Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pe cine a sunat Simona Halep prima oară după ce a devenit numărul 1 WTA. Discuţie EMOŢIONANTĂ!

Pe cine a sunat Simona Halep prima oară după ce a devenit numărul 1 WTA. Discuţie EMOŢIONANTĂ!

Simona Halep

Comentarii

La finalul meciului cu Ostapenko, care i-a adus numărul 1 în ierarhia WTA, Simona Halep a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe tatăl ei.

"Greul a trecut. Acum putem sta liniştiţi. Am ajuns unde ne doream. Acum ne bucurăm şi suntem relaxaţi. Am trăit foarte intens acest meci. Au fost multe eşecuri, dar a avut răbdare şi rezultatele au venit.  Am vorbit cu ea imediat după meci, dar am vorbit doar puţin. Mi-a zis «Tătă, am reuşit să ajungem numărul 1». Am început să plâng şi am zis că vom vorbi mai târziu. Ea era euforică. 

Simona a muncit foarte mult. Ea nu a avut noroc ca Ostapenko, care a venit şi a câştigat un Grand Slam. Aşa e natura ei. Trebuie să muncească mai mult pentru a avea rezultate. Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Mi-a zis să ne ajute Dumnezeu să câştige un Grand Slam.

Am făcut sacrificii. Am făcut un credit la bancă la începutul carierei. Când era mică, se spunea că nu are şanse de a face performanţă. Era mai scundă, nu crescuse aşa mult. Dar eu am ştiu de la început că vom fi numărul 1", a spus Stere Halep, conform Gazetei Sporturilor.

Afla mai multe despre: simona halepstere halepsimonanumarul 1 wta 

viewscnt
Articole similare