Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Patrick Mouratoglou o susţine puternic pe Simona Halep: ”Este o victimă. Sunt foarte încrezător că TAS va constata că nu s-a dopat niciodată”

Patrick Mouratoglou o susţine puternic pe Simona Halep: ”Este o victimă. Sunt foarte încrezător că TAS va constata că nu s-a dopat niciodată”

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep (32 de ani) a făcut apel laTAS împotriva deciziei de suspendare dictate de ITIA, iar Patrick Mouratoglou (53 de ani) speră ca acest for să-i demonstreze nevinovăţia jucătoarei din România.

Simona Halep a fost depistată pozitiv la un test anti-doping şi a primit o suspendare de patru ani din partea Agenţia Internaţională a Integrităţii a Tenisului (ITIA).

Sportiva din Constanţa a anunţat că va depune recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), ceea ce a şi făcut ulterior. A atacat în mod oficial decizia tribunalului Sport Resolutions.

Fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, şi-a recunoscut vina pentru suspendarea primită de Simona, întrucât i-a dat jucătoare de 32 de ani suplimentul contaminat.

Astfel, după respectivele declaraţii, făcute la începutul acestei luni, Mouratoglou a vorbit din nou despre situaţia Simonei Halep şi este încrezător cu privire la decizia TAS, susţinând că forul o va declara nevinovată pe româncă.

"Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colagenul şi l-am cumpărat de la o companie.

S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să ştiu, dar îmi asum responsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea şi de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.

Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că tribunalul independent va constata că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă şi trebuie să revină pe teren şi să joace cât de repede posibil”, a declarat Patrick Mouratoglou, potrivit podcastului Tenis Weekly.

Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026. 

Afla mai multe despre: simona haleppatrick mouratoglouitiatas 

viewscnt
Articole similare