Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Oţelul Galaţi a reacţionat după ce Rapidul ”l-a certat” pe Dorinel Munteanu: ”Nu a utilizat un termen peiorativ” / ”Se mută atenţia de la arbitraj”

Oţelul Galaţi a reacţionat după ce Rapidul ”l-a certat” pe Dorinel Munteanu: ”Nu a utilizat un termen peiorativ” / ”Se mută atenţia de la arbitraj”

Fotbal intern

Comentarii

Continuă conflictul de la distanţă dintre cluburile Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi! Fiecare parte se consideră nedreptăţită: rapidiştii îl acuză pe Dorinel Munteanu de rasism, în timp ce oţelarii se plâng de arbitrajul lui Ionuţ Coza şi de intenţia adversarilor de a muta atenţia către ”Munti”.

Oţelul Galaţi a emis un comunicat de presă, duminică, prin care îi ia apărarea antrenorului Dorinel Munteanu, considerând că termenul ”bronzat”, în Giuleşti, nu ar fi un termen peiorativ.

În acelaşi timp, îi acuză pe oficialii rapidişti că vor să mute atenţia publică dinspre fazele de arbitraj, considerate în defavoarea gălăţenilor, spre conflictul ce-l are în prim-plan pe Dorinel Munteanu.

Reacţia Oţelului: ”Nepermis de multe erori într-o singură direcţie”

SC Oţelul Galaţi constată cu amărăciune că suporterilor fotbalului românesc, fenomen din care cu mândrie facem parte, li se serveşte exagerat de cel puţin douăsprezece ore un anumit subiect, şi anume declaraţia antrenorului echipei noastre, Dorinel Munteanu, de la finalul partidei cu FC Rapid 1923, atenţia fiind astfel mutată de pe calitatea arbitrajului din jocul cu pricina câştigat de formaţia gazdă cu scorul de 2-1.

Ne dorim ca opinia publică să înţeleagă că domnul Munteanu, care a utilizat un termen peiorativ căruia îi pot fi atribuite diverse conotaţii, nu a intenţionat să facă remarci rasiste şi dezavuează profund comportamentul discriminatoriu, indiferent care ar fi acesta.

Mai mult decât atât, a titra că “Dorinel a jignit fanii Rapidului” este denaturarea unei reacţii “la cald”, antrenorul nostru menţionând fără echivoc că suporterii clubului din Giuleşti, prin fanatismul lor aparte, formează o admirabilă masă de iubitori de fotbal.

Atitudinea unui grup restrâns situat deasupra băncii tehnice a Oţelului, oameni care l-au jignit pe întreaga desfăşurare a meciului, vărsând diverse substanţe lichide peste staff şi jucătorii noştri de rezervă, nu poate fi extrapolată întregii suflări rapidiste.

Iar Dorinel ştie, aşa cum şi clubul Rapid a menţionat într-un comunicat de presă, că în cele 134 de meciuri jucate în tricoul naţionalei României a simţit bătaia inimii tuturor fanilor din ţară şi din afara ei: rapidişti, stelişti, dinamovişti etc.

Din nefericire, exprimarea managerului nostru tehnic a ţinut loc de analiză a meciului propriu-zis.

O singură fază a fost analizată după ce Dorinel Munteanu afirmase ironic că este mulţumit de arbitraj, şi anume intrarea cu cotul a lui Djokovic în zona capului lui Joao Lameira. Jucătorul rapidist, în ciuda faptului că se murdărise de sânge după ce îi spărsese arcada componentului echipei noastre, a fost sancţionat doar cu cartonaş galben, iar specialistul în arbitraj din studioul amintit, Ion Crăciunescu, ne-a confirmat “presupunerile”: sportivul în vişiniu merita eliminat. Era minutul 57.

Celelalte situaţii culpabile n-au fost examinate, momentul de rasism închipuit ocupând spaţiul emisiunii. Iată-le!

  • * minutul 18: Teles este călcat direct pe gleznă la 18 metri de poarta Rapidului. În mod uluitor, centralul dictează fault în atac, iar VAR-ul nu intervine!
  • * minutul 25: Tănasă este oprit injust într-o situaţie de singur cu portarul, de asemenea se dictează fault în atac.
  • * minutul 38: vizibil şi de pe Lună, Cisotti, scăpat pe contraatac, este tras de tricou de Borza. Arbitrul Coza duce mâna la buzunar, însă doar îl dojeneşte pe jucătorul bucureştenilor.
  • * pe finalul primei reprize: Rusevic, atacat dur de doi adversari, nu obţine nici fault.
  • * pe finalul reprizei secunde: Pop, scăpat singur pe contraatac, este oprit de arbitru deoarece Papeau căzuse fără să fie atins de vreunul dintre jucătorii echipei noastre.
  • * minutele de prelungire: tragerile de timp au fost tolerate fără a se arăta vreun cartonaş galben, iar centrările în careul Rapidului erau uşor oprite prin fluier pentru un motiv imaginar, fault în atac.

Nota Bene: în show-ul similar de la postul Orange Sport “momentul Dorinel Munteanu” nu a existat.

Nepermis de multe erori într-o singură direcţie, într-un singur meci. Oţelul chiar a fost discriminat, putem trage această concluzie? Am putea, însă n-o să-l acuzăm pe domnul Ionuţ Coza de rea-intenţie. Felicităm Rapidul pentru victorie într-o partidă în care i-am oferit o replică dârză (statistica o spune!) şi ne arătăm deplina solidaritate faţă de victimele rasismului şi oricărei forme de discriminare”, se arată în comunicatul celor de la Oţelul Galaţi.

Rapidul a emis primul comunicat

Tot duminică, însă dimineaţă, Rapid a emis un comunicat de presă în care ”îi bate obrazul” lui Dorinel Munteanu, după ce acesta a declarat la flash-interviuri că unii suporteri ai Rapidului ”sunt mai bronzaţi”.

Am rămas stupefiaţi şi suntem indignaţi de reacţia antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noştri. Îi înţelegem frustrarea în urma eşecului din Giuleşti şi nu vrem să intrăm într-o polemică.

Îi reamintim însă lui Dorinel Munteanu că stadionul nu este nici teatru, nici operă, iar nici domnia sa nu este cel mai paşnic şi liniştit “spectator”.  Domnule Munteanu, orice ai realizat în cariera de jucător, orice ai realizat şi ai realiza în cariera de antrenor, NU ÎŢI DĂ DREPTUL SĂ NE JIGNEŞTI SUPORTERII!

Ulterior, ai spus că nu ai jignit. Ba da, ne-ai jignit suporterii şi totodată brandul Rapid, domnule Munteanu!

Şi nu uita, în mod sigur unii dintre acei “bronzaţi”, aşa cum i-ai catalogat, te aplaudau cândva, când şi domnia ta ne făceai fericiţi la Mondialul din SUA”, a fost comunicatul clubului din Giuleşti. 

Afla mai multe despre: dorinel munteanuotelul galatirapidscandal 

viewscnt
Articole similare