Experiențe împreună.
You are here:

Răsturnare de situaţie. Fundaşul dorit la FCSB nu mai vine. Are 4 oferte din Liga 1: "Două sunt din play-off"

Răsturnare de situaţie. Fundaşul dorit la FCSB nu mai vine. Are 4 oferte din Liga 1: "Două sunt din play-off"

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, încearcă să întărească masiv compartimentul defensiv al echipei. Pe lângă Stipe Vucur, omul de afaceri l-a dorit şi pe Alexandru Albu, care a intrat recent în circuitul echipei naţionale a României.

FCSB a făcut primele transferuri din vară. Stipe Vucur, Andrei Cordea şi Alexandru Creţu au trecut de vizita medicală şi se pregătesc pentru cantonament. Gigi Becali a ratat şi transferuri în ultimele săptămâni. 

Alexandru Albu: "Au fost din nou discuţii şi cu FCSB. Totul a căzut"

Alexandru Albu (27 de ani) a fost împrumutat pentru un sezon la UTA Arad, de la Concordia Chiajna, iar prestaţiile l-au adus şi în naţionala României. Cu 37 de meciuri jucate în acest sezon, fundaşul şi-a crescut cota, iar FCSB s-a interesat din nou în privinţa transferului său, după ce l-a dorit şi la începutul sezonului. 

Acum, mutarea a picat, din cauza pretenţiilor Concordiei Chiajna, club cu care Albu e sub contract până în 2023. 

”De la 1 iulie ar trebui să revin la Chiajna, dar eu zic că-mi vor rezolva situaţia înainte de această dată. Am patru oferte din Liga 1, două de la echipe de play-off şi alte două de la formaţii din play-off. Sunt şi ceva discuţii cu formaţii din străinătate.

O să văd ce aleg, depinde şi de ceea ce îşi doreşte Chiajna în cazul meu. Au fost din nou discuţii şi cu FCSB, însă totul a căzut când s-a ajuns la suma de transfer cerută pentru mine”, a declarat Alexandru Albu, pentru Sportarad.ro.

Alexandru Albu regretă că a plecat de la UTA Arad

Fundaşul dorit de FCSB a recunoscut că a fost surprins, după ce UTA Arad a anunţat că nu continuă cu lotul condus de Balint. 

"Nimeni de la UTA nu m-a sunat să-mi spună ceva, aşa că l-am sunat pe Bogdan (n.r. Apostu, impresarul fotbalistului) să cer lămuriri. Iniţial, mi-a spus şi el că nu ştie nimic, dar mai apoi mi-a transmis că UTA şi Chiajna nu s-au înţeles în privinţa mea. Ştiu şi eu că suma de transfer cerută pe mine e destul de mare pentru fotbalul românesc, mă gândeam că – poate – se poate prelungi împrumutul. Eu aş fi dorit să rămân la Arad", a mai spus Albu pentru sursa citată. 

Gigi Becali a ratat şi transferul lui Andrei Dumiter. Atacantul lui Sepsi a explicat, pentru Telekom Sport, de ce nu a acceptat plecarea la FCSB. 

viewscnt
Articole similare
CTP, despre Ana Maria Popescu: "Tupeu de mahala!"