Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Probleme cu justiţia pentru Cristiano Ronaldo? Lusitanul a fost reclamat pentru că a părăsit hotelul lui Juventus pentru a se alătura naţionalei Portugaliei. Alte patru staruri au fost implicate

Probleme cu justiţia pentru Cristiano Ronaldo? Lusitanul a fost reclamat pentru că a părăsit hotelul lui Juventus pentru a se alătura naţionalei Portugaliei. Alte patru staruri au fost implicate

Juventus

Comentarii

Portughezul Cristiano Ronaldo, argentinianul Paulo Dybala, columbianul Juan Cuadrado, brazilianul Danilo şi uruguayanul Rodrigo Bentancur au părăsit, luni, hotelul echipei Juventus în care se aflau în izolare, pentru a se alătura naţionalelor ţărilor din care provin.

Cu excepţia portarului Buffon şi fundaşului Demiral, care s-au izolat acasă, ceilalţi jucători torinezi au fost izolaţi în hotelul echipei, după ce au fost înregistrate, sâmbătă, două cazuri de infectare cu noul coronavirus în cadrul clubului. Acestea nu sunt din rândul fotbaliştilor sau staff-ului tehnic şi medical, dar procedura sanitară adoptată de autorităţile italiene prevede izolarea întregului lot.

Jucătorii nu pot părăsi hotelul decât pentru antrenamente şi meciuri.

Ei ar fi trebuit să aştepte rezultatele testelor efectuate miercuri şi doar dacă acestea ar fi fost negative ar fi putut ieşi din izolare. Este situaţia altor jucători ai formaţiei Juventus, francezul Adrien Rabiot, italienii Giorgio Chiellini şi Leonardo Bonucci, galezul Aaron Ramsey şi polonezul Wojciech Szczesny, care se vor prezenta ulterior la echipele lor naţionale.

"Chiar clubul a semnalat că unii jucători au părăsit locul izolării şi, prin urmare, vom informa autoritatea competentă, adică parchetul, despre cele întâmplate.", declarat Roberto Testi, un oficial al autorităţii sanitare locale, citat miercuri de agenţia italiană Ansa, potrivit lequipe.fr.

Afla mai multe despre: cristiano ronaldojuventusportugaliaitaliacoronavirus 

viewscnt
Articole similare