Experiențe împreună.
You are here:

PREMIUM | Imperiul clădit pe dragoste şi bani. Manchester City, istoria unui club fără istorie

PREMIUM | Imperiul clădit pe dragoste şi bani. Manchester City, istoria unui club fără istorie

Premium

Cu câteva zile înainte de marele duel al oraşului Manchester, aruncăm o privire peste echipa "cetăţenilor", formaţia a cărei poveste începe în 1894 şi nu are nimic din spectacolul ce înconjoară astăzi gruparea deţinută de şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan. Istoria unul club "fără istorie" şi transformarea sa într-un adevărat imperiu, astăzi pe www.telekomsport.ro

Un cor aprins şi incapabil de vorbe mici domină fundalul sonor al unui meci banal de campionat desfăşurat pe Etihad Stadium. Se joacă Manchester City-Southampton, ultimul meci din campionat înainte de marele derby al oraşului, iar publicul cântă la unison. E unul din acele momente în care cazi pradă admiraţiei şi te simţi ruşinat şi needucat.

Pentru fanii "cetăţenilor", lumea încape într-un singur cântec. "Blue Moon" (n.r jos cântat pe Old Trafford) înseamnă istorie, pasiune, suferinţă şi bucurie. Înseamnă fiecare pasă greşită a lui Ian Brightwell, fiecare gol al lui Sergio Aguero, fiecare meci al lui Alan Oakes, fiecare paradă a lui Andy Dibble. Pentru orice suporter al lui Manchester City care se respectă, acesta este cântecul care măsoară densitatea timpului. Şi primul pe care îl învaţă, înainte să vină la stadion. Capacitatea oricărui fan de a se recunoaşte într-o anumită ordine cosmică, trece prin următoarele versuri: "Blue moon / You saw me standing alone / Without a dream in my heart / Without a love of my own". Probabil că nu e nevoie de nicio traducere...

Săptămână de săptămână, din minim 50.000 de piepturi răsună cu mândrie aceste versuri. Pare o formă de cultură post modernă în sport, care cuprinde dezastrul sfâşietor, dar şi fundaţia celor mai mari succese din istoria clubului. E momentul lor, momentul în care se izolează complet şi deschid o uşă către o realitate ştiută şi cunoscută doar de ei. Când se aude în difuzoare şi e acompaniat de zeci de mii de suflete, ceva luminos, special şi degajat pălmuieşte rapid şi vesel, secole de istorie sumbră. Şi le da speranţă! "Blue Moon" pe post de soundtrack e mai mult decât un cântec. E tot ceea ce e rău şi bun într-o istorie aproape inexistentă, care pentru ei înseamnă însă totul.

Am auzit prima dată acest cântec la sărbătoarea unui titlu pe care oameni ăştia îl aşteptaseră 45 de ani. Şi nu mică mi-a fost mirarea să văd că o parte dintre bărbaţîi aia care păreau nişte brute frustrate şi împătimite aveau lacrimi în ochi. Ceva le-a poruncit în acel moment unor oameni distruşi şi reconstruiti pe loc, să plângă, cu un curaj biblic demn de invidiat. Un fior zguduitor şi pur m-a făcut să tresar din fotoliu. A fost momentul în care am înţeles cât e de important şi de ce e atât de important acest cântec pentru ei. "Blue Moon" înseamnă într-adevăr istorie, pasiune, suferinţă şi bucurie. Iar felul în care trăieşti acel cântec, nu se fabrică şi nu se educă.

Scurt review al unei istorii secrete: când dragostea ţine locul petrodolarilor, dar nu e suficientă

Manchester City e un club vechi. Dar fără o istorie comparabilă cu cea a "greilor" din Premier League. Clubul a fost fondat în 1880 sub numele de St Mark's, din iniţiativa lui Arthur Connell, rectorul bisericii cu acelaşi nume. Echipa s-a mai numit Gorton FC şi Ardwick AFC până să primească în 1894 denumirea de Manchester City.

Albert Grimes (foto) are 80 de ani, dar nu-i arată. Printre puţinele lucruri pe care şi le mai aminteşte integral, cam toate se leagă de echipa pe care o iubeşte de la 7 ani: "Mergeam la meciuri să-l văd pe Bill Leivers, cel mai bun fundaş dreapta pe care l-a avut Anglia. Nu l-au luat la naţională pentru că era arogant. În 69 l-am cunoscut pe Mike Summerbee într-un bar de lângă Opera House, pe Quay Street. Am rămas prieteni. Eram atât de mândru" îşi aminteşte Grimes într-un interviu acordat televiziunii clubului. Memoria îi joacă des feste, mai puţîn însă când vine vorba de City: "Am fost vecin cu Cheetham. Roy era un băiat extraordinar. Îi cunoşteam şi părinţii, care locuiau lângă mine în Eccles. Se îndrăgostise de o verişoara de-a mea" rememorează Albert.

  • 8 antrenori au adus trofee în istoria clubului Man City: Tom Maley, Wilf Wild, Les McDowall, Joe Mercer, Tony Book, Roberto Mancini, Manuel Pellegrini, Pep Guardiola

Schimbarea numelui echipei plus trecerea pe Hyde Road au făcut din Man City la începuturile sale, cel mai popular club din oraş. Deja în 1899, echipa evolua în prima ligă şi avea de partea sa susţinerea celei mai mari părţi a comunităţii din Manchester. În 1904, City câştigă primul său trofeu, iar un an mai târziu o serie de jucători importanţi, în frunte cu starul Billy Meredith părăsesc echipa din cauza unor probleme financiare. City pierde şi Hyde Road ca urmare a unui incediu, iar echipa se mută pe Maine Road.

Abia în anii '30, Man City reuşeşte să pună din nou mâna pe un trofeu, când în 1937 gruparea devine campioana Angliei. Era începutul sfârşitului pentru City. A urmat o perioadă de declin anunţat, care parcă nu s-a mai terminat. O singură Cupa a Angliei a câştigat formaţia în următoarele 3 decenii. Joe Mercer a primit în '65 şansa să schimbe lucrurile. A reuşit, pentru că el a fost omul care a adus al doilea titlu din istorie pentru club, dar şi Cupa Angliei şi Cupa Cupelor.

Şi din nou, declin.

Până la sosirea noilor investitori, City se zbate să supravieţuiască. Anul 1998 o găseşte în liga a treia cu Joe Royle pe banca tehnică şi Shaun Goater în rol de star al echipei. Acea echipă a avut nevoie de loteria penalty-urilor pentru ca în 1999 să revină în liga a doua din Albion. Iar primul 11 arăta astfel: Nicky Weaver - Crooks, Edhill, Tiatto, Fenton - Bishop, Pollock, Brown, Mason - Dickov, Goater.

Rivalitatea cu United

Rivalitatea la nivelul oraşului este în prezent una foarte mare. Dar nu s-ar spune că a fost aşa mereu. City a fost mereu echipa "oamenilor simpli" spre deosebire de United, văzută drept echipa dominată de lăcomia corporativă. De aici şi denumirea de "Citizens" sau "Cetăţenii". Fanii lui City, respectiv United îşi clamează fiecare superioritatea, dar puţină lume ştie că înainte de cel de-al doilea Război Mondial, atunci când deplasările la meciuri se făceau destul de greu, suporterii celor două formaţîi se strângeau şi urmăreau meciurile echipelor lor, împreună: "În cartierul meu erau trei amici care ţineau cu "roşii". Ne-am tolerat în acei ani, era frumos. Ne tachinam, dar nu se ajungea la scandal" îşi aminteşte Grimes.

  • 6.5 milioane de fani are Manchester City acum la nivel global. Doar 900.000 avea în 2005

Acest obicei a continuat până undeva spre începutul anilor '60 când deplasările au devenit mult mai facile şi biletele mult mai ieftine. Automat, practica n-a mai fost atât de populară, oricât de specială ar fi fost ea, iar rivalitatea s-a intensificat. Se spune că undeva în 2005, Manchester City avea undeva la 900 de mii de fani în Marea Britanie şi aproape 2 milioane la nivel mondial. Venirea Şeicului Mansour a redimensionat pe de-a-ntregul marea masă de fani a clubului. Conform cercetărilor de la Manchester Metropolitan University, Man City are acum doar în Marea Britanie 2 milioane de fani, iar la nivel mondial, undeva la 6.5 milioane. O creştere uriaşă, evident. Şi totuşi diferenţa e încă mare. United are conform Deloitte undeva peste 100 de milioane de fani în întreaga lume

Noua eră: istoria se scrie în prezent

August 2008 este exact momentul în care Şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan pune mâna pe club, iar venirea sa a fost înconjurată rapid de un scepticism cât se poate de natural, în special după scurta domnie a miliardarului Thaksin Shinawatra. Şi el promisese marea cu sarea, dar nimic deosebit nu s-a întâmplat în era sa. Firesc, oamenii s-au temut. Un nou miliardar dominat de o indiferenţă fundamentală la natura şi etosul jocului de fotbal pe care ei îl iubeau? Suna aproape înspăimântător...

Dar, grupul din Abu Dhabi a venit mult mai hotărât. A promis că City se va alătura elitei fotbalului european şi pare-se că s-au ţinut de cuvânt, cel puţîn până acum: "Niciodată să n-ai încredere într-un tip cu prosop pe cap, îmi spuneam" îşi aminteşte cu umor veteranul Albert Grimes în acelaşi interviu acordat City TV. Fanul lui City şi-a schimbat însă rapid părerea: "Am ajuns la stadion cu cincisprezece minute înainte de un meci cu Charlton. La staţia de amplificare era muzică, iar apoi s-a pus minunăţia aia a lui Gallagher (n.r Noel Gallagher, fan înfocat al "cetăţenilor" şi solistul trupei Oasis). Mă uităm deasupra mea şi era toată familia asta regală. L-am reperat pe şeic. Îngâna versurile de la "Wonderwall" (n.r un al cântec al Oasis care se cânta pe Etihad înaintea meciurilor). Cel puţin aşa mi s-a părut, că nu cred că le ştia. Dar l-am văzut atât de implicat şi mi-am zis, hey...tipul asta e diferit. Nu m-am înşelat, nu poţi păcăli mereu ochii ăştia bătrâni" rememorează Grimes.

  • Borne Manchester City
  • - cea mai clară victorie în campionat 11-3 cu Lincoln City în 1895
  • - cea mai dura înfrângere în campionat 0-8 cu Bolton în 1894
  • - record de spectatori 84.569 cu Stoke City
  • - cel mai bun marcator din istorie Sergio Aguero 209
  • - cele mai multe goluri într-un sezon Tommy Johnson

Chiar era diferit. În primii 5 ani de la preluarea echipei de către Şeic, City investeşte 500 de milioane de lire, chiar dacă în primul sezon, echipa termină pe 10. Robinho e primul nume mare şi-l costă pe Mansour 32.5 milioane de lire sterline. Dar Manchester City arăta că poate cumpăra de la Real Madrid. Pe bani mulţi. Şi avea şă fie doar vârful iceberg-ului. Star după star şi-au găsit treptat apoi drumul către City of Manchester Stadium, pentru că Mansour era capabil să-şi arate muşchii pe piaţa transferurilor oricând.

City renunţa înainte de startul sezonului 2008 la Ousmane Dabo, Joey Barton, Bernardo Corradi sau Ishmael Miller. Noul patronat îi transferă în schimb pe Vedran Corluka, Rolando Bianchi, Elano, Bojinov, Felipe Caicedo, Wright Phillips, Benjani sau Gelson Fernandes. Sven Goran Eriksson prelua gruparea de pe Ettihad, dar avea să fie demis după un singur sezon şi înlocuit cu Mark Hughes. Unsprezecele tip al primului sezon din era "petrodolarilor" la Manchester City arăta astfel: Joe Hart - Zabaleta, Micah Richards, Richard Dunne, Wayne Bridge - Wright Phillips, Vincent Kompany, Stephan Ireland, Elano Blumer - Daniel Sturridge, Robinho

Apoi Yaya Toure, David Silva sau Sergio Aguero l-au urmat apoi pe Şeic la Manchester, la fel şi Roberto Mancini, un tehnician cu o cotă excelentă la acea vreme. Italianul a pus capăt secetei de trofee şi a adus în 2011 Cupa Angliei, primul trofeu important după o pauză de 35 de ani pentru Man City. Influenţa e atât de mare încât se decide inclusiv schimbarea numelui stadionului în Etihad Stadium (2011). În acel an, formaţia construită de noul acţionariat arată astfel: Joe Hart - Micah Richards, Vincent Kompnay, Joelon Lescott, Alexander Kolarov - David Silva, De Jong, Yaya Toure, Gareth Barry - Mario Balotelli, Carlos Tevez.

Un an mai târziu venea primul titlu după o pauză de 45 de ani, dar Mansour voia mai mult. L-a adus pe Manuel Pellegrini, un tehnician cu Real Madrid în CV, iar fanii l-au primit cu braţele deschise: "Sheikh Mansour went to Spain in a Lamborghini, Brought us back a manager Manuel Pellegrini...".

Iar Pellegrini s-a pus pe treaba: titlul în 2013-2014, Cupa şi Supercupa Angliei. 100 de victorii în 167 de meciuri şi doar 39 de înfrângeri în 3 ani de zile în toate competiţiile. Echipa tip? Hart - Zabaleta, Kompany, Demichelis, Clichy - Yaya Toure, Fernandinho - Nasri, D.Silva - Aguero, Dzeko. Din lot făcea parte şi românul Costel Pantilimon.

"We've Got Guardiola!"

Din 2016, City intră în era Guardiola, unul dintre cei mai mari antrenori ai vremurilor noastre. Şi omul care aduce încă un titlu în palmaresul clubului, al cincilea.

"Cetăţenii" aveau în sfârşit vârful clasamentului când vine vorba de antrenorat. Un tehnician de o inteligenţă rafinată şi de o politeţe desăvârşită, echivalentul lui Cervantes în fotbal, instalat în faţa unor staruri aşezate nesigur pe crampoane. Încet, dar sigur, Pep a deschis o  era nouă, de modernitate acută. Spaniolul a transformat gruparea de pe Etihad dintr-o echipă arţăgoasă şi muncitoare, într-o maşinărie cu motor hispanic. City a renunţat la baletul îndârjit şi dizgraţios tipic fotbalului britanic şi a găsit drumul cel mai scurt spre fotbalul pasat în versuri. Cu acest fotbal domină Anglia şi ameninţă Europa. Iar marele rival din oraş, Manchester United, pare pentru prima dată, cu adevărat, în umbră.

Într-o perioada în care fotbalul adevărat riscă să dispară, devorat de investiţii nebune şi dispreţ pentru durata construcţiei şi rigorile competenţei, City a devenit un model. În acest an, porneşte probabil cu şanse solide la câştigarea Ligii Campionilor.  Albert Grimes va fi acolo. A făcut între timp 85 de ani. Continuă să meargă la meciurile echipei sale de suflet şi e mai optimist că niciodată. Prin glasul său, "Blue Moon" e mai puternic decât a fost vreodată. Şi se va transmite mai departe, copiilor, nepoţilor, urmaşilor, urmaşilor săi. Duminică, va fi prezent în tribune la Manchester City - Manchester United, un meci pe care noi îl vom putea urmări în direct la Telekom Sport.

  • Palmares Manchester City
  • - 5 titluri de campioană a Angliei
  • - 5 Cupe ale Angliei
  • - 5 Cupe ale Ligii Angliei
  • - 5 Supercupe ale Angliei
  • - Cupa Cupelor

articol de Florin Codreanu

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta