRF nu crede că Dinamo va retrograda şi i-a acordat credit antrenorului Adrian Mihalcea:

"Îmi pare rău pentru Dinamo, pentru ce i se întâmplă, dar e inadmisibil ca nişte copii de 2002 şi de 2003 să joace şi să depăşească nişte adulţi. Ştii cum e asta, că la fotbal se poate întâmpla orice, eu nu cred că se mai poate întâmpla nimic acum", a declarat Mihai Stoichiţă după derby-ul din "Ştefan cel Mare".  

"(n.r. - Va retrograda Dinamo?) Nu, eu nu cred că va ajunge în situaţia asta, dar oricum este pentru ea tragic, nu pot să spun altfel. O echipă care ne obişnuise să ia campionatul, să se bată pentru cupe europene este într-o situaţie în care eu... Eu am copilărit aici. Nu mi-aduc aminte să fi trăit o astfel de situaţie vreodată Dinamo. 

Mihalcea a venit într-un moment în care alţii nu s-ar fi încumetat să vină la Dinamo şi e un act de curaj să vii în astfel de situaţie, criză financiară, fel şi fel de lucruri în dezacord între oamenii care fac parte din clubul acesta. Eu cred că va reuşi să-i redreseze, pentru că e un tip serios, un antrenor bun, muncitor", a mai spus oficialul FRF.  

Afla mai multe despre: mihai stoichitadinamo fcsbdinamofcsb 

viewscnt
Articole similare