Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

PSG îşi poate disputa meciurile de pe teren propriu în afara Franţei. Anunţul făcut de preşedintele clubului

PSG îşi poate disputa meciurile de pe teren propriu în afara Franţei. Anunţul făcut de preşedintele clubului

PSG

Comentarii

Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser al-Khelaifi, a declarat că echipa sa doreşte să participe la faza finală a Ligii Campionilor, atunci şi unde aceasta va fi organizată, relatează Le Figaro.

Al-Khelaifi a precizat că dacă nu va fi posibil ca meciurile PSG să aibă loc în Franţa, atunci echipa va juca în străinătate.

“Respectăm decizia guvernului francez. Cu acordul UEFA, vrem să participăm la faza finală a Ligii Campionilor în locurile şi la datele în care vor fi organizate. Dacă nu va fi posibil să jucăm în Franţa, vom disputa meciurile în străinătate, asigurând cele mai bune condiţii de siguranţă sanitară pentru jucătorii noştri şi pentru tot staful nostru”, a afirmat el.

Marţi, Ministerul Francez al Sporturilor a precizat, după ce premierul Edouard Philippe a anunţat că spre deosebire de activitiţile sportive individuale sporturile de echipă nu se vor putea practica nici începând din data de 11 mai, că până la sfârşitul lunii iulie nu va exista nicio competiţie, însă ligile pot lua în calcul încheierea sezonului în august sau în septembrie.

Echipa PSG este calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a trecut în optimi de Borussia Dortmund (înfrângere cu 1-2 în tur în deplasare, victorie cu 2-0 în retur acasă).

Afla mai multe despre: psg 

viewscnt
Articole similare