Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Rangers îl vrea pe ”Lionel Messi al României”. Scoţienii au nevoie de întăriri pentru a stopa dominaţia lui Celtic

Rangers îl vrea pe ”Lionel Messi al României”. Scoţienii au nevoie de întăriri pentru a stopa dominaţia lui Celtic

Fotbal

Comentarii

FC Rangers se află în faţa unui nou sezon pierdut în faţa rivalei Celtic Glasgow, iar conducerea clubului caută deja soluţii pentru stagiunea următoare.

Conform site-ului ”de casă” al celor de la Rangers, ”rangersnews.uk”, gruparea de pe Ibrox Park ar putea încerca transferul mijlocaşului român Olimpiu Moruţan, la vară.

Olimpiu Moruţan, la Rangers?

Rangers are mai probleme în ofensivă, iar acestea vor deveni şi mai mari în vară. Malik Tillman se va întoarce la Bayern Munchen, Rabbi Matondo la Schalke, iar Alfredo Morelos şi Ryan Kent ar fi cedaţi, într-un final, cluburilor mai puternice ale Europei.

  • În plus, Ianis Hagi nu este refăcut fizic şi, pentru moment, nu poate duce un meci întreg pe teren.

Aşadar, Michael Beale are nevoie de întăriri serioase în următoarea fereastră de ”mercato”. Jurnaliştii scoţieni reamintesc de faptul că Rangers l-a dorit pe Olimpiu Moruţan în iarna 2021/2022, dar Galatasaray nu a dorit atunci să-l lase să plece.

Scoţienii n-au uitat nici că, la un moment dat, Gigi Becali l-a comparat pe Olimpiu Moruţan cu Lionel Messi, reamintind şi de alte episoade în care omul de afaceri a exagerat copios.

În primul rând: Gigi Becali este cunoscut ca fiind un patron care exagerează mult. L-a comparat pe Florinel Coman cu Neymar, iar despre Octavian Popescu, o ţintă a lui Everton, a spus că-i aminteşte de Cristiano Ronaldo şi l-a evaluat la 150 de milioane de euro.

Despre Olimpiu Moruţan a spus că este un jucător extrem de talentat, tehnic şi rapid, şi se aseamănă cu Lionel Messi. Aşa că evaluarea lui Gigi Becali nu poate fi luată în serios.

Poate nu se poate compara cu Messi, dar Moruţan ar putea fi o soluţie pentru a reduce gaura creată între Rangers şi rivalii de la Celtic, în campionatul Scoţiei”, au notat jurnaliştii scoţieni.

Pisa, în stand-by. Intră Rangers în cursă?

Acum, situaţia este total diferită faţă de cea din iarna lui 2021/2022, iar Rangers ar putea să profite. Fotbalistul este împrumutat la Pisa, însă turcii nu vor să mai scadă pretenţiile şi cer italienilor 5,5 milioane de euro în schimbul mijlocaşului român pentru un transfer definitiv. O sumă considerabilă pentru Pisa, iar mutarea a intrat în ”stand-by”.

Rangers ar putea profita de neînţelegerile dintre Pisa şi Galatasaray şi l-ar putea transfera pe Olimpiu Moruţan la vară, deoarece acesta nu mai are viitor la Istanbul. 

  • Faptul că Moruţan poate evolua atât pe benzile laterale, cât şi în spatele vârfului, poate reprezenta un mare avantaj pentru fotbalistul român.
  • 26 de meciuri, 6 goluri şi 7 pase decisive a adunat Moruţan pentru Pisa, în acest sezon de Serie B.

Afla mai multe despre: rangerscelticmorutangigi becali 

viewscnt
Articole similare