Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pierderi uriaşe declarate de Chelsea. An financiar dezastruos pentru deţinătoarea Ligii Campionilor

Pierderi uriaşe declarate de Chelsea. An financiar dezastruos pentru deţinătoarea Ligii Campionilor
Comentarii

Chelsea, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, a anunţat că a înregistrat pierderi în valoare de 145,6 milioane de lire sterline la finalul anului financiar încheiat la 30 iunie 2021, scrie BBC.

Clubul din Premier League a câştigat sezonul trecut Liga Campionilor sub conducerea antrenorului Thomas Tuchel.

Cifra de afaceri a grupării a crescut de la 387,8 milioane de lire sterline la 416,8 milioane de lire sterline datorită creşterii veniturilor din drepturile tv, dar clubul precizează că absenţa spectatorilor, în condiţiile impuse de respectarea normelor anti-covid, şi o reducere a profitului obţinut din vânzările de jucători au fost principalele motive ale pierderilor financiare.

Chelsea continuă să fie sprijinită financiar de Fordstam Limited, o companie deţinută de Roman Abramovici, însă clubul datorează peste 1 miliard de lire sterline "companiilor afiliate".

În prezent, Chelsea este pe locul 2 în Premier League, cu 42 puncte, la 8 puncte de liderul Manchester City, după 20 de etape.

Pe 2 ianuarie, londonezii o vor înfrunta pe teren propriu pe Liverpool, ocupanta locului 3, care are cu un punct mai puţin în clasament.

Afla mai multe despre: chelsea 

viewscnt
Articole similare