Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Posibilul motiv pentru care Mirel Rădoi intenţionează să plece de la echipa naţională: ”Probabil asta a fost” | EXCLUSIV

Posibilul motiv pentru care Mirel Rădoi intenţionează să plece de la echipa naţională: ”Probabil asta a fost” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Într-un interviu cu Telekom Sport, Adrian Iencsi a vorbit despre plecarea lui Mirel Rădoi de la echipa naţională.

Imediat după victoria cu Armenia, la conferinţa de presă de după meci, Mirel Rădoi şi-a anunţat intenţia de a părăsi echipa naţională la finalul înţelegerii sale, în luna noiembrie. Selecţionerul mai are contract cu FRF doar până la finalul grupei din preliminariile la Campionatul Mondial, în urmă cărora ar dori să îşi elibereze postul.

Decizia a fost primită bine în unele colţuri şi rău în altele, după prestaţiile fluctuante ale României. Foarte impresionanţi într-o partidă, deplorabili în următoarea, ”tricolorii” nu au dat dovadă deloc de consecvenţă sub conducerea lui Rădoi.

Plecarea sa nu este văzută bine de Adrian Iencsi însă. Fostul jucător al Rapidului a recunoscut că a fost şocat când a auzit vestea plecării lui Rădoi şi a dezvăluit că îl apreciază foarte mult pe selecţioner. În plus, Iencsi a afirmat că speră ca Rădoi să rămână la conducerea României, abordând şi posibilul motiv pentru care acesta nu ar vrea să continue, o dispută cu şefii FRF.

Posibilul motiv pentru care Mirel Rădoi şi-a anunţat plecarea de la echipa naţională

Nu mi-a venit să cred, cred că nimeni nu se aştepta. Probabil că ştia ce se întâmplă. În continuare să cred că poate timpul vindecă nişte răni, probabil că au fost nişte gânduri, nişte discuţii între el şi conducătorii FRF, dar nu ştiu ce ar putea să fie atât de grav încât să ia o astfel de decizie, pentru că e antrenorul primei reprezentative.

Chiar a făcut în ultimul timp nişte lucruri care le-am apreciat foarte mult. A avut rezultate bune, eficiente şi cu mari şanse de a ajunge la baraj şi, de ce nu, să fie o calificare la Mondial, la care nu am mai participat de multă vreme.

Vreau să cred că timpul vindecă orice rană şi după o discuţie cu cei din conducerea FRF se va lua decizia de a continua la naţională. Mă gândesc că e şi firesc să i se prelungească înţelegerea şi să îşi continue munca pentru că el a făcut o muncă titatnică, nu i-a fost uşor, la nivelul campionatului nostru.

Trebuie să fim conştienţi că trebuie să muncim, să fim uniţi. Noi defilam cu multe ţări, cu multe, şi am început acum să scârţâim, să facem probleme. În primul rând, trebuie să îmbunătăţim calitatea fotbalului românesc, indiferent că vorba de Liga 1, Liga 2 , Liga 3.

Trebuie să îmbunătăţim, să implementăm rezultate foarte solide, exact ce face Rădoi. Pentru că de asta îl apreciez eu foarte mult, el încearcă şi a reuşit într-o oarecare măsură, de învingător, să implemteze un joc ofensiv, chiar dacă a înţeles şi el că totuşi împotriva unor echipe puternice, trebuie să abordeze partidele mai precaut şi să obţină rezultatul dorit, adică victoria. Eu aş vrea să continue şi sper să se întâmple lucrul ăsta”, a declarat Adrian Iencsi, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: echipa naţionalămirel rădoiadrian iencsi 

viewscnt
Articole similare