Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Primele declaraţii ale lui Gabi Tamaş în funcţia de preşedinte la FC Voluntari: „Nu dau explicaţii, că nu-s la Survivor!”

Primele declaraţii ale lui Gabi Tamaş în funcţia de preşedinte la FC Voluntari: „Nu dau explicaţii, că nu-s la Survivor!”

Superliga

Comentarii

Gabriel Tamaş (37 de ani) este noul preşedinte al clubului FC Voluntari!

Tamaş a fost prezent la conferinţa de presă de azi, unde ilfovenii şi-au prezentat noul echipament sportiv.

Fundaşul a explicat că îşi va face treaba atât pe teren, cât şi în afara lui.

„Numai zâmbete pe buze, înseamnă că sunteţi mulţumiţi. Este o onoare pentru mine să fiu preşedinte al unui club de fotbal. Când te apuci de fotbal, te gândeşti mereu, poate o să joci la un Mondial, la un European, apoi te gândeşti dacă poţi conduce un club. Uite, soarta m-a făcut şi preşedinte. 

Vom încerca să schimbăm, nu putem multe din prima, dar încet, încet, vom face ceva măreţ la Voluntari. Sâmbătă sunt jucător, avem meci, apoi îmi iau costumul şi vin să explic în faţa dumnevoastră ce s-a întâmplat.

Nu pot să mă duc în vestiar şi să îi spun lui Mister să se dea mai încolo. El este şeful!”

Sunt jucător pe teren, preşedinte după ce termin antrenamentul. Nu pot să mă duc în vestiar şi să îi spun lui Mister să se dea mai încolo. El este şeful! O să fiu vocal, dar n-o să mă vedeţi pe mine la televizor, la emisiuni, să dau explicaţii, că nu-s la Survivor!”, a spus Tamaş, într-o conferinţă de presă. 

  • 17 meciuri a jucat Tamaş pentru FC Voluntari, a marcat un gol şi a dat o pasă decisivă
  • 67 de selecţii şi 3 goluri are Gabi Tamaş pentru echipa naţională a României

Pe 3 iunie, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, i-a făcut o propunere de nerefuzat lui Gabi Tamaş imediat după ce echipa a câştigat barajul cu Dunărea Călăraşi şi a rămas în Liga 1. Florentin Pandele i-a propus lui Tamaş să fie preşedinte, dar şi jucător.

Nu a început Liga 1, dar Tamaş şi-a luat deja rolul în serios.

Alin Dudea s-a întors la Dinamo. A fost căpitan în Liga 2 sezonul trecut

Afla mai multe despre: gabi tamasfc voluntari 

viewscnt
Articole similare