Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pep Guardiola crede că Realul lui Butragueno e cea mai mare echipă a rivalilor pe care a vazut-o jucând

Pep Guardiola crede că Realul lui Butragueno e cea mai mare echipă a rivalilor pe care a vazut-o jucând

Manchester City

Comentarii

”Să-ţi faci rivalii să te aprecieze cu adevărat, reprezintă cel mai frumos compliment posibil”. Fraza rostită de Sir Alex Ferguson la începutul anilor 2000 se aplică perfect în situaţia de faţă.

Pep Guardiola este un catalan convins. Născut şi crescut în centrul Catalunyei şi un militant de seamă al luptei pentru independenţa zonei din care provine, actualul antrenor de la Manchester City nu s-a sfiit să recunoască supremaţia rivalului istoric.

Guardiola, creatorul poate celei mai spectaculoase Barcelona din istorie, a răspuns surprinzător la întrebarea ”care e cea mai mare echipă a Realului pe care ai văzut-o jucând”. Răspunsul tehnicianului născut la Sanpedor a devenit rapid viral: ”Realul lui Butragueno. Madridul Quintei lui Buitre, cu tot respectul, este cea mai mare echipă pe care am văzut-o jucând. Era un deliciu să-i vezi pe teren. Ne bucuram când Milanul lui Sacchi îi scotea, iar Cruyff ne încuraja mereu şi ne spunea că suntem mai buni. Erau fantastici” explică tehnicianul care a câştigat nu mai puţin de 14 trofee la FC Barcelona ca antrenor.

La Quinta del Buitre este supranumele pe care jurnalistul spaniol Julio Cesar Iglesias l-a dat formaţiei conduse din teren de legendarul Emilio Butragueno şi care se baza pe foarte mulţi jucători crescuţi în pepiniera clubului blanco. Manolo Sanchis, Rafael Martin Vazquez, Michel, Miguel Pardeza şi Butragueno formau ”La Quinta”, o formaţie a Realului care electriza prin fotbalul ofensiv practicat. Pentru mulţi suporteri blanco, generaţia lui Butragueno este considerată mai bună decât cea a ”galacticilor”.

”Cruyff nu m-a convins. M-a făcut să mă îndrăgostesc!” 

Guardiola a vorbit în cadrul emisiunii ”Universo Valdano” şi despre ceea ce va face când îşi va încheia cariera, dar şi despre figura legendară a lui Johan Cruyff: ”Prezenţa lui te încânta. Cu ochelarii lui Ray Ban...te intimida imediat. Nu erai de acord cu el? Aici e uşa! Poate că atunci când ai 16 ani şi toată lumea îţi spune că eşti cel mai bun, începi să crezi. Mereu am fost de părere că multe dintre lucrurile pe care ni le spunea, nu le credea nici el. Dar te făcea să-l crezi. Detesta antrenamentele, dar ştia perfect ce vrea să joace. Nu era partizanul unui plan de rezervă, ci mai degrabă al perfecţionării planului de bază. Totul era nou cu el mereu. Cruyff nu m-a convins, m-a făcut să mă îndrăgostesc” a mărturisit emoţionat actualul antrenor de la Manchester City.

Despre actuala sa echipă, Josep s-a mărginit în a spune: ”Aici mă simt foarte bine. Sunt la un club la care îmi doresc să fiu, alături de Ferran Soriano, de Txiki Begiristain, de oamenii pe care îi cunosc de când eram la nivel juvenil. În plus, nimeni nu mă judecă, nu mă acuză după o înfrângere” explică Guardiola, care vorbeşte la superlativ despre starul său, Kevin de Bruyne: ”Tot ceea ce face, face bine, dar încă are marjă de creştere. Recent i-am cunoscut părinţii şi am înţeles multe lucruri despre el. Un băiat fantastic, un mare talent” a mai adăugat tehnicianul catalan. 

Afla mai multe despre: pep guardiolamanchester cityreal madridla quinta del buitre 

viewscnt
Articole similare