Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

PREMIUM | Cum se fabrică un miracol. Omul care a scos marele Real de pe ruta dezastrului financiar, l-a tratat cu praf galactic şi l-a făcut cel mai profitabil club al lumii

PREMIUM | Cum se fabrică un miracol. Omul care a scos marele Real de pe ruta dezastrului financiar, l-a tratat cu praf galactic şi l-a făcut cel mai profitabil club al lumiigalerie foto

Premium

Comentarii

Controversat şi plăcut deopotrivă, putred de bogat, dar complet diferit de tipul miliardarilor care fac si desfac totul la cluburile de fotbal. În Spania, se spune că Florentino Perez nu greşeşte. Tot despre cel care este şi astăzi şeful religiei blanco se spune că ia numai decizii cîştigătoare în business, sport şi politică şi, pe scurt, de cele mai multe ori, merge la sigur. Lui i se datorează nu doar "era galactică" ci şi profitabilitatea unui club care în anul 2000, deşi câştigase Uefa Champions League de două ori la rând, mergea spre un dezastru financiar istoric.

Înainte de toate, înainte de a porni la drum, trebuie admis că în acest caz, seducţia la care a fost supus autorul articolului a fost consimţită, nicidecum impusă de dominaţia totală sau de sclipirea unei generaţii de fotbalişti care au dat naştere unei echipe fenomen. Acum că am clarificat: îi ştiţi voi pe "Los Galacticos"?

Zidane, Figo, Beckham, Raul, Ronaldo, Roberto Carlos...adică băieţii ăia care jucau dincolo de scoruri şi trofee. Oamenii ăia care erau capabili să ofere acea stare de nebunie creatoare, vecină de la un minut la altul, cu gloria şi sinuciderea. Jucătorii Realului din Madrid care controlau orice adversar, orice teren de joc, orice detaliu şi, aparent, orice meci de fotbal. Tipii care au dezvoltat un fel de a juca fotbal, nu o reţetă de supravieţuire sau un mecanism simplu de sabotaj. Cei care lăsau senzaţia adversarilor că se poate, şi făceau tribuna să spere că vraja se va rupe şi că Monstrul va fi cumva răpus.

Dar...aproape fără excepţie, Monstrul revenea, câştiga şi provoca stări de limbariţă cerebrală şi înstrăinare catatonică tuturor rivalilor. Ei bine, despre ei e vorba. Fiinţe religioase fiind, noi oamenii suntem mari consumatori de miracole, iar sportul e un mediu propice pentru supranatural. "Los Galacticos" au fost un adevărat miracol pentru cei care au iubit fotbalul adevărat. Fotbalul jucat de marile echipe care construiesc istoria fotbalului. Fotbalul spectacol pe care ni-l dorim zi de zi la televizor şi pe stadion. Însă ca "Los Galacticos" să existe la începutul anilor 2000 a fost nevoie de EL. Iar contextul a fost unul cât se poate de dificil!


La început a fost cuvântul. "Dacă Florentino iese preşedinte, luni suntem la Madrid"


Se ia una bucată brand de top "Real Madrid" şi se presară puţină esenţă de geniu marca "Florentino Perez". Întâlnirea va produce o sinteză devastatoare. Aproape imediat, rigoarea lumii vechi spaniole a fost convertită pe loc la avangardism. Pentru noul Real Madrid, orice a devenit proiectabil şi palpabil. Chiar şi imposibilul.


 

Suntem în vara anului 2000. După cinci sezoane la FC Barcelona, Luis Figo era deja un super-star în fotbalul mondial. Disputase deja Campionatul European în luna iunie, şi se bucura de o bine meritată vacanţă înainte de a începe pre-sezonul cu Barca sub comandă lui Lorenzo Serra Ferrer. La începutul lunii se produc primele semnale. În Capitală încolţesc primele zvonuri, iar presa de casă de la Madrid scrie că starul catalanilor va semna cu marea rivală, Real Madrid. Cu o condiţie: Florentino Perez, candidat la preşedinţia clubului blanco să câştige alegerile. Omul de afaceri ar fi avut deja un pre-contract cu Luis Figo şi cu agentul acestuia, Jose Veiga, prin care ar fi putut să-l cumpere pe lusitan de la FC Barcelona pentru 10.000 de milioane de pesetas, adică ceva mai mult de 60 de milioane de euro.

La mijlocul lunii iunie, în presa de sport din Spania apare o nouă informaţie şocantă: Perez l-a acontat pe Figo, iar dacă nu va respecta acordul va trebui să scoată din buzunar 30 de milioane de euro. Zvonurile tind să se transforme încet încet în realitate. Fotbalistul tace, refuză să dea orice declaraţie, dar presa catalană da asigurări că nici nu se pune problema că Luis Figo să o părăsească pe Barcelona, cu atât mai puţin pentru Real Madrid. Totul pare IMPOSIBIL, dar "imposibil" este un cuvânt care nu există în vocabularul lui Florentino Perez. In cazul lui, aspiratia de cele mai multe ori se împlineşte, precis si ilustrativ, la comenzile celor mai avansate destine.

O parte a suporterilor catalani cred că Figo nu face altceva decât să-i forţeze mâna preşedintelui Nunez pentru a obţine o mărire salarială. Alţii nici nu concep ca fotbalistul cel mai de preţ al Barcei să ajungă la marea rivală: "E o tâmpenie, haideţi să fim serioşi"; "Aşa aţi ajuns, să inventaţi tot felul de ştiri care să destabilizeze clubul? Ruşine presei, ruşine!" atacă doi fani blaugrana intervievaţi de o televiziune catalană la baza de antrenament a clubului. O gândire logică. Imaginaţi-vă doar, cum ar fi ca Barcelona să-l piardă astăzi pe Leo Messi în faţa Realului. N-aţi crede pentru o secundă astfel de zvonuri, nu? Nici ei n-au făcut-o în cazul Figo. Dar, Florentino Perez face peste câteva ore o conferinţă de presă şi îşi prezintă noul proiect galactic. Vorbeşte din postura de candidat precum uriaşul Santiago Bernabeu şi convinge mai ceva ca fostul Guvernator din Texas, George W. Bush. Mai mult, aruncă marea bombă: oficializează zvonul, chiar dacă o face fără să arate precontractul. Câteva ore mai târziu, o nouă bombă: agentul fotbalistului confirmă şi el informaţia! "Dacă Florentino iese preşedinte, luni suntem la Madrid". Luis Figo apucase cu alte câteva ore în urmă să spună că nu va pleca de la FC Barcelona, într-o declaraţie pe care avea să o recunoască peste 10 ani că fiind cea mai mare greşeală pe care a comis-o în public. În cotidianul catalan SPORT iese informaţia cum că Lluis Bassat şi Joan Gaspart, cei mai bine poziţionaţi candidaţi la preşedinţia clubului blaugrana sunt de acord să-i mărească lui Figo salariul. Cu cât vrea el.

Duminică, 16 iulie. Pe Estadio Santiago Bernabeu e mare agitaţie. E ziua alegerilor, iar Lorenzo Sanz, preşedintele în exerciţiu este marele favorit. Câştigase două Ligi ale Campionilor, iar fanii considerau că e omul potrivit să conducă Madridul! Ei bine, nu toţi! Spre seară, Madridul trăieşte un moment aproape de necrezut: Florentino Perez câştigă alegerile şi este noul preşedinte al Realului!

O săptămână mai târziu, Luis Figo nu se prezintă la antrenamentele formaţiei FC Barcelona. Nici nu avea cum. Urma să fie prezentat în calitate de fotbalist al eternei rivale, Real Madrid. 11.000 de milioane de pesetas cu tot cu TVA a plătit Florentino Perez grupării blaugrana, adică 66.1 milioane de euro. Este prima mutare galactică a celui care avea să dea naştere unei ere pline de stele.

Al doilea cel mai scump fotbalist al Planetei şi un salariu astronomic pentru acea vreme: 5 milioane de euro! Aşa a început "era Galactică la Real Madrid". Cea pe care mulţi fani o consideră cea mai spectaculoasă din istoria clubului.

Rezultate alegeri Real Madrid, 16 iulie 2000

  • 1. Don Florentino Perez 16.469 de voturi (55%)
  • 2. Don Lorenzo Sanz 13.302 voturi (44%)

Figo, Zidane, Ronaldo, Beckham...Galaxia devine completă! Ofertă scrisă pe un şerveţel pentru Zizou

Ulterior au urmat Zinedine Zidane (77.5 milioane de euro de la Juventus), Ronaldo Nazario (transferat de la Inter pentru 45 de milioane) si masina de produs bani, David Beckham (cumparat de la United).

Este legendar deja episodul prin care Florentino l-a convins pe Zidane sa semneze cu Real Madrid. Anecdota este cunoscută, şi  simbolizează perfect atitudinea şi voinţa lui Florentino Perez, "un curtenitor neobosit când vine vorba de transferuri de marcă" scria France Football. Ea dateaza din august 2000, la o gală UEFA. În acea seară , preşedintele Realului furişa tăcut pe un şerveţel de hârtie mesajul: “Vrei să joci Real?”Răspunsul afirmativ al lui Zidane, cel mai bun fotbalist al lumii la acea oră, se va incheia un an mai târziu cu ceea ce a fost transferul cel mai scump al istoriei (76m €).

Metoda este posibil să pară neortodoxa, chiar demnă de un Casanova. Dar a dat roade. Iar Perez i-a adus în aceeşi echipă pe primii doi fotbalişti ai Planetei. Figo şi Zidane au contribuit decisiv la câştigarea Uefa Champions League în faţa lui Bayer Leverkusen.


Aşa se fabrică un miracol. Cum ajungi de la datorii de 280 de milioane de euro la încasări de 700 de milioane de euro

Transferul lui Figo a fost doar portiţa prin care Florentino Perez a devenit stăpân peste visele madrilenilor de pretutindeni. Când şi-a preluat funcţia, noul preşedinte al Madridului ştia că s-a înhămat la o misiune infernală!  Într-adevăr, liderul ACS (firma sa de construcţii) devenea omul numărul 1 la Real Madrid, dar Perez prelua o echipă uriaşă cu datorii incredibile de 280 de milioane de euro, adică mai mult de 50 de mii de milioane de pesetas. La puţin timp distanţă, soarta "celui mai bun club al secolului XX" avea însă să se schimbe. De la un faliment înspăimântător care ameninţa din ce în ce mai serios Madridul, gruparea blanco avea să treacă la era galactică şi la titlul neoficial de cel mai profitabil club al Planetei. Spiritul de afacerist nepereche al lui Perez, geniul său în zona de marketing, inspiraţia şi tăria cu care a luptat pentru binele clubului pe care îl iubea de la vârstă de 6 ani a făcut că Madridul să atingă în câţiva ani încasări de peste 600 de milioane de euro!

Poate că n-a fost vorba de miracole. Unii ar spune că poate nici n-a fost la mijloc geniul noului preşedinte. Dar Madridul a trăit cu adevărat din nou, din secunda în care Perez a preluat ştafeta de la Sanz. Şi da, poate că norocul a făcut parte din joc.

Dar, cum a fost posibilă trecerea uluitoare de la datoriile uriaşe acumulate în erele Ramon Mendoza şi Lorenzo Sanz la profitul uluitor adus de Perez? În toate există un început. O motivaţie. Şi multe detalii. Primul dintre ele: dorinţa Consiliului Local din Madrid de a retuşa complexul Olimpic de Sport. Iar amplasamentul a fost exact ceea ce l-a avantajat cel mai tare pe Florentino Perez. În timp ce jucătorii se aflau în cantonamentul din Elveţia, Florentino ieşea în faţa presei cu propriile sale calcule în privinţa datoriilor clubului merengue.

Ce a făcut concret Perez? Pentru a anula datoriile de 280 de milioane de euro strânse de Real Madrid, noul preşedinte a vândut un teren din zona de nord a Capitalei, care avea 150 de mii de metri pătraţi şi care aparţinea de fapt clubului. Vânzarea s-a făcut către autorităţile locale din Madrid. Şi nu oricum! Ci cu 500.000 de pesetas pe metru pătrat, adică în jur de 3000 de euro. Un calcul simplu arată că noul preşedinte a avut o idee absolut salvatoare: a renunţat la un super teren pe care urma să se dezvolte Ciudad Deportiva (baza de antrenament a madrilenilor) în favoarea Primăriei, dar a ”şters” astfel o datorie care risca să ducă uriaşul club madrilen în faliment.

Cu un sezon în urmă, Real Madrid avusese pierderi de încă 13.000 de milioane de pesetas peste ceea ce preconizase clubul că va cheltui. În ciuda performanţelor obţinute de Lorenzo Sanz, gruparea blanco se îndrepta spre o situaţie fără ieşire. La scurt timp distanţă după operaţiunea salvatoare pusă la cale de noul preşedinte, 5 jucători au fost puşi pe lista de transferuri, urmând a produce alte venituri clubului: Ognjenovic, Rodrigo, Congo, Baljic şi Conceicao.  Apoi, Florentino a trecut la atac: ”Presupun că alte cluburi primesc ajutor de la diverse instituţîi ale statului. Ştiu că asta se întâmpla la Barcelona şi la Valencia. Spre exemplu, Espanyol a primit bani pentru a-şi reorganiza baza sportivă. Real Madrid a stat departe de aceste lucruri, dar afirm cu tărie că sunt afaceri perfect normale şi legale”. Şi avea dreptate.  Perez a fost acuzat că a vândut un bun patrimonial al clubului, că s-a folosit de acest sprijin (considerat legal) şi de influenţa sa în zona politică, dar nu a răspuns niciunui atac, mulţumindu-se să-şi ducă mai departe proiectul revoluţionar. În cartea sa "Florentino Perez. Portretul în alb-negru al unui conquistador", jurnalistul Juan Carlos Escudier menţiona relaţiile foarte strânse dintre preşedintele madrilenilor şi mai mulţi oameni politici de stânga, obişnuiţi ai partidelor de pe Bernabeu. Printre ei, Jose Maria Aznar, premierul Spaniei (foto jos) şi omul care şi-a pus definitiv semnătura pe acordul dintre Real Madrid şi Consiliul Local.

La acea vreme, doar PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol) s-a opus operaţiunii, ba chiar a mers în instanţă. N-au avut câştig de cauză, pentru că Florentino Perez a fost abil. Trecerea nu s-ar fi putut face mai devreme de 2001, iar afacerea ar fi fost ilegală în Spania în până în acel an. Noul preşedinte a interpretat perfect portiţa care-i permită să vândă terenurile din nordul Capitalei şi a scos Realul dintr-o situaţie vecină cu dezastrul. A fost primul moment în care Florentino, prin iscusinţa să a fost comparat cu legendarul Santiago Bernabeu.

Din clubul cu cele mai mari datorii din fotbalul mondial, Florentino a făcut din Real Madrid clubul cel mai profitabil din toate timpurile!

Datoriile uriaşe ale clubului blanco au fost prima mare luptă dusă de geniul lui Florentino Perez. Scopul său era însă altul şi depăşea orice barieră: ”Real Madrid trebuie să devină cel mai profitabil club din lume, pentru că este cel mai mare club din lume” anunţa liderul merengue. Şi aşa a fost. 

De la datorii de aproape 300 de milioane de euro în momentul în care el şi-a început primul mandat, Florentino a dus Realul spre încasări incredibile de peste 700 de milioane de euro pe an! În 2017, gruparea blanco bifa un patrimoniu net de 463 de milioane de euro, detaliu care o propulsa pe prima poziţie la nivel mondial. Întâmplător, sau nu, în perioada de după demisia lui Perez din 2006, atunci când clubul a fost condus de Ramon Calderon (până în 2008), Madridul a scăzut la nivel de încasări sub FC Barcelona. Deşi, modelul era acelaşi!

Per total, datoriile nete ale clubului blanco, incluzând aici creditele la Banca Santander realizate pentru ”transferurile galactice” au scăzut vizibil în mandatele lui Florentino Perez. Între 2009 şi 2017, al doilea mandat al preşedintelui Perez arată un Real Madrid care încasa cu 45% mai mult decât pierde! S-a ajuns până acolo încât din marketing, Madridul încasa în 2017-2018 peste 300 de milioane de euro, o cifră fără egal la nivel mondial! Exploatarea superbului stadion Santiago Bernabeu a adus multe beneficii, care în perioada Ramon Mendoza sau Lorenzo Sanz se pierduseră. Cu Perez la cârmă din 2000, Real Madrid a adus în medie peste 100 de milioane de euro din stadion, inclusiv prin vânzarea de abonamente separate la VIP către oameni extrem de bogaţi care voiau să vadă la lucru Los Galacticos! Politica transferurilor "galactice" s-a demonstrat a fi o altă cale spre succesul financiar. Iniţial, Figo, Zidane, Ronaldo şi ceilalţi au părut a fi transferuri făcute pe sume exorbitante. În realitate, tradus în detalii financiare, transferul lui Zidane "a fost recuperat" într-un an de zile, iar cel al lui Beckham în 3 luni! Pentru că toţi aceşti super fotbalişti au produs, dincolo de fotbal şi spectacol, foarte mulţi bani pentru clubul merengue. Datele financiare ale celor de la InterEconomia TV arată că în fiecare an în care Real Madrid a transferat un "galactic", gruparea blanco a încasat venituri cu 45% mai mari din marchendising, cu 22% mai mari din drepturile TV şi cu 85% mai mari din diversele contracte de sponsorizare. O afacere "win-win" în care Florentino a mers din nou, la sigur.

Pe 23 septembrie 2018, Real Madrid s-a organizat cu abonaţii săi şi a oferit datele financiare pe anul în curs. Clubul condus de Perez a avut un an cu 45.9% mai bun decât în 2017 în ceea ce priveşte încasările din premii şi competiţii amicale plus sponsorizări, dar şi venituri totale de 752 de milioane de euro! Valoarea datoriilor a fost declarată pentru al treilea an consecutiv negativă şi reprezintă în fapt o lichiditate netă îmbunătăţită faţă de 2017 cu 96.7 milioane de euro, adică cea mai mare reducere a datoriilor realizată într-un an de către orice club din această lume.  În plus, contribuţia Real Madrid la veniturile din impozite şi la asigurările sociale se ridică la 285,4 milioane de euro. De asemenea, fără precedent în fotbalul mondial.

Asta a reuşit să facă Florentino Perez. Acelaşi om care a adus în vitrina clubului 26 de trofee, printre care şi 5 Uefa Champions League. Şi ale cărui tehnici de marketing sunt studiate din 2015 la Harvard University. Pe buna dreptate.

Realul Galactic 2000-2003: Casillas - Salgado, Hierro, Helguera, R. Carlos - Makelele, Beckham, Zidane, Figo - Raul, Ronaldo Nazario

Top 5 transferuri ale lui Florentino Perez in 2000-2006

1. Zinedine Zidane (Juventus) 77.5 milioane de euro
2. Luis Figo (Barcelona) 61 milioane euro
3. Ronaldo (Inter Milano) 45 milioane euro
4. David Beckham (Manchester United) 38 milioane euro
5. Sergio Ramos (Sevilla) 30 milioane euro

Cresterea financiară incredibilă a grupării blanco în era Florentino

1999-2000: Venituri de 118 milioane de euro; Datorii de 280 de milioane de euro
2000-2001: Venituri de 138 milioane de euro; Datorii de 198 de milioane de euro
2005-2006: Venituri de 292 de milioane de euro
2009-2010: Venituri de 442 de milioane de euro
2017-2018: Venituri de 752 de milioane de euro

sursa foto: The Guardian, Don Balon, InterEconomia


articol de Florin Codreanu

 Galerie foto

Afla mai multe despre: florentino perezreal madrid 

viewscnt
Articole similare