Experiențe împreună.
You are here:

PREMIUM | Celebrlazio sub ochii lui Sergio Cragnotti. Un titlu istoric şi o scrisoare emoţionantă

PREMIUM | Celebrlazio sub ochii lui Sergio Cragnotti. Un titlu istoric şi o scrisoare emoţionantă

Premium

Lazio a câştigat al doilea său titlu de campioană a Italiei sub comanda controversatului om de afaceri, Sergio Cragnotti. Un titlu istoric şi o scrisoare emoţionantă care ne amintesc de una dintre cele mai frumoase echipe ale ultimilor 50 de ani în Italia.

Împăraţii Romei antice erau cunoscuţi pentru stilul lor de viaţă lasciv, gusturile excentrice şi controversele politice. Indiferent cum priveşti lucrurile, chiar şi în prezent, Italia rămâne un astfel de loc complex. În mijlocul pieţelor medievale şi a zonelor rurale foarte aglomerate, se ascunde însă un tărâm destul de întunecat şi un trecut cu adevărat istoric. Spre deosebire de fanatismul clasic, credinţa iraţională a romanilor e, în fotbal ca şi în restul vieţii lor agitate şi întunecate de ploi mărunte şi vânturi agresive, o pavăză, un baraj gros, care apară de iluzii şi împinge viaţa înainte, indiferent de circumstanţe şi oponent. În Italia, preşedintele unui club de fotbal este deseori asemănat cu preşedintele unei ţări, dacă nu, măcar cu al unei comunităţi. La Roma, e cu atât mai mult.

Sergio, împărat roman

Acolo, vechii împăraţi romani renasc şi îmbracă hainele modernităţii. Statutul poate fi bineînţeles, unul diviziv. Împăratul poate fi iubit de soţia sa, admirat de amantele sale, invidiat de apropiaţi, respectat de marea masă a fanilor cuminţi, dar detestat de ultraşi. Dezastrul financiar, procesele nenumărate, excluderile de jucători, destituirile masive de antrenori, chiar şi închisoarea. Toate aceste teme par să caracterizeze de-alungul timpului domniile preşedinţilor de club din Italia. De regulă, patronul modern, abia intrat într-un sport atât de popular, nu e legat de club, nu simte şi nu simpatizează deloc o maşină de produs bani şi celebritate, în care, nu se ştie de ce, zeci şi sute de mii de suporteri văd ceva sacru. Cumva, şi el a văzut altfel lucrurile.

19 mai 1974. Blumenau, un oraş din Brazilia cu aproape 300 de mii de locuitori, situat undeva în Santa Catarina. O aşezare întemeiată de coloniştii germani la 1850 şi locaţia unde Sergio are o întâlnire de afaceri. E la masă cu Maronio, unul dintre partenerii săi, iar la radio sunt ştiri. Atât cât înţelege, Sergio savurează cele 30 de secunde în care portugheza i se pare cea mai frumoasă limbă: "Alte ştiri din sport. În Italia, formaţia Lazio Roma câştigă în premieră titul de campioană a Italiei. Străzile Romei au fost luate cu asalt, iar oamenii plâng de fericire. Pentru o cel puţin o zi, Roma are doar două culori alb şi bleu". Până în Brazilia se anunţase că echipa lui Pulici, Chinaglia, D'Amico, Frustalupi sau Oddi era noua campioană a Italiei. Tommaso Maestrelli reuşea un miracol şi devenea primul antrenor din istorie care aducea un titlu pentru laziali. În sufletul lui Sergio, s-a produs un declic. Sentimental şi nu numai. "Cum se face că oamenii aia plâng de fericire pe străzi pentru sport?". Omului de afaceri riguros, ceva i se părea ciudat şi inexplicabil. Dar în acelaşi timp, aspiraţional şi admirativ.

22 martie 1983. Roma, Via Luigi Poletti. Revenit în Italia şi transformat într-un prosper om de afaceri, Sergio cinează cu doi buni prieteni la un restaurant local. Prin geamul fumuriu al localui se văd cinci băieţi îmbrăcăţi în tricouri bianco-celeste, ameţiţi bine, cântă şi sar de mama focului: "semo n’impasto / de forza e volonta / co tanto core / come nessuno c’ha". Sergio ascultă din nou admirativ. I se explică de la o masă alăturată, fără să întrebe: "Ăştia sunt cu Lazio! Ce nebuni. În zona asta sunt mulţi rivali". Unul dintre prietenii săi de la masă reacţionează imediat: "Stai liniştit amico, nu le pasă. Pentru oamenii ăştia, în viaţă contează doar Lazio. Nimic altceva". Sergio e surprins. E din nou lovit de acel sentiment ciudat şi inexplicabil. Dar în acelaşi timp, aspiraţional şi admirativ. Realizează că pentru aceşti suporteri, fotbalul înseamnă mai mult decât 90 de minute de sport. Ei nu se obosesc să înceapă o frază despre un meci spunând: "fotbalul e un joc în care nişte oameni ..." şi ştiu ei bine de ce se abţin de la aceste cuvinte. Căci a recunoaşte, din start, că "fotbalul e doar un joc" înseamnă a accepta, cumva nenatural dreptul la sens şi simbol gratuit care dă centrul şi greutatea reală a tuturor jocurilor. Iar asta e inadmisibil, pentru că pentru ei, fotbalul n-a fost şi nu va fi niciodată un simplu joc.

14 mai 2000, Roma, Stadio Olimpico. Juventus cu Inzaghi, Del Piero şi Zidane se împiedică pe Stadio Renato Curi, în condiţii speciale. Vremea neprielnică a întârziat meciul. Acolo, Lazio pierduse deja un titlu, cu un an în urmă. Echipa lui Sven Goran Eriksson avea nevoie să încheie repede pe teren propriu conturile cu Reggina, pentru a-şi trece în palmares al doilea Scudetto din istorie. Dincolo, la Perugia, Pippo Inzaghi ratează o ocazie uriaşă pe o ploaie torenţială şi totodată, şansa unui meci de baraj istoric, cu Lazio. Fratele sau, Simone deschisese scorul pentru Lazio, după un penalty scos de Giuseppe Pancaro. Juan Sebastian Veron făcea 2-0, iar în tribune se declanşase un sentiment contradictoriu: oamenii erau împărţiţi între suferinţă şi fiesta. Cholo Simone marchează apoi golul trei cu o lovitură plasată de cap, şi aproape nimic nu se mai poate întâmpla. Lazio Roma devine în cele din urmă, pentru a două oară în istorie campioană Italiei. Tifosi invadează terenul, Eriksson e purtat pe braţe, Marcelo Salas aleargă în orice direcţie fără să ştie cum să se bucure. Crainicul arenei face anunţul, apoi de la staţia de amplificare se aude imnul lazial. În tribuna oficială, Sergio priveşte admirativ. Şi cântă în gând: "semo n’impasto / de forza e volonta / co tanto core / come nessuno c’ha". Nimic nu i se mai pare nici ciudat, nici inexplicabil. Tocmai i se confirmase că misterul intens al fotbalului trăit paroxistic nu s-a oxidat încă.

  • 11-le tip din 2000: Marchegiani - Negro, Nesta, Mihajlovic, Pancaro - Conceicao, Veron, Simeone, Nedved - Marcelo Salas, Boksic

16 mai 2000, Roma. Două zile după ce Lazio devenise campioana Italiei pentru a două oară în istorie. Clubul publică o scrisoare prin care preşedintele Sergio Cragnotti le mulţumeşte cu ocazia centenarului, jucătorilor, staffului tehnic şi suporterilor. Scrisoarea e emoţionantă, tocmai pentru că vine din suflet. O a doua parte merge direct către ultraşii laziali. E înmânată de Gianamarco Di Polo, unul dintre apropiaţii preşedintelui. A fost ulterior publicată pe unul dintre site-urile fanilor, târziu spre anul 2011.

"Consider că voi, sunteţi cea mai importantă parte din bunurile şi istoria pe care le are acest club. Astfel că meritaţi o menţiune specială. Ştiu că nu am avut mereu cele mai bune relaţii, ştiu că între noi au fost controverse şi/sau tensiuni. Probabil că uneori avem reprezentări diferite a felului în care trebuie să ne manifestăm dragostea pentru Lazio. Dar nu pot ignora niciodată faptul că aţi rămas mereu lângă acest club şi aţi oferit o contribuţie inestimabilă de afecţiune şi entuziasm. Resping în continuare manifestările voastre politice şi rasiale şi sunt convins că ele trebuie să dispară de pe stadionul nostru. Dar acum, cu ocazia Centenarului şi al titlului istoric pe care l-am cucerit împreună, simt că trebuie să vă mulţumesc. Şi să vă mărturisesc sincer că pentru mine, fotbalul a încetat să mai fie un joc şi a pătruns între formele de viaţă pe care le prefer în locul vieţii. Voi m-aţi făcut să înţeleg asta, voi mi-aţi oferit cea mai bună definiţie a ceea ce înseamnă lazial, voi m-aţi făcut să trăiesc pentru Lazio. Iar ăsta e un lucru pe care niciodată nu am să-l uit. Va sunt recunoscător că m-aţi adus în fotbal, chiar dacă voi, probabil nu ştiţi încă asta. Cu afecţiune şi recunoştinţă, al vostru preşedinte"

Cragnotti, patronul născut în aceeaşi zi cu Lazio 

A fost odată că niciodată unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Italia. Şef al conglomeratului Cirio şi preşedinte al clubului Lazio Roma, Sergio Cragnotti a fost şi va rămâne pentru totdeauna, o figură controversată.

Acum, un bărbat liniştit în vârstă de 77 de ani, cu probleme juridice şi mult mai puţini bani, Sergio Cragnotti a fost la vremea sa, împărat. Urât cu patimă de unii, iubit până la refuz de alţii, fostul lider al echipei laziale a atras în mandatul său rezultate impresionante, controverse, conflicte, turbulenţe financiare şi multă, multă pasiune.

Sergio Cragnotti s-a născut pe 9 ianuarie 1940, la fix 40 de ani de când a luat naştere Lazio Roma. Anii copilăriei sale au fost marcaţi de al doilea război mondial. După ce a terminat cu greu şcoala, Cragnotti a ajuns în Brazilia, iar în 1970 era deja considerat un expert financiar.

S-a întors în Europa în 1980 când a pus bazele unei companii de produse alimentare, care avea să devină cea mai importantă din Italia. În 1990 a început parteneriatul cu oficialii clubului Lazio, pentru ca un an mai târziu, primele semne de interes pentru preluarea clubului să devină evidente. Până la urmă, în martie 1992, Cragnotti devenea preşedintele bianco-celeştilor, după ce ajunsese la un acord cu Gian Marco Calleri. La fel ca marii împăraţii romani, Sergio şi-a instalat câţiva locotenti de încredere în club, care l-au ajutat să îmbunătăţească infrastructura. Printre ei, legendarul Dino Zoff.

La capitolul transferuri, Beppe Signori a fost transferat de la Foggia, iar imediat după a fost urmat de englezul Paul Gascoigne, de olandezul Aaron Winter şi de internaţionalul italian, Giuseppe Favalli. Ceva mai târziu, Cragnotti şi-a arătat forţa financiară: Pierluigi Casiraghi şi Alen Bokisc semnau şi ei cu Lazio Roma. În 1997, patron, preşedinte şi împărat deopotrivă, Cragnotti a simţit că are atâta forţă încât putea să cumpere orice şi pe oricine. Marea dorinţă a lui Cragnotti era să-l aducă pe cel mai bun atacant din lume în acel moment, brazilianul Ronaldo, de la FC Barcelona. Deşi oferta a fost una foarte generoasă, Ronaldo a ales Inter-ul şi datorită numelui mai sonor si al palmaresului mult mai impresionant al clubului milanez. Cragnotti a schimbat şi la nivelul băncii tehnice. Efervescentul fumător Zdenek Zeman i-a lăsat locul elegantului suedez, Sven-Goran Eriksson. Suedezul a adus în perioada 1997-2001, Lo Scudetto, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, şi de câte două ori Supercupa Italia şi Cupa Italiei. După ce s-a despărţit de Eriksson, plecat la naţionala Angliei, gruparea biancocelestă a terminat pe locul trei în 2001, după Roma lui Capello şi Juventus, apoi problemele financiare ale lui Sergio Cragnotti au dus la vanzarea celor mai iubiţi jucatori, Nedved, Veron şi mai apoi Nesta.

  • Trofee in perioada Lazio: Serie A (1999-2000), Cupa Italiei (1998, 2000), Supercupa Italiei (1998, 2000), Supercupa Europei (1999), Cupa Cupelor (1998-1999)

În cele din urmă, domnia lui Cragnotti s-a demonstrat a fi ca cea a marilor împăraţi ai Romei. Legitimitatea domniei sale a depins de controlul asupra armatei şi de recunoaşterea şi respectul senatului şi a poporului sau. Iar cand poporului nu-i oferi "circ", iar senatul il tratezi de sus, riscul e prea mare.

Lazio e un fel aparte de a face legătură cu istoria prima a Romei antice: muncă, agresivitate, fidelitate sub ploaie, pe noroi, de la un veac la altul. E unul dintre primele lucruri pe care Sergio Cragnotti le-a înţeles când a intrat prima dată pe Olimpico. N-a spus-o prea des şi nici n-a arătat-o, dar i-a apreciat mereu pe acei suporteri, care de atâta loialitate, uită să mai ceară sângele duşmanului şi se transformă aproape instantaneu într-un fior zguduitor şi pur purtat la unison de scandarea "Lazio siamo noi".

Un tip charismatic şi profund, cu siguranţă foarte controversat, Sergio Cragnotti şi-a numit câinele preferat după Cristian Vieri, a investit sute de milioane de euro din pură pasiune, apoi i-a transmis fiicei minore a lui Paul Gascoigne că are sânii mari, a creat şi rezolvat probleme financiare, dar peste toate, a reuşit să facă din perioada sa la cârma clubului lazial cea mai bună din istoria clubului. Şi a rămas definitiv în inimile suporterilor laziali.

Top 5 transferuri Sergio Cragnotti

1. Hernan Crespo (2000-2001) - 57 milioane euro
2. Gaizka Mendieta (2001-2002) - 48 milioane euro
3. Juan Sebastian Veron (1999-2000) - 30 milioane euro
4. Cristian Vieri (1998-1999) - 29 milioane euro
5. Jaap Stam (2001-2002) - 26 milioane euro

articol de Florin Codreanu
 

 

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta