Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Organizatorii de la Wimbledon sunt conservatori şi nu vor să mute ora marii finale de la masculin. Există riscul ca acesta să se suprapună cu finala Mondialului de fotbal

Organizatorii de la Wimbledon sunt conservatori şi nu vor să mute ora marii finale de la masculin. Există riscul ca acesta să se suprapună cu finala Mondialului de fotbal

Tenis

Comentarii

Finala masculină de la Wimbledon va începe duminică la ora obişnuită, deşi se va suprapune cu finala Cupei Mondiale de fotbal, în care ar putea juca naţionala Angliei, au anunţat luni organizatorii turneului britanic.

Pentru organizatori, s-a pus problema dacă trebuie să schimbe ora finalei masculine de simplu, care este prevăzută la ora locală 14:00, puţin înainte de finala Mondialului, a cărui lovitură de începere este prevăzută la ora 16:00 în Anglia.

Întrebarea este cu atât mai presantă cu cât Anglia ar putea juca finala Mondialului de fotbal din Rusia. Anglia trebuie să învingă Croaţia în semifinala de miercuri pentru a accede în ultimul act pentru prima oară din 1966, când a câştigat trofeul.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat însă că finala masculină va începe la ora prevăzută.

"Să menţinem ora 14:00 este propria noastră decizie. Rămânem la ea în acest an şi la fel se va întâmpla anul viitor", a declarat Richard Lewis, directorul general al All England Club. El a adăugat că nu este prevăzută difuzarea semifinalei de miercuri sau a finalei de duminică pe ecranele uriaşe situate lângă terenul numărul 1.

Anglia s-a calificat sâmbătă în semifinale învingând Suedia, dar acest meci nu a bulversat agenda de la Wimbledon, unde meciurile s-au desfăşurat normal.

"Ziua de sâmbătă a fost una dintre cele mai speciale. Întrecerea de tenis a fost frumoasă şi un meci de fotbal istoric se juca în altă parte", a rezumat Lewis.

Dacă va fi eliminată miercuri de Croaţia, Anglia va juca în meciul pentru locul 3 al Mondialului din Rusia, programat sâmbătă, în ziua când la Wimbledon are loc finala feminină.

Afla mai multe despre: wimbledoncupa mondialaall england clubtenis 

viewscnt
Articole similare