Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Probleme serioase pentru Jurgen Klopp! Patru staruri de la Liverpool s-au accidentat şi ratează meciul din Premier League

Probleme serioase pentru Jurgen Klopp! Patru staruri de la Liverpool s-au accidentat şi ratează meciul din Premier League

Premier League

Comentarii

Liverpool o înfruntă sâmbătă pe Huddersfield, în a noua etapă din Premier League, iar Jurgen Klopp are mari bătăi de cap din cauza accidentărilor suferite de jucători în această pauză.

"Din păcate, jucătorii vor merge să evolueze în Liga Naţiunilor, cea mai lipsită de sens competiţie din istoria fotbalului. Sper că se vor întoarce sănătoşi", declara Jurgen Klopp înainte de pauza competiţională, prilejuită de meciurile din Liga Naţiunilor. Însă dorinţa antrenorului nu s-a îndeplinit, iar patru jucători s-au întors accidentaţi de la primele reprezentative.

Însă Virgil van Dijk e singurul care a avut de suferit în Liga Naţiunilor. Şi-a rupt două coaste în victoria Olandei cu Germania, încheiată 3 la 0. Staff-ul medical al "portocalei mecanice" a discutat cu doctorii de pe Anfield Road şi au decis ca fundaşul să nu mai evolueze în partida amicală pe care Olanda a disputat-o contra Belgiei şi s-a întors mai repede la club, pentru recuperare.

Sadio Mane s-a operat cu succes, după ce şi-a rupt un os al mâinii stângi, în meciul câştigat de Senegal cu Sudan, scor 3 la 0. Mane a înscris de patru ori în acest start de sezon, pentru Liverpool.

Şi Naby Keita va lipsi o perioadă îndelungată. Mijlocaşul transferat de la RB Leipzig în această vară s-a accidentat la bicepsul femural la un antrenament al naţionalei din Guinea şi va efectua mai multe teste, pentru a stabili gravitatea situaţiei.

Cea mai importantă pierdere ar fi cea a lui Mohamed Salah. Egipteanul a marcat pentru Egipt în partida cu Swaziland, apoi s-a accidentat. Însă dintre cei patru jucători accidentaţi, Salah are cele mai mari şanse să joace în partida de sâmbătă, cu Huddersfield.

După opt etape, Liverpool se află pe locul al treilea în Premier League, cu 20 de puncte. Acelaşi punctaj îl au şi primele două clasate, Manchester City şi Chelsea.

Afla mai multe despre: liverpoolaccidentariklopppremier league 

viewscnt
Articole similare