Experiențe împreună.
You are here:

PREMIUM | Laleaua de fier. A trecut prin depresie, halucinaţii şi paralizie, a vrut să renunţe la fotbal, apoi a câştigat Liga Campionilor. Tragedia din spatele unui antrenor uriaş

PREMIUM | Laleaua de fier. A trecut prin depresie, halucinaţii şi paralizie, a vrut să renunţe la fotbal, apoi a câştigat Liga Campionilor. Tragedia din spatele unui antrenor uriaşgalerie foto

Premium

I s-a spus "Laleaua de Fier" pentru disciplina pe care a impus-o la echipele sale şi pentru faptul că n-a fost surprins zâmbind de prea multe ori în public. Momentele cele mai dure din viaţa lui Louis van Gaal şi o parte din povestea să mai puţin ştiută, astăzi pe www.telekomsport.ro.

Tot ce ştim despre Champions League e corect, dar insufucient. Cert este că dincolo de spectacol, în spatele momentelor de glorie se ascund uneori, momente de chin şi suferinţă, pe care nimeni, niciodată n-ar trebui să le traverseze. Povestea de astăzi ne duce în Olanda. Cu precădere în Capitală. 

Atrocităţile nazismului şi urmările-i nebănuite

Amsterdamul e superb şi incasabil. Genul de oraş care trebuie înţeles sau mai degrabă dedus. Urmând conturul lichid al unei logici fără piloni, Capitala Olandei e un caz rar de spectacol si tragedie la comun. Dăm cumva timpul înapoi şi ajungem undeva prin anii '50, unde facem cunoştinţă cu o familie de catolici devotaţi şi cu unul dintre cei 9 fraţi şi surori. Pe atunci, la ora când vechiul imperiu olandez cauta să se mecanizeze industrial, agăţat rigid de tradiţii insulare şi nemaipomenit de particulare, jocurile şi sporturile de echipa precum fotbalul păreau o simplă distracţie nobilă şi gratuită. La capătul acestei insistenţe a izbucnit originalitatea, acel dar stilistic batav de "a fi altfel" şi de a transforma catastrofa sau eroarea de gust într-o virtute. Dar, nu vom discuta despre sportul rege momentan. O facem destul de des şi, în plus, e loc şi timp şi pentru asta. Înainte de toate, e important contextul, cel care ştie atât de bine să-şi devoreze conţinutul.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, o parte a Olandei a fost ocupată de trupele naziste care, firesc, au făcut ceea ce făceau în foarte multe alte regiuni. Germanii au blocat orice cale de aprovizionare cu mâncare, iar peste 5 milioane de olandezi au fost grav afectaţi de foamete. În jur de 20 de mii de oameni au murit destul de repede, mulţi dintre ei chiar pe străzile părăsite ale oraşelor, iar efecte atrocităţilor s-au văzut şi peste mulţi alţi ani.

Cercetătorii britanici aveau să descopere ulterior că femeile care erau însărcinate în timpul foametei au dat naştere unor copii care mai târziu au suferit de diverse boli şi afecţiuni neurologice, cardiovasculare, diabet, schizofrenie şi aşa mai departe. Într-un astfel de climat s-au născut cumva, Aloysius Paulus Maria van Gaal şi viitoarea sa soţie, Fernanda Obbes.

Un tată dur, care a dat naştere unui viitor antrenor de temut

Aloysius s-a născut pe 8 august 1951, fiind cel mai mic membru al familiei van Gaal.  S-a născut într-o familie severă, sărăcită de turbulenţa tipic olandeză şi îmbogăţită de iubirea pentru Cel de Sus.

  • Nu rata Euro Center, în fiecare luni şi marţi, de la 19:00, pe Telekom Sport 3.

Puştiul a avut de la cea mai fragedă vârstă probleme serioase cu tatăl sau, motiv pentru care s-a răzvrătit rapid împotriva rigurozităţii catolice pe care acesta o impunea familie sale. Copil fiind, Louis, aşa cum îi spunea maică-sa, s-a zbătut între disciplină şi afecţiunea pe care i-au purtat-o mama şi fraţii săi. Încă de mic a învăţat virtuţile punitive ale vieţii casnice de profil catolic-olandez, a trăit într-un stoicism crâncen, a fost bătut, dar n-a recunoscut nicio vină, niciodată.

Familia lui locuia în apropiere de stadionul De Meer, adică teritoriul formaţiei Ajax Amsterdam. Totul era aranjat în casa familiei van Gaal. Încă de la începutul săptămânii se ştia clar cine spală vasele, cine găteşte, cine aranjează masa, cine curăţă cartofii şi aşa mai departe. De regulă, Louis se alegea cu curăţatul cartofilor. În timpul liber, juca fotbal. Vecinii şi-l aminteau cum de fiecare dată când marca câte un gol strigă cât se poate de tare "Henkie! Henkie! Henkie!". În ciuda conflictelor dese cu tatăl sau, Louis îşi respecta şi aprecia tatăl. Atât de mult încât a decis că-i serveşte bine drept model. Pe când puştiul familiei avea 11 ani, Van Gaal Senior a suferit un atac de cord. Cinci ani mai târziu a murit, iar mama (foto sus) i-a devenit figura centrală în viaţa de zi cu zi. A fost primul mare şoc al său şi, din păcate, nu avea să fie singurul.

Viaţa sa perfectă: biserică, familie şi iubire

La vârstă de 18 ani, Louis o cunoaşte pe Fernanda Obbes. Îşi pierduse tatăl, dar datorită iubirii pe care i-a purtat-o, a continuat să meargă de trei ori pe săptămână la biserică şi chiar la întâlnirile de grup de după. La o astfel de întâlnire, destinul, această harpie leneşă, i-a scos-o în cale pe Fernanda, în vârstă de 16 ani. S-au îndrăgostit iremediabil! Prietenii chiar susţineanu că a fost dragoste la prima vedere. Trei ani mai târziu, Louis şi Fernanda s-au căsătorit, iar iubirea lor a dat naştere micuţelor Renate şi Brenda.

Pentru Louis van Gaal viaţa se schimbase complet. Tânăr fotbalist, de perspectivă, olandezul îşi iubea enorm noua viaţă. Mai mult, iubea viaţa de catolic devotat, pentru că până la urmă, iubirea vieţii sale îi ieşise în cale că urmare a acestei practici constante. A fost momentul în care Louis s-a aşezat în genunchi, şi-a asigurat 2 minute în faţa lui Dumnezeu şi i-a mulţumit tatălui său pentru insistenţa cu care l-a obligat să urmeze o viaţă de catolic practicant. Iar viaţa perfectă a continuat multă vreme. 

Louis a urmat o carieră de fotbalist decentă, fără meciuri la Ajax (unde fusese junior), dar cu prezenţe la Antwerp, Telstar, AZ şi mai ales Sparta Rotterdam, unde a evoluat în 248 de partide. Din 1991 a trecut la antrenorat, iar prima aventură s-a chemat chiar Ajax. Tânărul pedagog era cel mai bine tânăr cotat tehnician olandez, la câteva luni după ce nimeni nu auzise măcar de antrenorul Louis van Gaal. Tipul era un profesor de educaţie fizică care a predat în mai multe licee de-a lungul carierei sale de fotbalist semiprofesionist şi care mai apoi făcuse pasul spre rolul de antrenor secund la Ajax. Dar, era un om fericit. Şi mereu zâmbitor.

Şocul suprem: "Soţia lui Van Gaal este o târfă bolnavă de cancer"

Iar viaţă a continuat să fie perfectă. A continuat să fie aşa până în 1994, când Louis era în plină ascensiune ca antrenor. Ba chiar, pe culmile gloriei, ar spune unii. La primul sezon ca tehnician, Van Gaal a cucerit Cupa UEFA cu Ajax, un an mai târziu Cupa Olandei, iar mai apoi titlul de campion şi Supercupa ţării.

1994 a fost un an pe care microbiştii îl consideră unul impresionant. Marele Ajax, condus de Louis van Gaal de pe banca tehnică şi de fotbalişti fantastici precum Bergkamp, Kluivert sau Overmars din teren avea să câştige Uefa Champions League în faţa şi mai marelui, AC Milan. Dar, aşa cum am spus de la început, tot ce ştim despre Champions League e corect, dar insufucient.

Pentru microbişti a fost un an impresionant, pentru Louis van Gaal a fost cel mai urât an al vieţii sale. În acel an, Louis a fost lovit din plin. A fost momentul în care familia Van Gaal a primit o veste cruntă: Fernanda a fost diagonsticata cu cancer pancreatic. Un moment teribil, în care presa olandeză şi-a amintit cu suficientă nepăsare şi lipsă de afecţiune de atrocităţile naziste şi de nenorocirile produse familiilor din Olanda. Se prea poate că în acea perioada oribilă, fetiţa încă nenăscută a familiei Obbes să fi avut de suferit fără să aibă cu adevărat vreo vină. Din poziţia sa de manager la cel mai important club al Olandei, Van Gaal avea acces la cei mai importanţi şi renumiţi medici din ţară. N-a putut face însă nimic. Mai mult, a fost pus în faţa unei situaţii imposibile: în timp ce făcea totul pentru ca soţia lui să beneficieze de cel mai bun tratament, iar tragedia din familia lui, să rămână privată, Louis trebuia să menţină o disciplină de fier la Ajax, acolo unde lucrurile puteau scapă oricând de sub control.

În Olanda, sunt două cuvinte des folosite atunci când vine vorba de femei. Unul dintre ele este "Vrouw" care înseamnă respect pentru partenerul tău de viaţă. Al doilea este "Wijf" care în traducere aproximativă înseamnă "târfă". La un derby Ajax-Feyenoord din acel an, fanii rivali au venit cu un banner revoltător la meci. Pe pancartă se putea citi: "Van Gaal, heeft een kankerwijf" adică "Soţia lui Van Gaal este o târfă bolnavă de cancer". Ce replică poţi oferi la aşa ceva? Ce comportament uman poţi adopta pentru a răspunde unor invective inumane? Louis a tăcut.

Şi-a pierdut zâmbetul, dar n-a lăsat pe nimeni să-i vadă durerea. Femeia de acasă se lupta pentru viaţa ei, iar asta era mai important ca orice. În acelaşi an, Fernanda a pierdut însă lupta. Iar Van Gaal şi-a pierdut viaţă perfectă. "Am încetat să mai exist din acel moment. Tot ceea ce aţi văzut după a fost o umbră a mea" avea să explice peste ani. Ziua în care Fernanda s-a stins a fost ultima zi în care Louis a zâmbit. A făcut-o atunci când soţia să i-a mulţumit şi i-a spus, aproape inconştientă, "te iubesc pentru totdeauna". Aceeaşi zi a fost şi ultima zi în care Louis van Gaal a plâns.

"N-am vrut să cred că Dumnezeul acesta este Dumnezeul meu!"

A fost extrem de aproape să renunţe la fotbal, pentru că centrul universului sau au devenit Brenda şi Renate. În autobiografia sa îşi aminteşte: "Când am pierdut-o pe Fernanda am încetat să mai fiu eu. Am încetat să mai cred în Dumnezeu. Am încetat să mai fiu catolicul devotat. N-am putut înţelege cum Dumnezeul nostru n-a avut grijă de un om care l-a iubit atât de mult şi l-a chinuit până în ultimele clipe. N-am vrut să cred că Dumnezeul acesta este Dumnezeul meu, Cel care îşi lasă oamenii să sufere în chinuri". Şi-a abandonat credinţa şi a anunţat: "De aici încolo, viaţa mea nu-mi aparţine. Pentru mine, viaţă înseamnă fiicele mele". Au fost momente într-adevăr crunte în viaţa sa, momente în care Louis fost lovit de halucinaţîi, a cedat nervos, s-a ales cu o depresie severă, cu paralizii temporare şi dureri dese, dar explicabile de cap.  A început să bea şi să înghită regulat somnifere.

La câteva luni distanţă, cu o forţă inexplicabilă, Van Gaal a făcut-o însă pe Ajax, Campioană a Europei. La sfârşitul partidei avea să declare: "Mi-am oferit demisia în câteva rânduri. N-am vrut să mai fiu antrenor la Ajax. M-am oprit în ziua în care mi-am întrebat fiicele dacă e bine să renunţ. Mi-au zis că trebuie să duc totul mai departe, pentru că asta a fost dorinţa mamei lor. Cea care a crezut necondiţionat în mine". Louis a rămas un olandez nescufundabil şi a beneficiat într-un mod incredibil de o capacitate uimitoare şi nesfârşită de concentrare. Poate că Dumnezeu nu-l lăsase încă din braţe.

Momentul în care Van Gaal l-a dăruit fotbalului pe Jose Mourinho

După finala Ligii Campionilor şi după ce a făcut-o pe Ajax atât campioană a Europei, cât şi triplă campioană a Olandei (consecutiv), Van Gaal a acceptat propunerea Barcelonei. Catalanii l-au demis pe Sir Bobby Robson şi, odată cu britanicul, traducătorul acestuia, un anume Jose Mourinho, era şi el pus pe liber. Avea 34 de ani, dar Mourinho a făcut o adevărată scenă în faţă preşedintelui Jose Luis Nunez.

S-a răstit la el, a urlat plin de furie şi i-a spus că nu e demn să conducă Barcelona. Van Gaal a văzut totul din spatele unui geam unde-şi sorbea liniştit cafeaua aşteptându-l pe Nunez. "Furia lui e fantastică. El e omul meu. Pe el îl vreau alături de mine!" i-a transmis Van Gaal preşedintelui, care s-a văzut obligat să-l păstreze pe Mourinho în staff. Da, Louis van Gaal a fost omul care l-a ajutat pe Jose Mourinho să facă primii paşi în management.

Pacea cu Dumnezeu: "M-a făcut cel mai puternic, acum înţeleg!"

Dur şi rece, dar olimpian şi suveran, fără să zâmbească, fără să clipească, Van Gaal a făcut în timp pace cu Dumnezeu, apoi s-a transformat într-unul dintre cei mai mari antrenori din istorie, după ce a văzut ocazia de a supravieţui în condiţii adverse. "Am înţeles că tot ceea ce se întâmplă în viaţă se întâmplă cu un scop. Dumnezeu mi-a arătat atunci o cale, m-a făcut cel mai puternic om din lume, iar soţia mea mi-a deschis o uşă. N-o voi închide niciodată. Le datorez totul"

Astăzi, Louis este un antrenor care fascinează prin filosofia sa, dar e, în mare parte, necunoscut sau prizat într-o formulă falsă. Mitul din jurul său pare confiscat de o percepţie ornată şi imprecisă, sentimentală şi opacă. Şi e total greşit! Pentru că un om care a reuşit să treacă peste toate nedreptăţile vieţii şi să-şi surclaseze destinul merită cu mult mai multă apreciere şi indiscutabil, mai mult respect.

articol de Florin Codreanu

viewscnt
Articole similare
Oferte exclusive online de Black Friday