Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răsturnare de situaţie! Cei doi străini aşteptaţi la CFR Cluj au semnat contractul. Acum, campioana României plăteşte sumele de transfer

Răsturnare de situaţie! Cei doi străini aşteptaţi la CFR Cluj au semnat contractul. Acum, campioana României plăteşte sumele de transfer

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj trece prin momente dificile. Campioana se simte dezavantajată de arbitrajul din Liga 1, în timp ce antrenorul Dan Petrescu a cerut întăriri, întrucât simte că nu este acoperit pe posturile importante din echipă. În ultimele zile, campioana României a primit o nouă lovitură, deşi plănuia transferurile jucătorilor de la KuPS.

Cristian Bălgrădean, Iasmin Latovlevici, Cristian Manea, William Soares, Nicolae Carnat, Gabriel Debeljuh şi Jakub Vojtus sunt jucătorii transferaţi de CFR Cluj pentru acest sezon, dar accidentările şi plecările de la echipă i-au dat planurile peste cap lui Dan Petrescu. 

CFR Cluj, nevoită să plătească sume de transfer pentru jucătorii de la KuPS. Decizia de ultim moment a finlandezilor

Dan Petrescu şi-a întocmit o listă de jucători pe care-i doreşte la CFR Cluj, dar nu toţi au ajuns. "Bursucul" cere de săptămâni bune un fundaş, iar accidentările lui Mike Cestor şi Paulo Vinicius au pus sare pe rana antrenorului. În plus, campioana României l-a pierdut şi pe Mihai Bordeianu, transferat în zona Golfului. 

CFR Cluj doreşte să-i transfere pe atacantul Usman Sale (25 de ani) şi pe mijlocaşul central Nana Boateng (26 de ani), doi jucători de la KuPS, echipă pe care campioana României a eliminat-o din play-off-ul Europa League. 

Clujenii i-ar fi putut aduce în Liga 1 pe cei doi liberi de contract, în această perioadă, dar clubul finlandez a făcut o mişcare de ultim moment. Conştientă de interesul venit dinspre CFR Cluj, KuPS le-a prelungit contractele celor doi jucători. 

Anunţul oficial a fost făcut pe site-ul clubului nordic: "Kuopio Palloseura le-a prelungit contractele jucătorilor Nana Boateng, Usman Sale şi Aniekpeno Udoh, care i-au încântat pe fanii echipei. Aceştia îşi vor continua cariera la KuPS". 

Celor doi jucători doriţi de CFR Cluj le-au fost prelungite contractele până în decembrie 2021. În acest caz, campioana României se vede nevoită să achite sume de transfer, dacă doreşte să-i mai aducă pe Nana Boateng şi Usman Sale. 

Mijlocaşul ghanez, Nana Boateng, e cotat la 300.000 de euro, conform Transfermarkt.de. Acelaşi site de specialitate l-a cotat pe nigerianul Usman Sale la 200.000 de euro. 

Un fost fundaş de la Astra, aşteptat la CFR Cluj. Dan Petrescu a pus ochii pe un mijlocaş din Liga 1

Telekom Sport a anunţat, luni, că Ben Youssef vine la Cluj pentru a negocia cu CFR Cluj. Fostul fundaş apreciat al Astrei e liber de contract şi ar putea fi fundaşul central cerut de Dan Petrescu. 

De asemenea, "Bursucul" a pus ochii şi pe mijlocaşul de la Gaz Metan, Ronaldo Deaconu, cel care a înscris în victoria echipei sale de pe terenul lui CFR Cluj, scor 2-1. 

În tot acest timp, relaţiile dintre conducerea lui CFR Cluj şi Dan Petrescu sunt tensionate. Conform informaţiilor obţinute de Telekom Sport, patronul Nelu Varga i-a făcut antrenorului o serie de reproşuri. 

Acelaşi Nelu Varga a anunţat că CFR Cluj nu se va prezenta pentru următorul meci din Liga 1, cu FC Argeş, în semn de protest pentru greşelile de arbitraj împotriva campioanei României. 

Afla mai multe despre: cfr clujusman salenana boatengtransferuri cfr clujdan petrescucfr cluj transferuridan petrescu transferuri 

viewscnt
Articole similare