Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

PSG, dată în judecată de un fost jucător. Acesta cere compensaţii de 8 milioane de euro

PSG, dată în judecată de un fost jucător. Acesta cere compensaţii de 8 milioane de euro
Comentarii

Mijlocaşul francez Hatem Ben Arfa şi-a dat în judecată fosta echipă, PSG, şi cere compensaţii de 8 milioane de euro pentru perioada petrecută pe Parc des Princes.

Transferat în vara lui 2016 la PSG, de la OGC Nice, mijlocaşul a apucat să joace doar 32 de meciuri pentru campioana din Ligue 1, toate în sezonul 2016-2017. După ce a marcat însă de două ori într-un meci din sferturile Cupei, în aprilie 2017, mijlocaşul nu a mai prins niciun meci. Până la plecarea sa, la Rennes, în iunie 2018, Ben Arfa a acumulat 15 luni de inactivitate, ratând nu mai puţin de 70 de meciuri în toate competiţiile. Pentru această perioadă, mijlocaşul cere acum compensaţii de 8 milioane de euro.
 
Potrivit avocatului său, Ben Arfa avea în contractul cu PSG o clauză de performanţă extrem de profitabilă, iar atacantul a pierdut astfel banii din cauza deciziei clubului de a nu-l mai folosi.
 
"Să te antrenezi toată săptămâna cu coechipierii şi apoi, sistematic, să îi vezi cum pleacă în fiecare vineri sau sâmbătă la meci fără tine, iar tu să te reîntâlneşti cu ei abia săptămâna următoare, nu e normal. Cea mai mare parte a contractului său era condiţionată de performanţele din teren. Efectiv, el a fost împiedicat de a participa la meciuri şi de a-şi îndeplini contractul", a declarat avocatul lui Ben Arfa, Jean Jaques Bertrand.
 
Potrivit acestuia, decizia de a-l scoate pe Ben Arfa din echipă i-ar fi aparţinut preşedintelui, emirul Nasser Al-Khelaifi, iar situaţia nu este singulară.
 
"La câteva zile după acel meci, din aprilie 2017, emirul qatarez şi patronul clubului au venit la un antrenament. La final, toţi jucătorii s-au dus să îl salute, dar Hatem s-a dus la emir şi i-a spus: "Sunt bucuros să putem vorbi, pentru că i-am trimis câteva mesaje preşedintelui şi nu mi-a răspuns". Mie mi se pare un lucru banal de spus, mai ales că era pe un ton comic, fără niciun fel de intenţie. Dar se pare că preşedintele nu a primit-o atât de bine.
 
Uitaţi-vă la situaţia de astăzi a lui Rabiot. Antrenorul spune că are nevoie de el, însă el nu joacă deloc. Stă acolo şi îşi ia banii. Chiar dacă va pleca de la echipă la finalul sezonului, cum poate un jucător de valoarea lui să nu joace în Champions League, mai ales când este şi plătit? Este ridicol, dar asta a fost decizia clubului", a mai spus Bertrand.

Afla mai multe despre: psgtribunalhatem ben arfacompensatiiproces 

viewscnt
Articole similare