Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Presa din Italia găseşte asemănări între Gică Hagi şi un jucător român: "Are tehnică şi fantezie. Aminteşte de Gheorghe Hagi"

Presa din Italia găseşte asemănări între Gică Hagi şi un jucător român: "Are tehnică şi fantezie. Aminteşte de Gheorghe Hagi"

Fotbal

Comentarii

Mijlocaşul celor de la Slavia Praga, Nicolae Stanciu, este considerat de presa italiană drept cel mai mare pericol pentru apărarea lui Internazionale Milano, în partida de marţi seară, din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor.

Pentru mijlocaşul în vârstă de 26 de ani nu va fi prima experienţă împotriva celor de la Inter Milano. Pe vremea când era doar un puşti şi juca la FC Vaslui, mai exact în anul 2012, Nicolae Stanciu reuşea să marcheze în poarta lui Luca Castellazi din penalty, în play-off-ul Europa League. În tur, la Vaslui, Inter s-a impus cu 2-0, graţie golurilor reuşite de Esteban Cambiasso şi Rodrigo Palacio. Manşa retur a fost una mult mai incitantă. Vaslui a condus cu 1-0 şi 2-1, fiind la un singur gol distanţă de calificare, însă emoţiile au fost risipite în minutul 90+2 de golul lui Freddy Guarin. La acea vreme, la Inter evoluau jucători precum Javier Zanetti, Antonio Cassano sau Philippe Coutinho, în timp ce pentru moldoveni evoluau Fernando Varela, Ousmane Ndoye sau Liviu Antal.

Nicolae Stanciu este văzut de jurnaliştii de la Gazzetta Dello Sport ca fiind cel mai periculos jucător al formaţiei din Cehia. Un puternic atu îl reprezintă experienţa competiţională vastă, cu care colegii săi nu se pot lăuda: 52 de partide în Liga Campionilor şi Europa League, în care a reuşit 12 goluri şi 5 pase de gol. Primul dintre aceste goluri ar fost reuşit chiar în remiza din Italia, din 2012, cu Inter Milano.

"Din punct de vedere tehnic, Stanciu se încadrează în marea tradiţie a mijlocaşilor români, toţi tehnici şi cu fantezie. Aminteşte un pic de Gheorghe Hagi. Este foarte rapid în a acoperii spaţiile libere din defensivă sau a oferi pase bune în ofensivă. Specialitatea lui fazele fixe directe - cu dreptul în place să caute colţul lung şi să perie centrul terenului cu schimbările sale de direcţie", spun italienii.

Internazionale Milano întâlneşte pe Slavia Praga, marţi, de la ora 20, în Italia.

 

 

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare