Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Preşedintele Barcelonei, mai sincer ca niciodată! Motivul real pentru care Neymar n-a mai ajuns pe Camp Nou în vară: a spus totul!

Preşedintele Barcelonei, mai sincer ca niciodată! Motivul real pentru care Neymar n-a mai ajuns pe Camp Nou în vară: a spus totul!

FC Barcelona

Comentarii

Josep Maria Bartomeu (56 de ani), preşedintele Barcelonei, a vorbit în premieră despre transferul ratat al lui Neymar, din vară. Catalanii au încercat să pună din nou mâna pe starul brazilian care a forţat până în ultima clipă plecarea de pe Parc des Princes, dar nu au reuşit. Bartomeu spune că preţul cerut de formaţia de pe Parc des Princes a fost mult prea mare pentru a se putea ajunge la o înţelegere.

Perioada de transferuri din vară a fost marcată de o adevărată telenovelă a revenirii lui Neymar la FC Barcelona. Aceasta a ţinut capul de afiş al ziarelor până în ultima zi de mercato, dar în cele din urmă brazilianul a rămas pe Parc des Princes. Preşedintele catalan, Bartomeu, a vorbit în premieră despre încercarea trupei blaugrana de a-l repatria pe Neymar. "Vara trecută, Leonardo (n.r. directorul sportiv de la PSG) a spus că Neymar e de vânzare şi am încercat să-l transferăm, dar condiţiile au fost imposibie", le-a spus Josep Maria Bartomeu celor de la La Repulicca, citaţi de RMC. Bartomeu a vorbit cu italienii înainte de Inter - Barcelona, din ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor.

PSG a plătit clauza de reziliere a lui Neymar, în valoare de 222 de milioane de euro, în 2017. Bartomeu spune că, din discuţiile pe care le-a avut cu brazilianul, fotbalistul nu a vrut cu adevărat să se transfere la PSG: "PSG a venit cu cecul şi nu au fost prea multe de făcut. Am vorbit cu Neymar şi s-a îndoit mult înainte de a accepta", a mai spus omul care ia deciziile la FC Barcelona.

Neymar vrea în continuare să se întoarcă la Barcelona

Conform informaţiilor presei din Catalonia, Neymar n-a renunţat la visul său de a reveni pe Camp Nou. Odată cu deschiderea unei noi ferestre de transferuri, brazilianul va încerca din nou să o forţeze pe PSG să-l vândă la FC Barcelona. De asemena, Eric Abidal, director sportivl al catalanilor, a spus că Neymar este în continuare o opţiune de transfer pentru Barcelona. ”Este un jucător de top. Are filosofia Barcelonei. Joacă la un nivel foarte înalt. Neymar va rămâne întotdeauna o opţiune pentru Barcelona. Rămâne de văzut în viitor. Dacă va continua la acest nivel, pentru că este un sezon foarte lung, nu spun că va fi prima opţiune, însă, cu siguranţă, este o opţiune”, a spunea Abidal în urmă cu o lună.

  • 180 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Neymar, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: josep maria bartomeuneymarbarcelonapsg 

viewscnt
Articole similare