Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răzvan Lucescu, prima reacţie după ce a devenit campion în Grecia: "E cel mai frumos moment din viaţa mea!"

Răzvan Lucescu, prima reacţie după ce a devenit campion în Grecia: "E cel mai frumos moment din viaţa mea!"
Comentarii

Antrenorul Răzvan Lucescu a mărturisit că duminică seară a trăit cel mai frumos moment din viaţa sa, după câştigarea titlului de campion al Greciei cu PAOK Salonic.

"Nu e doar cel mai frumos moment al carierei mele, e cel mai frumos moment din viaţa mea! Atmosfera este una incredibilă şi aşa a fost tot anul.Trăim nişte momente fantastice. A fost ceva deosebit tot sezonul, nu doar la acest ultim meci. Am trecut prin multe, am tras tare dar munca noastră a fost răsplătită. A fost o muncă extraordinară a jucătorilor", a declarat Răzvan Lucescu.

PAOK a câştigat, duminică, titlul în Grecia pentru prima dată după 1985 (34 de ani). Echipa din Salonic se află la al treilea titlu de campioană, după cele obţinute în 1976 şi în 1985.

Pentru Răzvan Lucescu este primul titlu de campion obţinut ca antrenor. Ca jucător, el a câştigat campionatul României cu Rapid, în 2003. La PAOK, tehnicianul român a câştigat al doilea trofeu, după Cupa Greciei în 2018.

Anunţ important făcut de Ivan Savvidis, patronul lui PAOK

Patronul clubului PAOK, Ivan Savvidis, s-a declarat copleşit după câştigarea titlului, dar a îndemnat la calm, anunţând că nu are de gând să se limiteze doar la acest trofeu.

"Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au sprijinit. Este greu să conştientizez acum ce s-a întâmplat. Mulţumim tuturor celor aflaţi pe teren, dar şi în afara stadionului, şi o mare plecăciune în faţa tuturor celor care iubesc alb şi negru.

Vreau să spun că mai avem mult de muncă şi să îndemn la calm şi răbdare, pentru că mai avem multe de făcut", a declarat patronul lui PAOK, Ivan Savvidis, citat de presa din Grecia.

Afla mai multe despre: paok 

viewscnt
Articole similare