Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Patru adversari de calibru pentru FCSB, în cantonamentul de la Marbella

Patru adversari de calibru pentru FCSB, în cantonamentul de la Marbella

Fotbal

Comentarii

Fotbaliştii celor de la FCSB se află în vacanţă, în această perioadă, însă deja ştiu ce-i aşteaptă în următoarea perioadă. Patru partide amicale vor disputa roş-albaştrii în cantonamentul de iarnă, de la Marbella (Spania).

Majoritatea jucătorilor de la FCSB se relaxează aşa cum ştiu ei mai bine. Unii în România, alături de familie, alţii prin ţări străine, cu prietenii sau doar cu iubitele. Nu mai e mult şi se întorc din nou în iarbă. Mai exact, marţi, 7 ianuarie, sunt aşteptaţi la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, dis-de-dimineaţă, de la ora 8.

Se vor pregăti trei zile la Baza Sportivă a FCSB-ului din Berceni, iar pe 11 ianuarie vor zbura către Marbella (Spania), acolo vor efectua cantonamentul de iarnă, la +20 de grade. În Spania, elevii lui Bogdan Vintilă vor disputa patru partide amicale, împotriva celor de la FC Basel 1893 (de 20 de ori campioană a Elveţiei), Karlsruher SC (campioană a Germaniei în 1908), FC Lokomotiv Moscova (campioană a Rusiei de trei ori - ultima oară în 2018) şi Jeonbuk Hyundai Motors FC, ultima echipă fiind proaspăta campioană a Coreei de Sud.

Programul meciurilor amicale, care vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube FCSB TV, este următorul:

  • 16 ianuarie - FCSB - FC Basel - 11:00 (12:00 ora României) - Marbella Football Center
  • 18 ianuarie - FCSB - Karlsruher SC - 15:00 (16:00 ora României) - Centro Deportivo Arroyo Enmedio, Estepona
  • 20 ianuarie - FCSB - FC Lokomotiv Moscova - 16:00 (17:00 ora României) - Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus
  • 22 ianuarie - FCSB - Jeonbuk Hyundai FC - 16:00 (17:00 ora României) - Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus.

Delegaţia FCSB va reveni la Bucureşti pe 23 ianuarie, când va intra in linie dreaptă pentru pregătirea primului meci oficial, programat pe 2 februarie, la Cluj Napoca, împotriva liderului CFR Cluj.

 

Afla mai multe despre: fotbalfcsbmarbella 

viewscnt
Articole similare