Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima reacţie a lui Dan Petrescu: ”Slavia Praga va face multe puncte în UCL!” Antrenorul campioanei a avut şi puterea să glumească: ”L-aş schimba pe portarul lor”

Prima reacţie a lui Dan Petrescu: ”Slavia Praga va face multe puncte în UCL!” Antrenorul campioanei a avut şi puterea să glumească: ”L-aş schimba pe portarul lor”

CFR Cluj

Comentarii

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, miercuri seară, că regretă ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor, însă a subliniat că speră la o calificare în primăvara europeană din grupele Ligii Europa.

Petrescu a subliniat că Slavia Praga a meritat calificarea în grupele UEFA Champions League şi a ţinut să felicite gruparea cehă:

”Slavia Praga va face multe puncte. Acum trebuie să avem ca obiectiv calificarea în primăvara europeană! 100% nu aş schimba nimic din ceea ce am pregătit. Poate aş schimba portarul lor. Urez baftă Slaviei Praga în grupele Champions League, cred că vor face o treabă foarte bună, indiferent de adversarii pe care îi vor avea. Au un club puternic şi un antrenor foarte bun şi merită să fie în grupe. Per total, au avut şi mai mult noroc, la fel cum am avut şi noi cu Celtic. Fără puţin noroc, nu ai cum să te califici” a spus Dan Petrescu la finalul meciului, în conferinţa de presă.

”Căutăm jucători Under 21 până la finalul perioadei de transferuri” a mai anunţat antrenorul campioanei României. CFR pare foarte aproape să-l transfere pe Alex Paşcanu, unul dintre fundaşii naţionalei de tineret U21 a României.

Pentru CFR urmează grupele UEFA Europa League. Cu un gust uşor amar, Petrescu a făcut haz de necaz la finalul conferinţei de presă: ”Cine va merge la tragerea la sorţi de vineri, să aibă mai mult noroc. Până acum, doar ghinion am avut, mi-au adus doar adversarii pe care nu i-am vrut” a mărturisit Petrescu la finalul partidei cu Slavia Praga, atunci când a fost întrebat de tragerea la sorţi din Europa League.

CFR Cluj a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Slavia Praga, şi a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, însă va evolua în grupele Ligii Europa. Partida a fost transmisă în direct de Telekom Sport.

Unicul gol al meciului din returul play-off-ului Ligii Campionilor a fost marcat de Jan Boril, în minutul 66. În tur, Slavia Praga s-a impus, scor 1-0.

CFR Cluj va evolua în grupele Ligii Europa, iar tragerea la sorţi pentru această competiţie este prevăzută, vineri, la ora 14.00.

Afla mai multe despre: dan petrescucfr cluj 

viewscnt
Articole similare