Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, joi, că victoria României cu Honduras, scor 1-0, de la Jocurile Olimpice, este meritată, fiind rodul inteligenţei şi sacrificiului jucătorilor şi stafului tehnic.
"Este o victorie meritată, este rodul inteligenţei şi sacrificiului. Poate nu am fost echipa care să dominăm Honduras, nu este o echipă uşoară. Ei au adus tot ce au mai bun în ţară. Trebuie felicitaţi băieţii pentru sacrifiu şi inteligenţă.
Este foarte bine, este o mândrie pentru mine, de 57 de ani aşteptăm, îi felicit pe toţi. Mirel a fost un antrenor sigur în faza de apărare şi speculativ pe atac. Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi. Mirel Rădoi este realist, ştie ce are la îndemână şi s-a adaptat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă am fi avut toţi jucătorii care au participat la această calificare şi care ar fi avut dreptul să joace, am fi fost îndreptăţiţi să tânjim după o medalie. Eu am încredere în grupul ăsta, să vedem", a declarat Stoichiţă la TVR.
România a învins, joi, la Kashima, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Hondurasului, în prima etapă a Grupei B a turneului olimpic. Fotbaliştii au fost primii sportivi români care au intrat în competiţie la JO de la Tokyo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A marcat: Oliva '45+1 (a).
România este prezentă la turneul olimpic de fotbal pentru prima oară după 57 de ani.
În celălalt meci al grupei, Noua Zeelandă a învins Coreea de Sud, tot cu 1-0.
Clasament: 1-2. România, Noua Zeelandă - 3 puncte, 3-4. Coreea de Sud, Honduras - niciun punct.
Următoarele partide din această grupă vor avea loc duminică, după următorul program:
Ora 11.00: Noua Zeelandă Honduras;
Ora 14.00: România - Coreea de Sud.
Afla mai multe despre: romania