Experiențe împreună.
You are here:

PREMIUM | Poveste din Travagliato. Baresi contra Baresi: fraţi, prieteni, rivali, legende. Franco împlineşte 60 de ani

PREMIUM | Poveste din Travagliato. Baresi contra Baresi: fraţi, prieteni, rivali, legende. Franco împlineşte 60 de ani

Premium

Comentarii

Franco Baresi împlineşte 60 de ani. El a primit mesaje de la foşti jucători şi antrenori de la Milan, dar şi personalităţi care simpatizează clubul rossonero. Printre foştii jucători s-a numărat şi Florin Răducioiu. "Mândrie şi respect. Mândrie pentru că te-am avut căpitan la AC Milan. Respect pentru cariera ta unică. La mulţi ani, căpitane", a fost mesajul lui Răducioiu pentru Franco Baresi. Florin Răducioiu a jucat la AC Milan în sezonul 1993-1994, în care Milan a câştigat titlul în Italia şi UEFA Champions League.

În fotbalul pe care îl cunoaştem, Baresi înseamnă Franco. Cu cât răsfoieşti mai mult istoria însă, înţelegi că numele Baresi în Italia, înseamnă mai mult de atât.

Undeva în nordul Italiei, Travagliato e genul de localitate unde fotbalul e aruncat pe masa de disecţie, dar rămâne totuşi subiect de discuţie viu. Orăşelul pare chinuit de remuşcări, înălţat de speranţă şi frământat de pasiunea pentru fotbal şi pentru cele două mari echipe din Milano. Pentru că aşa e acolo, o zonă unde pasiunile trăiesc nu doar dacă au un folos imediat. Iar fotbalul, tradus prin Inter şi AC Milan, e de departe pasiunea cea mai mare a travagliaţilor. Un joc şi o rivalitate pe care Machiavelli le-ar fi înţeles din prima clipă. O aşezare lombardă situată în provincia Brescia, Travagliato e de fapt un fel comună stingheră, de două ori mai mică decât Popeşti Leordeni şi cu locuitori mai puţini ca Măgurele. Fix acolo, la doi paşi de Milano, în mijlocul unei rivalităţi istorice, în casa familiei Baresi s-au născut Franchino şi Giuseppe. Fraţi, prieteni, rivali, legende. Povestea asta este despre ei. Pe unul îl ştiţi prea bine, pe celălalt mult mai puţin.

Drumul spre Derby de la Madonnina trece prin Via Guglielmo Marconi 

Cam 40 de minute separă comuna din Brescia de capitala neoficială a modei, adică undeva la 80 de kilometri. Acolo la Milano, oricine putea înţelege în anii '70 că viaţa e frumoasă şi gata să te primească, fără să ceară şi fără să cerceteze. Tot acolo, de minim două ori pe an, oraşul pare să-şi piardă locuitorii. Două triburi vrăjmaşe îl ocupă până azi de 109 ani, iar cine vine în zi de meci la Milano, aude de cel puţin 50 de ori pe zi expresia "Derby de la Madonnina". AC Milan şi Internazionale s-au născut pentru a se nega şi desfiinţa, blestemate probabil de biologia genelor contrare. Ele sunt subiecte, într-o propoziţie care o să vi se pară şocantă: fotbalul înseamnă de fapt război. Şi totuşi, ceva le leagă. Un nume comun: BARESI.

Cele două cluburi rivale, sunt cluburile care aveau să deschidă porţile celor doi fraţi. Vreme de 15 ani, rivalitatea dintre cele două mari echipe ale oraşului Milano a avut o altă miza în această familie.

  • Franco Baresi - 719 meciuri la AC Milan între 1977 şi 1997
  • Giuseppe Baresi - 415 meciuri la Inter între 1976 şi 1992

Pe lângă măcelăria lui Giacomo Lorenzi, pe via Guglielmo Marconi, Gianluca şi Daniele, doi dintre antrenorii de la USO Travagliato s-au împiedicat într-o dimineaţă de o ceată de copii care pedepseau cu picioarele o minge de cauciuc. Cei doi au urmărit vreme de 5 minute supliciul cauciucului şi i-au remarcat pe Franchino şi Beppe, băieţii care conduceau cele două echipe rivale întocmite ad-hoc. Aşa a început viaţa de fotbalişti pentru cei doi copii ai familiei Baresi. În aprilie '71, Giuseppe, fratele mai mare, ajungea la porţile lui Internazionale Milano. Pe Meazza, la acea vreme jucau Burgnich, Corso, Bonisegna, Mazzola, Jair sau Oriali. Practic, cine era italian parte şi era parte a fotbalului mare era de găsit acolo.

"Celălalt Baresi"...

Tot acolo, n-a fost suficient loc şi pentru Franchino, fiul mai mic al familiei Baresi, refuzat de Inter pentru că era...prea mic. Destinul a avut ceva de spus în toată situaţia asta. Franchino a ajuns la marea rivală, AC Milan, s-a transformat pe rând în "Piscinin" (adică 'ăla mic') apoi în Franco, şi ulterior în Kaiser Franco.


"Voiam să-l urmez pe fratele meu. El era mai mare şi va daţi seama că îl priveam că pe un semi idol. Am mers la Inter pentru o proba şi mi s-a spus "întoarce-te la anul". Antrenorul meu m-a dus apoi la Milan, acolo unde am fost acceptat după câteva zile de probe" - Franco Baresi.


Franco avea aproape 14 ani când AC Milan l-a încadrat într-un program de studiu la faimosul complex Milanello. "Eram timid, mult prea timid. Mă uităm la toţi acei mari fotbalişti şi în primele luni credeam că sunt pe o altă planetă" mărturisea Franco peste ani. La acea vreme, Giuseppe era deja un fotbalist gata de fotbalul mare. Nu e de mirare că Franco, la începutul carierei sale, avea să fie numit "celălalt Baresi" sau "fratele lui Giuseppe". Tocmai el, cel care avea să devină unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului italian, era obligat să îmbrăţişeze la începutul carierei sale un epitet transferat de calitatea şi valoarea fratelui sau ceva mai mare. Astăzi, "celălalt Baresi" e Giuseppe.

Legendarul Liedholm l-a remarcat pe Franco Baresi la juniorii Milanului: "La 18 ani juca precum un veteran. Nu mai văzusem asta niciodată!". Suedezul l-a debutat pe Franco în Seria A, în aprilie 1978, într-un meci cu Verona, în deplasare.

N-a rupt gura târgului, iar La Stampa l-a penalizat: "Franco Baresi a debutat pentru Milan. Fratele său joacă la Inter, dar pare o diferenţă mare între cei doi" scria reputatul jurnalist veneţian, Franco Mognon. Se înşela.

În vară, înaintea noului sezon competiţional, Liedholm l-a luat însă deoparte şi i-a spus: "Tu eşti de acum prima mea opţiune că libero. De aici încolo, începe viitorul tău!". Două decenii avea Franco să evolueze în acea poziţie, decenii ce aveau să-l transforme în probabil, cel mai mare fundaş din istoria fotbalului italian. La chiar primul sezon cu Baresi junior titular, Milan a dominat Serie A şi s-a încoronat drept campioană a Italiei. "Piscinin" tocmai ce se sculase în picioare de pe podeaua anonimatului şi începuse se alerge pe o linie pe care o vedea doar el: destinul câştigase. Şi lăsase în urmă o dâră care ducea de la Travagliato la Milano, via Milanello. Un loc pustiu, în care era deja înfipt un placaj pe care scria cu litere de aur: Franco Baresi.

"Questo ragazzo fara molta strada“

Dar pe 12 noiembrie 1978, s-a întâmplat ceva special. A fost data primului Derby della Madonnina în care Giuseppe şi Franco Baresi s-au duelat pe teren. Cei doi Baresi s-au lovit imediat de decorul excitant al tribunelor creat de bannerele imense, artificiile şi drapelele uriaşe. Scandările şi zgomotul infernal i-au impedicat să se salute la încălzire. Stadionul era practic abandonat marilor galerii al celor două cluburi. Pe drumul de la cabine spre teren, Franco a apucat să-i arunce fratelui sau un "in bocca al lupo". A primit în schimb un zâmbet.

Pe gazon, Milan a câştigat după golul lui Maldera. Iar destinul a înţeles să facă din primul derby milanez al lui Franco o capodoperă. "Questo ragazzo fara molta strada“ spunea Rivera după meci. A fost ireproşabil, iar refuzul lui Inter a primit un hohot de râs din partea universului. Ce bine pedepseşte uneori Dumnezeu! La finalul partidei, privirea lui Franco a căutat un singur om. L-a găsit, debusolat, la centrul terenului. "Beppe, ai jucat bine!". N-a auzit decât un "mhm" rostit cu privirea în pământ. Şi-a luat fratele în braţe, în mijlocul infernului care ardea mocnind pe San Siro/Meazza. "Ai fost bun! N-ai greşit nicio pasă" i-a spus Franco. Aşa era el născut. Un lider, pentru orice moment, în prezenţa oricui. Îmbrăţişarea care a unit Inter şi Milan pentru câteva zeci de secunde i-a readus zâmbetul pe buze lui Giuseppe. Apoi a făcut prima pagină din presă italiană. Şi a rămas în istorie.

La CM din 1980, cei doi Baresi au făcut pentru prima dată front comun. Fraţilor le-a revenit onoarea să îmbrace tricoul reprezentativei Italiei, împreună. Se întâmplă asta la scurt timp după ce Franco trescuse prin drama scandalului Totonero, în urmă căruia Milan fusese retrogradată în Serie B. La turneul final pe care avea să-l câştige Germania lui Allofs şi Rummenigge, oricât de surprinzător vi s-ar părea, Franco nu a evoluat deloc. Giuseppe în schimb, şi-a făcut loc printre Antognoni, Bettega, Tardelli, Scirea, Gentile sau Oriali. Italia a terminat pe 2 grupa şi a jucat doar finala mică, pierdută în faţa Cehoslovaciei. Din stagiunea 1981-1982, Franco Baresi devine la 22 de ani, căpitanul lui AC Milan. Fulvio Collovati care părăsea în acea vară echipa, avea să explice: "Era lider. La 22 de ani, noi ăştia mai bătrâni îl ascultăm. Nu ne explicăm de ce, dar acolo în vestiar, pe teren, îl ascultăm. Ştiam că ceea ce spune el ne prinde bine. Iar pe teren ne simţeam mereu în siguranţă cu el. Un copil". Cuvinte mari despre un fotbalist cu mult mai mare decât a crezut chiar el că va ajunge şi care avea să participe activ la cultivarea marii dinastii defensive italiene. În decembrie 1982, la Florenţa, Franco debutează în Squadra Azzurra într-un meci contra României. "Începutul unei noi ere" titrează presă italiană. Nici nu anticipau câtă dreptate aveau să aibă.

Baresi junior nu prinde însă Mondialul din 1986, acolo unde ajunge în schimb, Giuseppe, fratele său. Eşecul de la turneul final îl aduce pe banca tehnică a italienilor pe Azeglio Vicini, iar Franco devine titular de drept. Totodată, Giuseppe dispare din anturajul primei reprezentative. Mulţi spun că din acel an, ascensiunea unui frate a însemnat declinul celuilalt.

Noul Milan, cu Berlusconi la timonă şi Sacchi pe banca tehnică redevine campioană a Italiei şi apoi a Europei. Iar Franco, devine unul dintre cei mai mari apărători care au călcat vreodat pe terenul de fotbal.

Travagliato, astăzi

La mai bine de patru decenii distanţă, Franchino şi Beppe ajung în Travagliato, rar spre deloc. Între timp, băieţii familiei Baresi s-au convertit la religia fotbalului şi au căzut pradă cultulului global carnivor de astăzi.

Franchino are 58 de ani şi a retras tricoul cu numărul 6 din istoria lui AC Milan. E doar al lui, nu-l va mai purta nimeni, niciodată. Beppe are 60 de ani, 4 ani a fost căpitanul lui Inter, iar vreo 30 dintre ei i-a petrecut acolo, ca jucător, antrenor şi scouter. Mourinho l-a numit secundul său convins fiind că are nevoie de o glorie alături. Pe via Guglielmo Marconi găseşti încă măcelăria lui Lorenzi. Ceva mai sus, pe Via Montegrappa e Stadio Comunale. Acolo, localnicii merg încă la fotbal şi trăiesc fenomenul cu aceeaşi pasiune. Spre deosebire de acum patru decenii, ceva s-a schimbat totuşi. La intrarea de pe via Orzinuovi, până să ajungi la Stadio Comunale, ai ocazia să vezi o plăcuţă. Nu e foarte mare, dar te lasă fără cuvinte: "Questa e la citta dei fratelli Baresi".

Palmares Giuseppe Baresi

- campion al Italiei în 1979-1980 şi 1988-1989 cu Inter
- Supercupa Italiei în 1989 cu Inter
- Cupa Italiei în 1977-1978 şi 1981-1982 cu Inter
- Cupa UEFA în 1990-1991 cu Inter
- cel mai bun jucător al lui Inter în 1986

Palmares Franco Baresi

- campion al Italiei în 6 rânduri
- Supercupa Italiei de 4 ori
- Liga Campionilor de 3 ori
- Supercupa Europei de 2 ori
- Cupa Intercontinentală de 2 ori
- Campioon Mondial în 1982 şi finalist în 1994
- locul 2 la Balonul de aur în 1989
- cel mai bun jucători al secolului pentru AC Milan
- cel mai bun jucător al secolului în Serie A

articol de Florin Codreanu

viewscnt
Articole similare