Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pelici: ”Mi-am îndeplinit un vis ajungând în finala Cupei. Vom face tot ce ţine de noi ca să câştigăm”

Pelici: ”Mi-am îndeplinit un vis ajungând în finala Cupei. Vom face tot ce ţine de noi ca să câştigăm”

Cupa României

Comentarii

Tehnicianul echipei Hermannstadt, Alexandru Pelici, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că finala Cupei României este pentru el un vis împlinit şi că formaţia sa va face totul pentru a se impune în faţa CSU Craiova.

“Este cea mai mare performanţă a mea de până acum. De când am început să antrenez mi-am stabilit ca obiectiv să joc o finală, indiferent de echipă, şi aceşti băieţi mi-au dat această şansă, mi-am îndeplinit un vis. Într-un astfel de moment motivaţia este intrinsecă, indiferent de numele echipei cu care am fi jucat motivaţia era aceeaşi. Cu atât mai mult acum, când întâlnim Craiova. De fiecare dată am plecat cu şansa a doua în Cupă. Vom face tot ce ţine de noi să ne ridicăm la nivelul lor şi să câştigăm această finală. Craiova are o echipă bună, cu un antrenor pe măsură, şi vreau să-i felicit pentru tot ce au făcut în acest sezon. De la mijloc în sus au jucători redutabili, care pot face diferenţa”, a declarat Pelici.

Finala Cupei României, Hermannstadt – CSU Craiova, se va disputa duminică, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, şi va fi în direct la Telekom Sport 1.

Afla mai multe despre: pelici 

viewscnt
Articole similare