Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Probleme mari pentru Guardiola! Anunţul făcut de UEFA după un gest făcut în timpul meciului cu Liverpool. Cum a fost tratat în Liga 1 un caz asemănător

Probleme mari pentru Guardiola! Anunţul făcut de UEFA după un gest făcut în timpul meciului cu Liverpool. Cum a fost tratat în Liga 1 un caz asemănător
Comentarii

UEFA a anunţat pe site-ul oficial că a deschis două proceduri disciplinare împotriva lui Pep Guardiola şi două contra lui Liverpool, după returul din sferturile Ligii Campionilor. ”Cormoranii” s-au calificat în semifinale după 5-1 la general cu City.

Forul continental îl va ancheta pe Guardiola pentru două acte de indisciplină comise în timpul meciului cu Liverpool. Managerul lui Manchester City a intrat la pauză pe teren şi le-a cerut arbitrilor socoteală pentru un gol anulat. Guardiola a fost trimis în tribune şi, cel mai probabil, va fi suspendat două etape.

Însă problemele lui Pep nu se opresc aici. UEFA a anunţat pe site-ul oficial că antrenorul spaniol va fi anchetat şi pentru că a încălcat regulamentul după ce a fost trimis în tribune. Concret, Guardiola este anchetat că, după ce a fost trimis în tribune, ar fi ţinut legătura cu cei din staff prin intermediul unui oficial care se afla lângă el.

Pep este astfel acuzat că ar fi încălcat articolul 69 din Regulamentul Disciplinar, care spune că este ”interzis unul antrenor care a fost eliminat sau care este suspendat să comunice direct sau indirect cu jucătorii sau cu staff-ul tehnic, în timpul unui meci”.



Este o situaţie asemănătoare cu cea în care s-a aflat Dan Petrescu după ce a fost eliminat cu CSM Poli Iaşi. Însă antrenorul lui CFR Cluj a scăpat de o eventuală anchetă din partea Comisiei de Disciplină.

De sancţiuni ar putea avea parte şi Liverpool. ”Cormoranii” sunt anchetaţi după ce suporterii au aprins torţe şi au aruncat cu obiecte în teren. Cazurile vor fi anchetate pe 31 mai de Comisia de Control, Etică şi Disciplină din cadrul UEFA.

Afla mai multe despre: pep guardiolamanchester cityliverpool 

viewscnt
Articole similare