Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Piţurcă a început revoluţia la Craiova. Decizie drastică luată de managerul oltenilor. Ce a cerut de urgenţă fostul selecţioner: "A fost prima mea dorinţă"

Piţurcă a început revoluţia la Craiova. Decizie drastică luată de managerul oltenilor. Ce a cerut de urgenţă fostul selecţioner: "A fost prima mea dorinţă"
Comentarii

Victor Piţurcă şi-a intrat serios în rol şi şi-a început deja treaba de manager la Universitatea Craiova. Pentru a fi sigur că echipa sa va deveni o echipă de neînvins, cel puţin pe propriul teren, fostul selecţioner a cerut schimbarea de urgenţă a gazonului pe stadionul "Ion Oblemenco".

"Schimbarea gazonului a fost o primă mea dorinţă. Este inadmisibil să ai un stadion de cinci stele şi să nu ai gazon. Autorităţile au reacţionat pozitiv, se va schimba gazonul în octombrie. Avem o lună la dispoziţie atunci, aproape o lună, în care se poate schimba gazonul.

Eu îmi doresc un gazon mixt, sintetic cu gazon natural. Să vedem, am înţeles că se va face. Chiar mi-a zis Contra acum, dacă vom schimba gazonul şi vom avea gazon bun... Sigur îi convine să joace aici, cu stadionul plin, oltenii sunt susţinători necondiţionaţi ai echipei naţionale" , a declarat Victor Piţurcă.

Universitatea Craiova, planuri pentru titlu

Victor Piţurcă speră să producă marea surpriză în acest sezon şi să aducă primul titlu la Craiova după o pauză de 28 de ani. Managerul oltenilor le-a promis fanilor chiar că va duce echipa în Liga Campionilor.

"Îmi doresc foarte mult să câştig campionatul cu Universitatea. Şi oamenii aşteaptă acest lucru de la mine. Şi eu sper să reuşesc. Nu este un gând aşa imposibil de realizat. Universitatea Craiova, în momentul ăsta, este un club foarte bine aranjat în fotbalul românesc, poate cel mai solid club.

Deci gândul meu acesta este, de a câştiga campionatul şi de a accede în grupele Ligii Campionilor. Poate în primul an nu este posibil, cu toate că eu cred în acest lucru, dar cred că în grupele Europa League putem să ajungem" , a mai spus Piţurcă.

Afla mai multe despre: piturcacraiova 

viewscnt
Articole similare