Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Primele reacţii de la Bayern Munchen după finala de Champions League câştigată: "E bizar! Mingile nu erau la fel umflate şi de aici nesiguranţa în jocul nostru"

Primele reacţii de la Bayern Munchen după finala de Champions League câştigată: "E bizar! Mingile nu erau la fel umflate şi de aici nesiguranţa în jocul nostru"
Comentarii

Fotbaliştii lui Bayern Munchen au oferit primele reacţii, după ce bavarezii s-au impus cu 1-0 în finala de Champions League cu PSG.

VIDEO | PSG - Bayern Munchen 0-1 (K. Coman 59)

Marcatorul singurului gol al finalei Champions League, Kingsley Coman, a recunoscut că PSG le-a dat emoţii bavarezilor: 

"Este un sentiment extraordinar, cu adevărat extraordinar. E o bucurie foarte mare, dar şi un pic de tristeţe pentru Paris, pentru că a avut un parcurs extraordinar. Ne-au pus sub o mare presiune, în minutele de final au fost foarte periculoşi, dar am câştigat, nu am primit niciun gol şi asta e cel mai important", a declarat Coman. 

"E greu de realizat, bucuria este imensă, a fost o uşurare, au fost cinci minute de prelungiri şi parcă nu mai fluiera odată arbitrul. Cred că am meritat şi ne-am şi dorit, un vis devenit realitate. Ştiam că au jucători ofensivi buni, au un nivel foarte ridicat. Pe de altă parte s-a întâmplat ceva bizar, mingile nu erau la fel umflate şi de aici nesiguranţa în jocul nostru în multe momente. Abia aştept să ajungem la hotel, unde vom sărbători împreună", a spus şi Neuer.

Coutinho a stat şi el de vorbă cu reporterii: "Bayern a făcut un sezon fantastic. Ne-am pregătit foarte bine şi cred că am meritat. Suntem foarte mulţumiţi şi foarte fericiţi. O finală este decisă de micile detalii. Noi ne-am controlat toate emoţiile, iar în final ne-am impus cu 1-0 şi am devenit campioni. Este un sentiment foarte special, nu îl pot descrie în cuvinte. Dar suntem foarte mulţumiţi şi vrem sărbătorim ceea ce am realizat", a spus brazilianul.  

Formaţia Bayern Munchen a învins, duminică, la Lisabona, echipa Paris Saint-Germain, scor 1-0, şi a câştigat Liga Campionilor pentru a şasea oară în istoria sa. Golul bavarezilor a fost marcat de Kingsley Coman, în minutul 59.

Ambele echipe au avut ocazii mari de-a lungul primei reprize, PSG prin Neymar, iar Bayern Munchen a avut o bară prin Lewandowski. Meciul este arbitrat de italianul Daniele Orsato, iar rezervă a fost Ovidiu Haţegan.

 

Afla mai multe despre: bayern munchenliga campionilor 

viewscnt
Articole similare