Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Promisiunea lui Elvir Koljic pentru suporterii Universităţii Craiova! ”Sper să îi pot lua locul lui Dzeko!”

Promisiunea lui Elvir Koljic pentru suporterii Universităţii Craiova! ”Sper să îi pot lua locul lui Dzeko!”
Comentarii

Elvir Koljic a revenit titular la Universitatea Craiova, după ce a suferit accidentarea gravă din sezonul trecut, într-o partidă contra lui Poli Iaşi.

Atacantul bosniac începuse sezonul trecut perfect, şi marcase 6 goluri în primele 5 etape, până să se accidenteze. După revenire, el a înscris un gol superb în victoria contra Rapidului, scor 2-1, din etapa trecută, iar acum, le-a promis fanilor că poate reveni la forma din trecut, dar acest lucru necesită timp. 

”Am nevoie de puţin mai mult timp ca să revin la forma maximă!”

”Ştiu că vreţi să mă vedeţi toţi ca înainte, şi eu vreau. Dar e greu, nu pot să fiu chiar 100% după aproape 10 luni fără fotbal. Eu de simţit mă simt foarte bine, însă am nevoie de puţin mai mult timp ca să revin la forma maximă.

Le mulţumesc mult suporterilor pentru că i‑am simţit foarte aproape când mi‑a fost greu, în perioadele de accidentări, în special la ultima. Au fost foarte implicaţi, mereu s‑au interesat de starea mea şi asta a însemnat foarte mult pentru mine”, a spus Koljic, într-un interviu pentru site-ul echipei.

Elvir Koljic (26 de ani) are 4 meciuri pentru naţionala Bosniei şi Herţegovinei. El crede că la un moment dat îl va putea înlocui cu succes pe Edin Dzeko, care a ajuns la 35 de ani. 

”Sper să îi pot lua locul lui Dzeko!”

”Preferaţii mei sunt Dzeko, Ibrahimovic şi Ronaldo cel gras. Nu ştiu cât de mult mă compar cu ei, dar cred că un vârf de atac perfect trebuie să aibă puţin din fiecare. Dzeko e un fotbalist extraordinar, dar şi un om extraordinar, am ajuns să‑l cunosc bine la Naţională. Legat de ce se va întâmpla când se va retrage, da, eu sper să îi pot lua locul, dar mai e mult până acolo. Înainte de asta trebuie să joc mult mai bine la Universitatea”, a mai spus Koljic.

De când a venit în Bănie, Koljic a strâns 58 de meciuri pentru Craiova şi a marcat 27 de goluri. 

Universitatea Craiova şi Sepsi vor juca, luni seara, de la ora 21:00, iar partida va putea fi vizionată în direct pe Telekomsport 1 şi în direct pe telekomsport.ro, în format video-text. 

Afla mai multe despre: craiova-koljic-liga 1 

viewscnt
Articole similare