Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima retrogradată din Premier League! Norwich, echipa care l-a dorit pe Dennis Man, a picat în liga a doua engleză

Prima retrogradată din Premier League! Norwich, echipa care l-a dorit pe Dennis Man, a picat în liga a doua engleză

Premier League

Comentarii

Norwich City, echipa care şi-a trimis reprezentanţii la Bucureşti pentru a negocia cu Gigi Becali transferul lui Dennis Man, a retrogradat, sâmbătă după-amiază, după 0-4 cu West Ham pe teren propriu. Echipa ia drumul Championshipului la doar un sezon de la promovare.

În meciul pe care trebuia să-l câştige pentru a mai spera la prima scenă a fotbalului din Albion şi sezonul viitor, călăul lui Norwich s-a numit Michail Antonio, atacantul lui West Ham care a avut nevoie de doar 78 de minute pentru a marca un poker de senzaţie şi a-şi duce echipa la şase puncte peste Bournemouth, ocupanta locului retrogradabil.
Citeşte şi

 


Cu doar 21 de puncte strânse în primele 35 de etape, Norwich se va întoarce în Championship, de unde a venit anul trecut. După un start bun al golgheterului finlandez Pukki, Norwich s-a tăiat rapid, a pierdut 24 de meciuri din 35 jucate, iar retrogradarea a venit logic. Echipa care-l doreşte pe Man are o linie de clasament foarte slabă, cinci victorii, şase egaluri şi 24 de eşecuri, 26 de goluri marcate (cele mai puţine din Premier League) şi 64 primite (a doua cea mai slabă defensivă, după Aston Villa, cu 65).
 
Totuşi, şansele ca Dennis Man să joace în Premier League rămân, chiar dacă s-au diminuat. Sâmbătă, Gigi Becali a anunţat că o altă echipă din prima ligă engleză îl doreşte pe mijlocaşul ofensiv în vârstă de 21 de ani.

 

Afla mai multe despre: norwich citypremier leaguedennis man 

viewscnt
Articole similare