Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Prestaţia cu Norvegia îmi dă multe speranţe!” Bogdan Voina salută evoluţia fetelor lui Burcea, în timp ce Adi Vasile crede că Neagu trebuia menajată mai mult

”Prestaţia cu Norvegia îmi dă multe speranţe!” Bogdan Voina salută evoluţia fetelor lui Burcea, în timp ce Adi Vasile crede că Neagu trebuia menajată mai mult

Handbal

Comentarii

Naţionala de handbal feminin a României a încheiat, luni, cu o înfrângere grupa D a CE din Danemarca, în pofida unui joc entuziasmant, scor 20-28 (13-13), cu reprezentativa Norvegiei, şi va începe grupa principală II, cu 0 puncte în clasament.

”La începutul partidei nu mă gândeam la aşa ceva, dar pe parcurs, când am văzut că lucrurile tind să meargă bine, am zis de ce nu? Sunt conştient de valoarea Norvegiei, dar concluzia după acest meci e că echipa noastră îmi dă multe speranţe. A arătat un nivel pe care nu m-am aşteptat să-l arate atît de repede” a mărturisit Bogdan Voina, la finalul meciului.

El a remarcat jocul excelent al portarilor Dumanska şi Dedu: ”Portarii noştri sunt cei mai buni de la CE până acum. Noi nu avem apărarea Norvegiei. Dumanska şi Dedu au avut intervenţii fantastice. Poate mă repet, dar evoluţia de azi îmi dă speranţe în vederea adversarilor din grupa principală”.

Adi Vasile s-a arătat încântat de atac, în ciuda eşecului: "Cristina Laslo a fost penetrantă, am jucat bine această fază în prima fază a meciului. Am continuat, am avut multe reuşite de e poziţional în prima repriză. Eliza a făcut un meci bun, a prins multă încredere după acest meci. Ce mi-a plăcut la echipa României a fost atacul, în care am dat dovadă de răbdare şi e important, mai ales în faţa Norvegiei. Continuitatea, răbdarea contează. Nu suntem în cea mai bună formulă, e clar că suntem puţini stresaţi. Atacul nostru a funcţionat bine în poziţional, cred că 45 de minute am jucat la maximum din capabilităţile noastre", a spus antrenorul lui CSM Bucureşti.  

În opinia lui Adi Vasile, Neagu trebuia menajată mai mult: ”Pe mine mă îngrijorează bandajul ăla de pe genunchiul stâng. Ce e important de acum încolo că România va avea o pauză de câteva zille şi asta va oferi o perioadă de recuperare”

Astfel, clasamentul final al grupei D este Norvegia (6 puncte), Germania (3), România (2), Polonia (1). În grupa principală II s-au calificat Norvegia, care va începe cu 4 puncte în clasament, Germania, cu 2, şi România 0 puncte.

În primele meciuri din grupa D, România a cedat cu Germania, cu 19-22, şi a învins Polonia, cu 28-24.

Marţi se vor juca ultimele partide şi în grupele A şi C, după programul: Muntenegru - Slovenia şi Franţa - Danemarca (A), respectiv Serbia - Croaţia şi Olanda - Ungaria (C). Rezultatele vor stabili şi de aici echipele calificate în grupele principale.

Primele trei clasate vor continua în grupele principale, locurile 1-3 din grupele A şi B în grupa I, iar locurile 1-3 din grupele C şi D în grupa principală II, între 10-15 decembrie. Echipele se vor califica în grupele principale cu punctele acumulate în disputele cu celelalte adversare care ating această fază.

Afla mai multe despre: românia handbalbogdan voina 

viewscnt
Articole similare