Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Dinamo, victorie la limită în Copou! Ambele echipe au avut câte un jucător eliminat

VIDEO | Dinamo, victorie la limită în Copou! Ambele echipe au avut câte un jucător eliminat

Superliga

Comentarii

În etapa cu numărul cinci din play-out, Dinamo a învins-o, 1-0, pe Poli Iaşi.

Fazele de poartă s-au lăsat mult timp aşteptate la Iaşi. Prima ocazie le-a aparţinut dinamoviştilor şi a venit cu cinci minute înainte de finalul primului act. Şutul lui Jaadi a fost blocat de Rusu. La reluare, Montini a obţinut o lovitură de la 11 metri. Nistor a înscris de la punctul cu var al patrulea său gol din acest sezon. 

Misiunea moldovenilor a fost îngreunată şi mai mult de Sanoh. Olandezul a primit al doilea galben şi a fost eliminat. De supărare, un suporter al gazdelor a intrat pe teren şi i-a bătut obrazul lui Chivulete. Centralul s-a revanşat şi a trimis la cabine un jucător şi din tabăra câinilor. Jaadi a fost eliminat uşor. În final, Papazaoglou a avut şansa desprinderii, dar Rusu a parat.


VIDEO | Poli Iaşi - Dinamo 0-1
A marcat: Nistor 52'

ECHIPELE DE START

Poli Iaşi: Rusu - Rus, Gardoş, Frăsinescu, Sin - Mihalache, Cioinac - Sanoh, Teixeira, Panţîru - Platini 
Rezerve: Mino Peralta, Pipos, Bosoi, Willy Semedo, Cristea, Qaka, Nascimento

Dinamo: Muţiu - Dussaut, Mallo, Ciobotariu, Aliji - Sorescu, Kabashi, Nistor, R. Jaadi - Montini, Papazoglou
Rezerve: Mandanda, Grigore, N. Jaadi, Şerban, Zenke, Cristovao, N'Diaye

Min. 90+1: Ocazie Dinamo! Şutul lui N. Jaadi este parat de Rusu după o pasă excelentă a lui Cristovao.

Min. 87: Ocazie Dinamo! Papazoglou a fost la un pas de 2-0, dar voleul său a fost apărat de Rusu. 

Min. 77: Teixeira şutează de la distanţă, însă lovitura sa trece pe lângă poartă. 

Min. 66: Eliminare şi la Dinamo! Jaadi a văzut şi el al doilea galben şi s-a dus la vestiare. 

Min. 63: Eliminare la Poli Iaşi! Sanoh a primit al doilea cartonaş galben. 

Min. 52: GOL Dinamo! Nistor înscrie fără probleme din lovitura de pedeapsă. 

Min. 49: Penalty Dinamo după un fault asupra lui Montini. 

A început a doua repriză. 

S-a terminat prima repriză. 

Min. 40: Jaadi şutează, dar Rusu este pe fază şi boxează. 

Min. 16: Încă o acţiune periculoasă pentru Poli Iaşi. Platini s-a descurcat excelent într-un duel cu Ciobotariu, i-a pasat lui Sanoh, iar şutul acestuia a fost deviat în corner. 

Min. 4: Cioinac şutează de la mare distanţă, şutul a fost deviat şi respins in extremis în corner de Muţiu. 

A început meciul. 


Ieşenii au patru victorii şi 2 rezultate de egalitate din şase meciuri disputate la Iaşi între cele două formaţii. Mai mult, cu Stoican antrenor, alb-albaştrii s-au impus în ambele meciuri jucate în Moldova. Echipa lui Stoican are de luat o revanşă în faţa propriiilor suporteri după ce a pierdut ultimele trei partide de campionat, pe teren propriu. În play-out, Poli este pe poziţia a treia cu 23 de puncte după ce a câştigat în utlima rundă împotriva celor de la Hermannstadt. 

  • LIVE VIDEO | Poli Iaşi - Dinamo, astăzi, 21:00, Telekom Sport 1

Dinamoviştii se află exact deasupra moldovenilor în clasament, cu două puncte în plus faţă de adversara din această seară. Roş-albii au trei victorii din patru meciuri de play-out jucate până acum. Singura înfrângere a venit la Mediaş, în faţa echipei care conduce în acest moment mini campionatul pentru evitarea retrogradării. Este a doua întâlnire din acest an între Dinamo şi Poli Iaşi. În chiar prima etapă jucată în 2019, roş-albii câştigau cu 3-0 partida jucată în Ştefan cel Mare. 

Afla mai multe despre: poli iaşidinamostoican 

viewscnt
Articole similare