Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răzvan Lucescu, reacţie dură după câştigarea Cupei Greciei: "Mulţi au spus că mă droghez sau că sunt nebun, dar le voi aminti mereu că ne-au furat!"

Răzvan Lucescu, reacţie dură după câştigarea Cupei Greciei: "Mulţi au spus că mă droghez sau că sunt nebun, dar le voi aminti mereu că ne-au furat!"

Stranieri

Comentarii

Antrenorul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a avut o reacţie dură după câştigarea Cupei Greciei şi le-a amintit rivalilor de la Olympiacos şi AEK Atena că formaţia sa ar fi meritat să cucerească şi titlul de campioană.

Întrebat dacă ar antrena vreodată vreuna dintre cele două echipe, după ce presa elenă a scris despre faptul că ar fi dorit de Olympiacos şi AEK, tehnicianul în vârstă de 49 de ani nu a lăsat loc de interpretări.

"Nu-mi pasă de Olympiacos şi AEK. Nu vreau să merg acolo. Eu am încercat să dau totul în acest sezon. Am muncit din greu, dar ne-au furat! Mulţi au spus despre mine că mă droghez, că sunt nebun sau că exagerez. Le promit că le voi aminti mereu că ne-au furat. Trebuie să ştie că acela nu a fost fotbal. Fotbal a fost doar astăzi!", a spus Răzvan Lucescu, în cadrul conferinţei de presă de după finala Cupei Greciei.

"Am oferit o lecţie de fotbal"

PAOK a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa AEK Atena, în finala Cupei Greciei, formaţia pregătită de Răzvan Lucescu reuşind să-şi apere trofeul. Vieirinha (65') şi Pelkas (90+3') au înscris golurile învingătorilor. În minutul 25, Prijovic a ratat o lovitură de la 11 metri pentru PAOK.

Finalul întâlnirii a fost incendiar, formaţia lui Răzvan Lucescu încheind partida în nouă jucători, după ce Mauricio (80') şi Varela (90+4') au fost eliminaţi. Şi AEK a avut un jucător eliminat, pe Vranjes, în minutul 81.

"Acest trofeu valorează enorm pentru noi, în contextul dat. Cu toţii am muncit foarte mult în acest sezon şi am fi meritat să câştigăm şi titlul. Am fost cea mai bună echipă, pe teren. Nu ne-am putut bucura de câştigarea titlului şi am jucat această finală cu o presiune imensă asupra noastră, pentru că trebuia să demonstrăm că suntem cei mai buni, aşa cum am spus. (...) Am oferit o lecţie de fotbal", a adăugat tehnicianul român.

Cupa Greciei reprezintă primul trofeu cucerit de Răzvan Lucescu alături de PAOK Salonic, echipă pe care a preluat-o în vara anului 2017.

Afla mai multe despre: lucescupaokcupa greciei 

viewscnt
Articole similare