Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răzvan Lucescu şi-a luat super atacant! Cu ce fotbalist a bătut palma PAOK Salonic. Salariu uriaş

Răzvan Lucescu şi-a luat super atacant! Cu ce fotbalist a bătut palma PAOK Salonic. Salariu uriaş

Fotbal

Comentarii

Presa din Grecia anunţă că PAOK Salonic a ajuns la un acord cu atacantul portughez Nelson Oliveira

Aflată în plină campanie de transferuri, PAOK Salonic se interesează de Bernard Mensah, campion al Turciei cu Beşiktaş, dar şi de transferul unui atacant de top.

Nelson Oliveira, de la AEK Atena la PAOK Salonic. Super transfer pentru Răzvan Lucescu

Deşi s-a vehiculat în presa din Turcia că Răzvan Lucescu ar insista pentru revenirea sârbului Aleksander Prijovic (n.r acum la Al Ittihad), se pare că PAOK a reuşit un alt tun.

Atacantul portughez, Nelson Oliveira, o lasă pe AEK Atena şi va juca sub comanda antrenorului român, confirmă presa din Grecia.

”Nelson Oliveira poate fi considerat jucătorul lui PAOK Salonic. Un rol esenţial în această mutare îl are antrenorul Răzvan Lucescu, care a reuşit să-l convingă pe portughez” scrie Athina984.gr, care citează Livesport.

Nélson Oliveira are 29 de ani şi 17 selecţii în naţionala Portugaliei.

A început la Benfica, dar cariera sa numără campionate precum Premier League, Ligue 1 şi La Liga, dar şi echipe ca Deportivo la Coruna, Rennes, Swansea, Nottingham Forest, Norwich City, Reading şi, cel mai recent, AEK Atena. Pentru AEK el a marcat 26 de goluri în 70 de meciuri, oferind şi zece pase decisive. În stagiunea trecută el a punctat atât în campionat, cât şi în UEFA Europa League pentru fosta sa echipă.

Oliveira are patru goluri marcate în La Liga, opt goluri în Ligue 1 şi unul singur în Premier League. A punctat în schim de 34 de ori în Championship, liga a doua engleză. Potrivit presei din Grecia, Oliveira va încasa 2 milioane de euro în următoarele două sezoane.

Afla mai multe despre: răzvan lucescupaok salonicnelson oliveira 

viewscnt
Articole similare