Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Presa din Cehia îl face praf pe Gigi Becali: ”Un patron nebun. Angajaţii săi sunt nişte marionete!”

Presa din Cehia îl face praf pe Gigi Becali: ”Un patron nebun. Angajaţii săi sunt nişte marionete!”

FCSB

Comentarii

FCSB joacă astăzi contra Mladei Boleslav în preliminariile UEFA Europa League. Presa din Cehia acordă spaţii importante echipei lui Becali, dar mai ales patronului roş-albaştrilor.

Gigi Becali a reuşit să atragă toată atenţia asupra sa. Patronul FCSB este protagonistul unui articol foarte dur al celor de la Idnes. ”Povestea nesfârşită a domnului Becali, patronul nebun al FCSB” scriu cehii.

Descris ca politician, om de afaceri şi şeful celui mai puternic club de fotbal din România, Becali este pus la zid de sursa citată: ”Şi-a îndepărtat fanii care au stat ani buni lângă el. La meciul tur cu Mlada, aceştia au aruncat cu bancnote false de bani cu chipul său, în teren” scrie Idnes, care oferă şi câteva exemple dure şi recente ale ”managementului” său defectuos:

  1.  În două zile a semnat trei jucători pe poziţia de fundaş stânga. În lotul său existau deja doi
  2.  După meciul cu Alaskert l-a concediat în direct la televizor pe antrenorul Andone (n.r. Andone şi-a dat de fapt demisia)
  3. A contactat apoi 6 antrenori, unul dintre ei doar pentru că era născut în aceeaşi zodie cu el.
  4. Angajaţii săi sunt adevărate marionete. Din tribună, Becali gestionează primul 11 şi schimbările din timpul meciurilor.
  5. A ordonat schimbarea fundaşului central Mihai Bălaşa în prima repriză, apoi l-a schimbat din nou. Ulterior l-a vândut la Craiova şi a plătit 25.000 de euro fotbalistului.
  6. După ce a pierdut cu Astra, l-a jignit pe arbitru şi a anunţat că mută echipa în Anglia
  7. L-a acuzat pe jucătorul Filip că s-a accidentat intenţioant cu Mlada pentru a pleca în Rusia

Articolul din presa cehă este însă şi mai dur. David Cermak, jurnalistul care îl semnează scrie că deşi Becali se consideră un creştin extrem de dedicat, procedează exact invers decât ar face-o un astfel de om. Cermak mai scrie că printre acuzaţiile de xenofobie şi rasism, Becali a pierdut tot ceea ce a însemnat strălucirea Stelei, inclusiv numele, palmaersul, stadionul şi culorile. ”Doar acronimul FCSB mai are legătură cu Steaua”.

”Se uita la televizor şi pentru că nu-i plăcea ce a auzit a sunat, a intervenit în direct şi a aruncat totul în aer. Nimeni nu-mi poate impune să am echipă de fotbal feminin. Mă retrag din fotbal dacă se întâmplă asta” mai scriu cehii, realmente şocaţi de uşurinţa cu care Becali are acces la tv în România. ”Becali va conduce echipa la meciul cu Mlada. Clubul a devenit o jucărie pentru el” încheie David Cermak editorialul din Idnes.

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare