Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

PREMIUM | Lindsey Vonn se retrage duminică! Din cele 82 de curse câştigate am ales 8 memorabile care i-au marcat evoluţia în schiul alpin

PREMIUM | Lindsey Vonn se retrage duminică! Din cele 82 de curse câştigate am ales 8 memorabile care i-au marcat evoluţia în schiul alpin

Alte sporturi

Comentarii

Lindsey Vonn a participat în 19 sezoane din Cupa Mondială, de la debutul din noiembrie 2000 la Park City, când avea doar 16 ani. De atunci a câştigat 20 de titluri, record absolut, dintre care 4 la general şi alte 16 în probele de coborâre (8 titluri), Super G (5 titluri) şi combinată (3 titluri).

Lindsey Vonn a participat în 19 sezoane din Cupa Mondială, de la debutul din noiembrie 2000 la Park City, când avea doar 16 ani. De atunci a câştigat 20 de titluri, record absolut, dintre care 4 la general şi alte 16 în probele de coborâre (8 titluri), Super G (5 titluri) şi combinată (3 titluri).
 
Cu 82 de curse câştigate, Lindsey Vonn este şi schioarea cu cele mai multe victorii în Cupa Mondială (43 la coborăre – record absolut; 28 la Super G - record absolut; 4 la slalom uriaş; 5 la combinată). Americanca este şi una dintre cele doar 7 sportive care au câştigat curse la toate probele din schiul alpin.
 
Vonn a participat la 4 ediţii ale Jocurilor Olimpice şi are în palmares o medalie de aur (Vancouver 2010, coborâre) şi două de bronz (Vancouver 2010, Super G şi Pyeongchang 2018, coborâre). La acestea se mai adaugă şi cele două medalii de aur, 3 de argint şi două de bronz obţinute la Campionatele Mondiale.                               
După o carieră remarcabilă, iată care sunt cele 8 curse care i-au influenţat parcursul în lumea schiului alpin.
 

1) ianuarie 2004: Cupa Mondială, Cortina - coborâre

Toţi marii sportivi îşi amintesc prima performanţă importantă din carieră. Pentru Vonn amintirea primului podium în Cupa Mondială, locul trei în cursa de coborâre pe pârtia de la Cortina, care a şi devenit ulterior preferata ei, este ceva special. “A fost ziua în care am crezut în sfârşit că merit să evoluez în Cupa Mondială. Înainte de asta nu am crezut că pot fi atât de competitivă şi îmi aduc aminte şi acum că atunci l-am sunat pe tatăl meu şi, plângând, i-am spus că am reuşit!”
 

2) februarie 2006: Jocurile Olimpice, Torino - coborâre

Dacă te uiţi doar pe lista de rezultate, locul 8 la cea de-a doua participare la Jocurile Olimpice de Iarnă nu este o performanţă notabilă. Şi totuşi, această competiţie a scos în evidenţă curajul şi determinarea incredibile care au marcat de fapt toată cariera sportivei. Vonn a avut cel de-al doilea timp în antrenamente la prima coborâre, iar la cea de-a doua a avut un accident teribil. A fost transportată cu elicopterul la spitalul din Torino unde medicii s-au temut că Vonn are o fractură de coloană şi pelvis şi că nu va mai putea concura niciodată. După efectuarea unui RMN medicii au constatat că nu are nimic rupt, dar i-au recomandat repaus total o perioadă. Lindsey Vonn s-a ridicat din pat şi, 48 de ore mai târziu, a fost la startul cursei. Cu dureri îngrozitoare, Vonn a terminat pe locul 8 ceea ce i-a adus trofeul acordat pentru “Spiritul Olimpic”. Michaela Dorfmeister, câştigătoarea aurului olimpic, a spus după cursă: “Este un miracol că Lindsey a concurat astăzi. Are tot respectul meu.”

3) februarie 2009, Campionatul Mondial, Val d’Isere - Super G

Acesta a fost primul titlu mondial pentru Vonn şi primul succes important pe care-l aştepta din 2004. Iar rezultatul a venit în condiţii foarte dificile. Într-o dimineaţă noroasă, luminozitatea pe pârtie a fost atât de scăzută încât 16 sportivi nu au terminat cursa. Ea a fost a 21-a la start şi vizibilitatea era în continuare foarte redusă: “A fost o mare provocare şi nu credeam că se poate termina cursa în aceste condiţii”, îşi aminteşte Vonn. “Am schiat cu inima şi am dat totul, dar, sincer, nu credeam că voi reuşi să am cel mai bun timp.” Şi, în final, l-a avut. “Când am văzut că sunt prima, am fost şocată şi fericită în acelaşi timp. Să câştig atunci primul titlu mondial a fost incredibil şi mi s-a luat o povară de pe umeri."
 

4) februarie 2010, Jocurile Olimpice, Vancouver - coborâre

Şi de data aceasta, Vonn a avut probleme mari în antrenamente. O accidentare severă părea să distrugă din nou visul sportivei din Statele Unite. Vonn avea dureri foarte mari şi a declarat că-i va fi foarte greu să concureze în aceste condiţii. A avut însă noroc. Datorită temperaturilor mai ridicate şi a lipsei de zăpadă, cursa a fost reprogramată. A avut astfel mai mult timp pentru recuperare şi în ziua cursei şi-a surclasat adversarele cu peste o jumătate de secundă, devenind prima sportivă din Statele Unite care a câştigat aurul olimpic.
 

5) octombrie 2011, Cupa Mondială, Solden - slalom uriaş

La această etapă, în debutul sezonului din 2012, Vonn a intrat în cel mai exclusivist club din schiul alpin. După o coborâre fabuloasă în manşa a doua a urcat de pe locul patru pe prima poziţie, câştigând astfel prima cursă de slalom uriaş. Vonn devenea doar a şasea sportivă care a câştigat etape la toate cele 5 discipline din Cupa Mondială: coborâre, Super-G, slalom, slalom uriaş şi combinată. “A fost un sentiment plăcut să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi la slalom uriaş. Pur şi simplu nu mi-a venit să cred că am reuşit”, a spus ea zâmbind după cursă.
 

6) decembrie 2014, Cupa Mondială, Lake Louise - coborâre

Nu este de mirare că pârtia canadiană este cunoscută şi ca “Lake Lindsey”, după şirul de 18 victorii de aici. Niciuna nu a fost atât de importantă ca cea din 2014, un an în care din cauza accidentărilor a ratat participarea la Jocurile Olimpice de la Sotchi. După o pauză de aproape un an, în cea de-a doua cursă de la revenire, Vonn s-a impus cu aproape o jumătate de secundă în faţa compatrioatei Stacey Cook. A fost încă o revenire spectaculoasă a sportivei după fractura de tibie şi cele două operaţii la genunchi. "A fost o victorie care m-a emoţionat foarte mult. După doi ani de accidentări nu ştii ce va urma. A fost o victorie foarte importantă pentru mine, pur şi simplu incredibilă, o zi de vis”, îşi aminteşte ea.
 

7) ianuarie 2015, Cupa Mondială, Cortina - Super G

A fost momentul în care a intrat în istorie cu cea de-a 63 victorie într-o etapă de Cupă Mondială, depăşind-o pe Annemarie Moser-Proell al cărei record de 62 de victorii a rezistat 35 de ani. Vonn devenea cea mai de succes sportivă din istoria schiului alpin. A avut o coborâre impecabilă pe pârtia Olympia delle Tofane şi a terminat cu un avans de 0,85 de secunde faţă de următoarea clasată. Împreună cu familia, prietenii şi antrenorii a urcat pe pe podium purtând un tricou cu mesajul “Make History LV63”. “Am dat multe acestui sport şi am primit foarte multe înapoi. Când am început să schiez obiectivul meu a fost să câştig măcar o cursă, iar acum fac parte din istoria acestui sport. Este incredibil."
 

8) februarie 2018, Jocurile Olimpice, PyeongChang - coborâre

Nu a fost un final cu medalie de aur, aşa cum visa, dar Vonn, la 33 de ani, a fost cea mai în vârstă sportivă care a câştigat vreodată o medalie olimpică la una dintre cele cinci probe din schiul alpin. La revenirea în Statele Unite, Vonn i-a dedicat medalia de bronz bunicului ei Don care a luptat în războiul din Coreea şi care a murit cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice. “Mi-am dorit foarte mult să câştig pentru el, dar cred că l-am făcut totuşi să fie mândru de mine”, a spus ea.
 
Lindesy Vonn, 34 de ani, a decis să se retragă din activitatea competiţională după Campionatele Mondiale de la Are, în Suedia, care se desfăşoară în această perioadă. Pentru sportiva din Statele Unite proba de coborâre, programată duminică, va fi ultima din carieră.  

Afla mai multe despre: lindsey vonncurse memorabileretragereperformanteunicatschi alpin 

viewscnt
Articole similare