Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pierde Bucureştiul organizarea turneului WTA? Există interes clar din partea celor din Budapesta: "Încă nu ne-a fost comunicat nimic"

Pierde Bucureştiul organizarea turneului WTA? Există interes clar din partea celor din Budapesta: "Încă nu ne-a fost comunicat nimic"

Tenis

Comentarii

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că nu a fost anunţat oficial de faptul că BRD Bucharest Open se mută la Budapesta, dar a precizat că din "diferite surse" a aflat că există o ofertă în acest sens primită de proprietarul turneului WTA, maghiarul Jeno Marky, din partea Guvernului Ungariei.

"Noi avem turneul de cinci ani, iar acum suntem în discuţii cu proprietarul turneului pentru a închiria din nou această competiţie. Chiar alaltăieri am avut o discuţie cu dânsul şi nu mi-a comunicat nimic legat de mutarea turneului la Budapesta. Din diferite surse însă am aflat că are o ofertă de la Guvernul Ungariei. Dacă aceasta este concretă, cu siguranţă că domnul Marky nu ar putea să o refuze. Şi eu dacă aş fi proprietarul unui turneu, iar ţara mea îmi cere să îl aduc la Bucureşti aş face la fel. Însă repet, oficial proprietarul nu ne-a comunicat că turneul nu va mai avea loc la Bucureşti", a spus Cosac.

"În acelaşi timp, turneul a apărut deja în calendarul oficial al WTA ca având loc la Bucureşti. Iar conform regulamentelor, ca să îl muţi în alt oraş după ce a apărut în calendar costă câteva zeci de mii de euro, poate chiar 100.000. Nu ştiu ce să spun, poate fi un zvon pentru că mă uitam la turneul feminin care are loc acum la Budapesta şi pe fundal este sponsor statul maghiar. Aşa ar fi două turnee de fete susţinute de statul maghiar. Dar poate vor să investească, nu avem de unde să ştim. Aşa şi domnul Ţiriac a mutat turneul masculin de la Bucureşti la Budapesta pentru că acolo sunt condiţii", a adăugat preşedintele.

Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, s-a desfăşurat începând cu anul 2014 la Arenele BNR din Capitală, competiţia fiind închiriată de Federaţia Română de Tenis de la maghiarul Jeno Marky, proprietarul licenţei. Contractul dintre Marky şi FRT s-a desfăşurat pe o perioadă de cinci ani, ultima ediţie având loc în 2018 conform înţelegerii iniţiale.

Afla mai multe despre: teniswtabucurestibudapestascandalprobleme 

viewscnt
Articole similare