Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pierderi financiare uriaşe pentru Italia după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială

Pierderi financiare uriaşe pentru Italia după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială

Cupa Mondială

Comentarii

Pentru italienii, ratarea calificării la Cupa Mondială a fost o lovitură şi pentru economie. Franco Carraro, fostul preşedinte al Federaţiei Italiene de Fotbal şi actualul şef al Comitetului Olimpic Italian, spune că pierderile sunt uriaşe.

Italia va absenta de la Cupa Mondială pentru prima dată în ultimii 60 de ani. Buffon&Co au fost scoşi de Suedia, în barajul de calificare pentru turneul final din Rusia. A fost o adevărată dramă naţională pentru Italia, naţională care a câştigat de patru ori titlul mondial. Dincolo de sentimentele suporterilor, a fost o lovitură şi pentru economia Italiei.

Franco Carraro, fost preşedinte al federaţiei italiene, spune că pierderile sunt de 5-600 de milioane de euro, dar pot fi şi mai mari: ”Dacă adăugăm impactul indirect, depăşim cu siguranţă un miliard de euro”, a pus Carraro, potrivit AP. Ratarea calificării afectează şi va afecta o mulţime de domenii, de la pariurile sportive, la vânzările de televizoare sau bere.

Şi naţionala Italiei are de suferit din punct de vedere economic. Contractele de sponsorizare vor fi cu siguranţă recalculate, în condiţiile în care companiile au mizat pe vizibilitatea asigurată de naţionala Italiei la Cupa Mondială. Mai puţin bani vor veni şi de la Puma, sponsorul tehnic al naţionalei Italiei. Pe actuala înţelegere, federaţia italiană primeşte anual 18,7 milioane de euro.



Pierderi vor fi şi pentru FIFA. Dacă Italia s-ar fi calificat la Cupa Mondială, drepturile de televizare ar fi fost vândute în ”Cizmă” cu 175 milioane de euro. Acum, interesul italienilor pentru competiţia din Rusia a scăzut, astfel că încasările pentru drepturile TV vor fi la jumătate. Audienţele vor avea şi ele de suferit, ceea ce înseamnă venituri mai mici din publicitate.

Afla mai multe despre: italiacupa mondialapierderi 

viewscnt
Articole similare