Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pilotul Jason Dupasquier a decedat

Pilotul Jason Dupasquier a decedat

Sporturi cu motor

Comentarii

Pilotul elveţian de Moto3 Jason Dupasquier, care a suferit un grav accident, sâmbătă, în calificările Marelui Premiu al Italiei de la Mugello, a murit, duminică, la vârsta de 19 ani, a anunţat promotorul Campionatului Mondial de motociclism viteză, într-un comunicat, potrivit lefigaro.fr.

"În ciuda eforturilor echipei medicale a circuitului şi a tuturor celor care au avut apoi grijă de pilotul elveţian, spitalul (n.r. - Careggi, din Florenţa, unde fusese transportat) a anunţat că Dupasquier a decedat din păcate, din cauza rănilor sale", a precizat promotorul.

Dupasquier, în vârstă de 19 ani, a căzut spre finalul calificărilor probei de Moto3 din cadrul Marelui Premiu al Italiei şi a părut să fie lovit de cel puţin o motocicletă. După mai multe minute în care i s-au acordat îngrijiri pe pistă, sportivul a fost transferat cu un elicopter medical la spitalul Carregi, la Florenţa.

Sâmbătă, o sursă medicală a declarat pentru AFP că Dupasquier a fost adus la spital cu "traumatism multiplu şi în stare gravă".

Duminică, un purtător de cuvânt al spitalului a spus că tânărul "a fost supus în cursul nopţii unei intervenţii chirurgicale la cutia toracică pentru o leziune vasculară”.

"Leziunile cerebrale persistă. El rămâne în terapie intensivă în stare foarte gravă", a precizat el.

După cinci curse, Dupasquier ocupa locul al zecelea în clasamentul piloţilor (cu 27 de puncte).

Francezul Fabio Quartararo i-a dedicat tânărului pilot pole position-ul obţinut, sâmbătă, în proba regină a motociclismului viteză, MotoGP.

 

Afla mai multe despre: jason dupasquierdeces 

viewscnt
Articole similare